ICCJ. Decizia nr. 2709/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2709/2010
Dosar nr. 797/46/2009
Şedinţa de la 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a Ordinului nr. 336 din 22 mai 2009 emis de Institutul Naţional de Statistică, formulată de petentul S.S.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei de interes a cererii de suspendare a Ordinului nr. 336 din 22 mai 2009, invocată de pârâtul Institutul Naţional de Statistică, este neîntemeiată deoarece nu se justifică în raport cu obiectul cererii, în cauză nefiind în discuţie desfiinţarea postului, ci trecerea petentului pe un post de altă natură.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că deşi ordinul a cărui suspendare se solicită a fost întemeiat pe OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, totuşi prevederile acestei ordonanţe au fost preluate şi continuate prin OUG nr. 105/2009, astfel că nu există o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ.
Având în vedere că executarea ordinului a fost deja realizată, instanţa de fond a constatat că cererea de suspendare a rămas fără obiect iar prin acceptarea de către petent a funcţiei publice de execuţie de consilier superior, se infirmă şi susţinerea referitoare la atingerea adusă principiilor egalităţii de tratament în privinţa încadrării în muncă, a dreptului la muncă şi a pagubei materiale iminente.
Constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat că petentului nu i-au fost afectate nici dreptul la muncă, nici dreptul la salariu şi nici dreptul de a accede la o funcţie de conducere.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut în esenţă că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.
A mai arătat recurentul că atât OUG nr. 37/2009, cât şi OUG nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale, prin urmare modalitatea de modificare a raportului de serviciu adusă prin actul administrativ, nu era prevăzută de lege.
O altă critică adusă sentinţei atacate se referă la faptul că instanţa de fond a trecut cu uşurinţa peste diminuarea semnificativă a salariului prin punerea în executare a Ordinului nr. 336 din 22 mai 2009, fiind astfel îndeplinită şi condiţia prevenirii unei pagubei iminente.
Examinând cauza şi sentinţa atacată Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În mod evident, ordinul aflat în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică raportul de serviciu existent între o autoritate publică şi un funcţionar public.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 37/2009.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret, trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că atât OUG nr. 37/2009 cât şi OUG nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.
Or, actul administrativ aflat în discuţie a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanţei anterior individualizate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În concepţia instanţei de control judiciar, şi această condiţie legală este îndeplinită în cauză, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă.
Pe de altă parte, se poate afirma faptul că măsura adoptată în privinţa recurentului, datorită, pe de-o parte, caracterului său imprevizibil iar, pe de altă parte, funcţiei de conducere deţinute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcţionării serviciului public.
Suspendarea executării unui act administrativ are ca sediu al materiei dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Statutul funcţionarilor publici nu cuprinde cazuri exprese de interzicere a adoptării unor asemenea măsuri, cu caracter excepţional, pe cale judiciară, în cazul încetării unui raport de serviciu.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt întemeiate iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în sensul că se va admite cererea reclamantului şi se va dispune suspendarea executării Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 emis de pârât până la pronunţarea instanţei de fond, iar în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimatul-pârât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.S. împotriva sentinţei civile nr. 184 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea reclamantului S.S.
Suspendă executarea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 emis de Preşedintele Institutului Naţional de Statistică până la pronunţarea instanţei de fond
Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2707/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2710/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
