ICCJ. Decizia nr. 2655/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2655/2010
Dosar nr. 1045/46/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 194/F-CONT din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A.G. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1095 din 22 mai 2009 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) şi a Ordinului nr. 1336 din 23 mai 2009 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor (A.N.V.) până la soluţionarea de către instanţa de fond conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 1095 din 22 mai 2009 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia publică de conducere de director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş, începând cu data de 23 mai 2009, în temeiul art. 99 din Legea nr. 188/1999, republicată, ca urmare a desfiinţării acestei funcţii prin OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin Ordinul nr. 1336 din 23 mai 2009, reclamanta a fost trecută în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul Financiar, contabilitate şi Achiziţii Publice din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş.
Curtea de apel a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, necesar a fi îndeplinite pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ.
Curtea de apel a reţinut că este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, având în vedere că Ordinul nr. 1095 din 22 mai 2009 nu a fost motivat în fapt, iar în drept s-a făcut o referire generică la dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 188/1999, fără indicarea concretă a cazului pentru care s-a dispus această măsură, precum şi la dispoziţiile OUG nr. 37/2009, în condiţiile în care motivarea unui act administrativ trebuie să fie adecvată şi să prezinte de o manieră clară şi neechivocă motivele care au determinat instituţia să adopte măsura atacată, amploarea şi detalierea motivării depinzând de natura actului adoptat şi de circumstanţele fiecărui caz în parte.
În ceea ce priveşte prevenirea producerii unei pagube iminente, instanţa a reţinut că această condiţie este îndeplinită, în raport de consecinţele pe care le poate avea măsura dispusă prin actele atacate, cu privire la funcţionarea instituţiei publice, căreia îi este afectată stabilitatea relaţiilor de serviciu, dar şi de consecinţele materiale şi morale asupra funcţionarului public care trebuie să se bucure de protecţie împotriva arbitrariului.
La pronunţarea hotărârii, instanţa a avut în vedere şi Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Comisiei Europene care prevede că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu dificil de reparat şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat pe măsura posibilului.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 194/F-CONT din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) şi pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova.
2.1. Recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiov.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, următoarele:
Hotărârea pronunţată de Curtea de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât: nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa a înlăturat apărările în fapt şi în drept formulate de pârâte; instanţa de judecată nu a făcut referire la probele administrate şi din care rezultă netemeinicia susţinerilor reclamantei referitoare la prevenirea producerii unui pagube iminente; simpla invocare a unor argumente ce tind să demonstreze aparenţa de nelegalitate a actelor administrative a căror executare s-a solicitat a fi suspendată nu poate conduce la concluzia că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat; instanţa a ţinut seama numai de apărările reclamantei.
Pe fondul cauzei, se susţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, cu completările şi modificările ulterioare, apreciind greşit că sunt îndeplinite cele două condiţii impuse cumulativ de textul de lege.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, se susţine că ordinele contestate au fost motivate, aşa cum rezultă din simpla lectură a celor două acte, şi că în preambulul celor două ordine au fost invocate temeiurile de drept ale emiterii lor, în principal OUG nr. 37/2009 şi, în general, Legea nr. 188/1999, OG nr. 6/2007 şi OG nr. 41/2008, precum şi cele cu caracter special care reglementează structura organizatorică şi statul de funcţii ale A.N.V.
În esenţă, se susţine că ordinele contestate au fost emise în temeiul şi pentru executarea prevederilor OUG nr. 37/2009, ca urmare a necesităţii eficientizării activităţii instituţiilor publice şi îmbunătăţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare, deci, implicit, o activitate de reorganizare a activităţii în cadrul sistemului vamal, fiind reduse posturile de conducere care confereau funcţionarilor publici calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate.
2.2. Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6 şi 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine în esenţă următoarele:
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că, prin hotărârea pronunţată, instanţa s-a subrogat puterii legislative, înfiinţând funcţii publice de conducere care au fost desfiinţate prin OUG nr. 37/2009.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât a constatat nulitatea celor două ordine ce formează obiectul cererii de suspendare, reţinând în mod greşit nelegalitatea celor două acte care au fost emise pentru executarea dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009.
Mai susţine recurenta-pârâtă că reclamanta nu justifică niciun interes în cererea formulată, având în vedere că şi-a exprimat opţiunea de numire în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul financiar, contabilitate şi achiziţii publice din cadrul Direcţia Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind în mod eronat în privinţa cazului bine justificat că nu ar fi motivat Ordinul nr. 1095 din 22 mai 2009, iar în privinţa pagubei iminente fără a lua în considerare faptul că drepturile salariale cuvenite reclamantei pentru noua funcţie în care a fost încadrată sunt superioare celor aferente funcţiei de director coordonator.
2.3. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Finanţelor Public.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar (filele 26-31) intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a invocat, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii, iar actele administrative a căror suspendare se cere au fost emise de preşedintele A.N.A.F.
3. Hotărârea instanţei de recurs
3.1. În raport cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., având a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a intimatului-pârât Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte constată că excepţia invocată este întemeiată, deoarece ministerul nu are calitatea de emitent al actelor administrative a căror suspendare se solicită în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Ordinul nr.1095 din 22 mai 2009 (filele 46-47 la dosarul de fond) a fost emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar Ordinul nr. 1336 din 23 mai 2009 (filele 58-59 la dosarul de fond) a fost emis de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în calitate de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Pe cale de consecinţă, în raport cu dispoziţiile art. 14 cu referire la art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect suspendarea executării actelor administrative fiscale nu poate avea decât autoritatea publică emitentă a actelor contestate.
3.2. Analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi urmează a fi respinse criticile recurentelor-pârâte pentru considerentele arătate în continuare:
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-pârâte A.N.V. în sensul că hotărârea atacată încalcă dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., ipoteză care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta nu înseamnă însă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 7 cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ. impun doar cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum şi cele pentru care au fost respinse cererile părţilor (nu susţinerile acestora), cerinţă îndeplinită în speţă de hotărârea pronunţată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.
Sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, pe de o parte, că instanţa nu s-a subrogat puterii legislative, întrucât prin hotărârea pronunţată a admis doar cererea de suspendare a executării actelor administrative în litigiu, fără a dispune cu privire la înfiinţarea de noi funcţii publice, iar, pe de altă parte, că instanţa de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ci a acordat ceea ce s-a cerut prin cererea introductivă de instanţă, respectiv suspendarea executării Ordinului nr. 1095 din 22 mai 2009 emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Ordinului nr. 1336 din 23 mai 2009 emis de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în calitate de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Sub aspectul motivelor de recurs circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Este necontestat - rezultând inclusiv din apărările formulate de pârâte în faţa instanţei de fond şi în faţa instanţei de recurs - faptul că atât Ordinul nr. 1095 din 22 mai 2009 emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cât şi Ordinul nr. 1336 din 23 mai 2009 emis de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au fost emise în baza şi pentru executarea dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
De asemenea, este necontestat faptul că, prin Decizia nr. 1257/2009 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională, constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, este sustras competenţei sale.
Caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinelor în litigiu care au fost emise, între altele, şi în temeiul OUG nr. 37/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a judecat corect.
Este necontestat că urmare a emiterii ordinului în litigiu, intimata-reclamantă a fost eliberată din funcţia publică de conducere fiind astfel lipsită de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Finanţelor Publice
Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, împotriva sentinţei civile nr. 194/F-CONT din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2646/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2656/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
