ICCJ. Decizia nr. 2710/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2710/2010
Dosar nr. 775/1/2010
Şedinţa de la 21 mai 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5091 din 13 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti cu excepţiile de nelegalitate invocate de recurent şi a respins, totodată, recursul declarat de reclamantul U.M. împotriva sentinţei civile 384 nr. 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefundat.
Instanţa de control judiciar a respins cererea de sesizare a Curţii de Apel cu Bucureşti cu excepţia de nelegalitate ce viza ordinele 260578/2005, 30620/2006 şi ordinul nr. 132/2004, invocată de recurent prin cererea înregistrată la 23 octombrie 2009, constatând că acestea nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, pentru că nu au legătură cu soluţionarea litigiului pe fond, în aceeaşi situaţie aflându-se şi ordinul nr. 132/2004.
În ceea ce priveşte fondul recursului, instanţa de control judiciar a arătat că o serie de critici formulate, respectiv confuzia între delegare şi detaşare, sarcina probei, complexitatea dosarelor la a căror soluţionarea a participat nu au legătură cu obiectul pricinii deduse judecăţii, iar soluţia privind salarizarea diferită a procurorilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară impusă de legiuitorul român are o justificare obiectivă şi rezonabilă în exigenţele profesiei de magistrat, astfel încât normele legale naţionale nu au caracter discriminatoriu, ale căror efecte să fie înlăturate de judecător, ca urmare a aplicării directe a art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva deciziei nr. 5091 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul U.M. a formulat cerere de revizuire.
În motivarea cereri de revizuire s-a arătat în esenţa că:
- instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care s-au cerut, în sensul că nu s-a pronunţat asupra cererii de constatare a discriminării faţa de omologii ofiţeri de poliţie judiciară din M.A.I.
- instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor de nelegalitate a Ordinului dat de organele ierarhic superioare subsemnatului din M.A.I. şi nici asupra excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei M.A.I. nr. S/II/673 din 15 mai 2007 de delegare şi nu de detaşare
- instanţa de recurs a pronunţat Decizia atacată prin încălcarea principiului dreptului comunitar
Examinând cererea cu care a fost învestită, în conformitate cu art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi o va respinge în consecinţă, pentru cele ce se vor puncta în continuare:
Prin Decizia nr. 5091 din 13 octombrie 2009 Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul U.M. împotriva sentinţei civile nr. 384 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse revizuirii – cale extraordinară de atac, de retractare – hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Atât doctrina cât şi jurisprudenţa în materie au statuat că una dintre condiţiile de admisibilitate impuse de legiuitor pentru exercitarea căii extraordinare de atac în discuţie, este aceea ca hotărârea judecătorească ce face obiectul revizuirii să fi evocat/rezolvat fondul, ceea ce presupune ca instanţa de recurs casând sentinţa să procedeze la rejudecarea pricinii ori în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanţa de control judiciar.
Or, în speţă, prin Decizia a cărei retractare se cere, a fost respins recursul declarat de U.M. menţinându-se hotărârea Curţii de Apel Bucureşti ca fiind legală şi temeinică, deci fondul nu a fost evocat.
Nefiind depăşită această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune verificarea motivelor de revizuire invocate, motive expuse rezumativ mai înainte şi care în mod evident nu se pot subsuma cazurilor expres prevăzute de normele legale indicate de revizuent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de U.M. împotriva Deciziei nr. 5091 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2709/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2716/2010. Contencios → |
|---|
