ICCJ. Decizia nr. 272/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 272/2010
Dosar nr. 27/59/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 130 din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea precizată, formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A.- D.G.A., I.P. - Inspectorul D.G.A. şi L.R.L., prin care a solicitat: anularea dispoziţiei din 2 decembrie 2008 emisă de pârâtul I.P., prin care s-a dispus sancţiunea sa cu măsura trecerii într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut; repunerea în drepturi cu acordarea drepturilor salariale de care a fost privat până la repunerea în funcţie şi cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost sancţionat în conformitate cu prevederile art. 58 lit. c)1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, pentru „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefi ierarhici sau de la autorităţile abilitate de lege”, abatere disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002.
În esenţă, a reţinut că din documentele întocmite cu ocazia cercetării prealabile şi a activităţii Consiliului de disciplină, deficienţele constatate denotă neglijenţă manifestată de reclamant, lipsa de experienţă managerială pe lina planificării şi realizării sarcinilor de serviciu, dezvoltarea informaţiilor şi anchete, precum şi lipsa de iniţiativă în calitate de şef birou, care au afectat capacitatea funcţională a biroului, având ca efect lipsa de rezultate.
S-a mai reţinut, de asemenea, că reclamantul a întocmit un raport în data de 14 august 2008 (fila 42) în care a recunoscut parţial aspectele negative reţinute cu ocazia controlului efectuat de Biroul de Control şi Inspecţie, Internă a D.G.A. a Judeţului Caraş-Severin.
În concluzie, instanţa de fond a apreciat că, raportat la afirmaţiile cuprinse în raportului de 14 august 2008, întocmit de reclamant, la constatările din dosarul administrativ depuse de pârâţi în cauză precum şi la împrejurarea că reclamantul nu a dovedit nici un drept vătămat prin măsura sancţionatorie disciplinară, acţiunea este nefondată, fiind irelevantă juridic desfăşurarea procedurii de cercetare administrativă a reclamantului în baza Ordinului M.I.R.A. din 2004, nepublicat în M. Of., atâta timp cât sancţionarea disciplinară s-a dispus în temeiul Legii nr. 360/2002.
Mai mult, începând cu 15 martie 2009, funcţia deţinută de reclamant, anterior sancţionării a ost desfiinţată, aşa cum rezultă din concluziile scrise depuse de pârâtul M.I.R.A. - D.G.A.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs B.M.C., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât este nemotivată şi în redactarea ei există mai multe greşeli.
Se apreciază în recurs că prin această sentinţă instanţa fondului nu s-a pronunţat pe cererea iniţială a recurentului-reclamant şi nu a ţinut seama de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând motivele de recurs, actele dosarului şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Recurentul-reclamant a îndeplinit funcţia de şef birou la Biroul Anticorupţie în perioada 5 iulie 2007 - 2 decembrie 2008.
Din probele anexate la dosar rezultă fără putinţă de tăgadă că în urma controlului efectuat de către Comisia de control s-au constatat deficienţe în activitatea structurii - Biroul Anticorupţie - şi potrivit Ordinului M.A.I. din 2004, a fost desemnat comisarul de poliţie G.I. să efectueze cercetarea prealabilă.
Prin raportul anexat la dosar s-a stabilit că recurentul - reclamant se face vinovat de neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor ce-i reveneau, constatându-se că a încălcat dispoziţiile Legii nr. 360/2002 art. 57.
Comisia de Disciplină a propus în baza acestei cercetări prealabile sancţionarea disciplinară a comisarului-şef cu trecerea într-o funcţie inferioară, constatând că documentele prezentate ca probatorii sunt concludente, iar argumentele prezentate de acesta nu pot justifica rezultatele slabe obţinute.
Instanţa de fond vis-à-vis de probatoriile administrate a redat în detaliu faptele pentru care recurentul a fost sancţionat, în esenţă, deficienţele constatate denotând neglijenţă manifestată de acesta în realizarea sarcinilor de serviciu.
De altfel înainte de a se lua măsura, recurentul - reclamant a fost atenţionat de directorul general, atitudinea sa nedemonstrând că Şeful Biroului Anticorupţie ar face ceva care să condusă la îndreptarea situaţiei de fapt reţinută în sarcina sa.
Abaterile disciplinare reţinute prin dispoziţia de sancţionare în litigiu au vizat neîndrumarea şi neanalizarea activităţii desfăşurate de ofiţerul pe linia informaţiilor, neîntocmirea analizelor pe linie de dezvoltare a informaţiilor, neurmărirea efectuării activităţii care nu justificau programul zilnic al ofiţerului etc.
O serie din aceste fapte au fost recunoscute de recurent care a întocmit un Raport în 14 iulie 2008 aflat la dosar, precizând însă că activitatea de ansamblu a Direcţiei nu ar fi fost afectată şi că aceste neajunsuri au fost remediate.
Corect prima instanţă a constatat că recurentul-reclamant nu a dovedit nici un drept vătămat de lege prin măsura de sancţionare disciplinară, faptul că a fost cercetat în baza Ordinului din 2004 M.I.R.A., nefiind relevant sub acest aspect, atâta vreme cât sancţiunea a fost dată conform Legii nr. 360/2002.
Dealtfel funcţia deţinută de recurent a fost şi desfiinţată începând cu 15 martie 2009 - anterior sancţionării, motiv pentru care legal şi temeinic acţiunea sa a fost respinsă ca nefondată.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate avea în vedre nici argumentul adus de recurent în sensul că ar fi fost lipsit de apărare în faţa Comisiei de Disciplină, întrucât din probele administrate nu rezultă că pe parcursul derulării activităţii Consiliului, ar fi existat vreo opoziţie a vreunui membru vis-à-vis de o eventuală alegere a vreunui apărător.
Din totalitatea probatoriilor admise şi administrate, rezultă fără tăgadă că argumentele mai sus enumerate şi reţinute prin decizia de sancţionare au justificat pe deplin măsura luată privind retrogradarea din funcţia de conducere - Şef birou Anticorupţie pentru Judecătoria Caraş-Severin şi pentru numirea recurentului ca ofiţer specialist principal.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de B.M.C. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 130 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 273/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
