ICCJ. Decizia nr. 283/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 283/2010
Dosar nr. 1537/2/2008
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin Decizia nr. 109 din 15 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de reclamanta SC I. SRL, a casat sentinţa civilă nr. 865/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman şi M.A.P.D.R., ca inadmisibilă şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, stabilind că reclamanta a îndeplinit procedura administrativă prealabilă.
Reclamanta a contestat Nota de control nr. 45176/2006 şi decizia de imputare a sumei de 533.632,59 lei, solicitând anularea acestor acte şi exonerarea sa de obligaţia de a restitui suma primită cu titlu de despăgubire pentru calamităţile ce au avut loc în anul 2005.
În fapt, reclamanta a arătat că prin nota de control s-a stabilit că datorează suma precizată pentru că procesele - verbale de constatare a calamităţilor au fost depuse la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman la data de 21 septembrie 2005, încălcându-se dispoziţiile art. 11 şi 14 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/ 2002.
S-a mai reţinut în actul contestat că după data producerii fenomenelor naturale din luna iulie 2005, procesele verbale trebuiau depuse în termen de 5 zile de la întocmire la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman.
Reclamanta a arătat că a respectat prevederile legale care reglementează termenul de depunere a proceselor - verbale, deoarece acestea au fost întocmite la data de 19 septembrie 2005 şi au fost depuse la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman la data de 21 septembrie 2005.
A mai învederat că legea nu prevede obligativitatea încheierii proceselor verbale imediat după producerea calamităţilor, iar comisia nu a putut evalua pagubele deoarece nu a putut intra pe terenuri din cauza condiţiilor meteorologice.
Reclamanta a precizat că nu a primit nicio sumă de la societatea de asigurare şi nicio altă despăgubire şi că nu are nicio relevanţă faptul că procesele-verbale de înfiinţare a culturilor nu sunt datate sau că se referă la lucrări efectuate în anul 2003, acestea fiind greşeli materiale.
A arătat că a formulat plângere prealabilă împotriva adresei de imputare şi a Notei de control, dar reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală s-au pronunţat în sensul menţinerii obligaţiei de restituire a sumei de 533.632,59 lei la bugetul de stat.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 381/2002, ale Legii nr. 554/2004 şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002.
Pârâtul M.A.P.D.R. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, întrucât nota de control nu este act administrativ şi prin urmare nu poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Soluţia Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 3491 din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârât şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată întrucât potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa se poate pronunţa şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, or nota de control contestată a stat la baza emiterii actului administrativ, respectiv a procesului - verbal din 31 octombrie 2006, emis de pârâtă.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a constatat că o parte din procesele verbale de despăgubiri conţin ştersături şi suprascrieri ceea ce creează dubii cu privire la data întocmirii lor, că au fost depuse târziu şi că reclamanta nu a ataşat documentaţia completă pentru justificarea cheltuielilor, astfel încât actele administrative emise de pârâţi sunt temeinice şi legale, aşa cum a constatat şi Curtea de Conturi - Camera de Conturi a Judeţului Teleorman.
3. Recursul declarat de SC I. SRL Zimnicea,
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC I. SRL Zimnicea, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta combate hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
3.1. Ignorarea dezlegărilor date de instanţa de recurs, contrar dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că prima instanţă a analizat din nou excepţia inadmisibilităţii acţiunii deşi această chestiune de drept fusese tranşată irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual.
3.2. Nu au fost analizate apărările reclamantei care demonstrau că despăgubirile pentru culturile calamitate în anul 2005 au fost legal încasate
Recurenta afirmă că a depus în termen întreaga documentaţie, cu respectarea art. 11 şi 14 din Normele Metodologice de aplicare a Legi nr. 381/2002.
Procesele-verbale de constatare a calamităţilor au fost întocmite la data de 19 septembrie 2005, pentru că anterior acestui moment comisia nu a putut intra pe terenurile calamitate şi au fost depuse în termen la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman, la data de 21 septembrie 2005.
Mai arată că s-a omis faptul că nu a primit nicio sumă de bani de la asigurator, precum şi că lipsurile constatate în procesele verbale de înfiinţare a culturilor sunt simple erori materiale.
3.3. Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 4 C. civ. prin aceea că nu a dispus din oficiu efectuarea unei „expertize tehnico - contabile”
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta susţine că instanţa era datoare să lămurească dubiile cu privire la înscrisurile depuse în probaţiune şi singurul mijloc de probă util ar fi fost expertiza care ar fi concluzionat că societatea comercială justifică toate cheltuielile efectuate.
4. Apărările formulate de intimaţi
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 octombrie 2009, intimatul M.A.P.D.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul insistă asupra faptului că, pentru a putea beneficia de despăgubiri, recurenta trebuia să îndeplinească, în prealabil, condiţiile impuse de dispoziţiile art. 19 şi 20 din Legea nr. 381/2002 şi art. 10 din Norme. Or, recurenta nu a respectat termenele impuse prin aceste dispoziţii legale iar documentaţia ataşată este incompletă şi conţine adăugiri, ştersături referindu-se, de altfel, la un alt an agricol (2003).
Cât priveşte proba cu expertiză, intimatul afirmă că nu i se poate imputa instanţei modul în care a înţeles recurenta să-şi probeze susţinerile.
4.2. Prin concluziile scrise depuse în şedinţa din data de 22 ianuarie 2010 intimata Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat.
Intimata arată că recuperarea sumelor plătite nedatorat recurentei s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, ţinându-se seama de faptul că societatea comercială a beneficiat de suma de 43.040,25 lei plătită de A.S.I.R.O.M., cu titlu de despăgubiri pentru cultura de orz calamitată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacă prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimaţilor şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru considerentele care succed.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta - reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Nota corpului de control al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale din 29 mai 2006, în partea care o priveşte, precum şi Procesul verbal încheiat la data de 31 octombrie 2006 de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de a restitui la bugetul de stat suma de 533.632,59 lei, actualizată conform legislaţiei fiscale în vigoare.
Din ampla motivare a actului premergător dar şi din actul administrativ propriu-zis rezultă că se impută societăţii comerciale că ar fi încasat în mod nelegal suma indicată de la intimata Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman, în condiţiile în care documentaţia prezentată nu respectă dispoziţiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor din 2002.
În esenţă, neregulile semnalate în actul de control vizau trei aspecte:
- depunerea cu întârziere a proceselor verbale de constatare a calamităţilor, cu depăşirea termenelor prevăzute de art. 11 şi 14 din Norme;
- ataşarea unei documentaţii incomplete, în sensul că documentele care atestă efectuarea cheltuielilor nu se regăsesc la dosar sau sunt nerelevante, referindu-se la lucrări efectuate în anul 2003;
- nu s-a dedus din cuantumul total al sumelor plătite cu titlu de despăgubiri de către Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman suma încasată cu acelaşi titlu de la asigurătorul A.S.I.R.O.M. SA.
Motivele cererii de chemare în judecată se suprapun practic celor trei tipuri de neregularităţi reţinute de autorităţile publice intimate. Toate apărările au fost judicios analizate de prima instanţă care a concluzionat în sensul că reclamanta nu a reuşit că răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat.
În concret, examinând cele trei motive de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Dezlegarea dată de prima instanţă de recurs prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 109 din data de 15 ianuarie 2008 a vizat exclusiv modul de soluţionare a excepţiei privind lipsa plângerii prealabile. S-a reţinut în considerentele acestei decizii, că acţiunea formulată de SC I. SRL Zimnicea nu este inadmisibilă, întrucât prin actul din 23 noiembrie 2006 la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile împotriva Procesului verbal din 31 octombrie 2006, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Inadmisibilitatea examinată în al doilea ciclu procesual a vizat un alt fine de neprimire, şi anume faptul că Nota corpului de control atacată nu constituie un act administrativ în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.
Aşa fiind, se constată că această din urmă excepţie nu era o „problemă de drept dezlegată” şi dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai observă şi că recurenta nu justifică nici un interes în privinţa primului motiv de recurs, câtă vreme excepţia a fost respinsă cu motivarea că nota în discuţie reprezintă un act premergător şi poate fi examinată sub aspectul legalităţii în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
1.2. În cuprinsul acestui motiv de recurs recurenta reia toate apărările de fond, insistând asupra faptului că documentaţia prezentată a fost conformă atât cu Legea nr. 381/2002, cât şi cu Normele metodologice de aplicare a acesteia.
a) Referitor la depunerea cu întârziere a proceselor verbale de constatare a calamităţilor, relevante sunt dispoziţiile cuprinse în art. 9 alin. (1) din Normele metodologice care descriu componenţa comisiei numite de prefectul judeţului în care s-a înregistrat calamitatea naturală şi, mai ales, cele cuprinse în art. 11 alin. (2), respectiv art. 14 din acelaşi act normativ. Aceste din urmă texte legale au următorul conţinut:
Art. 11 alin. (2): „Pentru culturile agricole şi plantaţii, convocarea comisiei trebuie făcută în cel mult 3 zile de la producerea fenomenului”.
Art. 14: „Documentele vor fi întocmite în dublu exemplar şi semnate de toţi membrii comisiei constituite conform art. 9 alin. (1) şi vor fi trimise în termen de 5 zile la direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti în vederea verificării şi centralizării, iar o copie de pe centralizator se va transmite şi la prefectura judeţului.”
Ca urmare, câtă vreme fenomenul natural invocat s-a produs în perioada 2 - 4 iulie 2005 rezultă cu evidenţă că procesele verbale întocmite la data de 19 septembrie 2005 şi depuse la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman la data de 21 septembrie 2005 nu respectă dispoziţiile legale citate.
Afirmaţia recurentei referitoare la imposibilitatea constatării şi evaluării pagubelor în termenul prevăzut de lege „din cauza comisiei care nu a reuşit să intre pe terenuri” este complet lipsită de suport, recurenta neproducând nicio dovadă în sprijinul susţinerilor sale. În plus, nu este verosimil ca o perioadă atât de îndelungată (iulie - septembrie 2005) terenurile cultivate de recurentă să fi fost impracticabile.
b) Referitor la constatarea intimaţilor că documentaţia depusă în vederea obţinerii despăgubirilor este incompletă şi, în parte, nerelevantă, din probele cu înscrisuri administrate, Curtea de apel a reţinut cu temei că este corectă.
Într-adevăr, recurenta a ataşat facturi fiscale pentru cumpărarea de îngrăşăminte chimice şi pesticide dar nu a indicat şi ordinele de plată care să justifice cheltuiala. De asemenea, nu s-au depus documente justificative pentru sămânţă, lucrări mecanice şi manuale, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (5) şi art. 9 din Normele metodologice.
Cât priveşte procesele verbale de înfiinţare a culturilor, acestea nu sunt datate, conţin şi informaţii referitoare la anul 2003, precum şi numeroase ştersături şi adăugiri.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei că lipsurile şi greşelile semnalate de organul de control sunt „simple erori materiale”.
Aceste neregularităţi sunt numeroase, de substanţă şi, în orice caz, adăugirile şi suprascrierile nu au fost clarificate nici în recurs.
c) Referitor la despăgubirile plătite de societatea de asigurare.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Normele metodologice:
„Pe suprafeţele afectate de calamităţile naturale prevăzute la art. 2 din Legea nr. 381/2002 cât şi de factorii naturali de risc asiguraţi la societăţile de asigurare şi asigurare-reasigurare, valoarea despăgubirilor acordate producătorilor agricoli de la bugetul de stat se va diminua cu suma încasată de la societăţile de asigurare şi asigurare - reasigurare”.
Recurenta afirmă că asigurătorul A.S.I.R.O.M. SA nu i-a plătit nicio sumă cu acest titlu dar instanţa de fond a combătut această susţinere prin invocarea adresei A.S.I.R.O.M. SA f.n. din data de 30 iunie 2005 prin care se atestă faptul plăţii sumei de 43.040, 25 lei cu titlu de despăgubiri pentru cultura de orz. Acest considerent al primei instanţe va fi înlăturat cu motivarea că, în mod evident, suma respectivă s-a plătit pentru culturi calamitate anterior perioadei 2 - 4 iulie 2005, care constituie obiectul prezentei analize.
Cu toate acestea, soluţia pronunţată de instanţă va fi păstrată integral argumentele expuse la lit. a) şi b) fiind îndestulătoare în a demonstra legalitatea actului administrativ atacat.
1.3. Recurenta reproşează instanţei de fond, în cuprinsul acestui motiv, că nu a dispus o expertiză contabilă pentru lămurirea aspectelor în dispută.
Rolul activ al instanţei, consacrat îndeosebi prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., relevă o astfel de posibilitate dar, în cauză, în raport de înscrisurile prezentate de recurentă nu a rezultat necesitatea consultării unui specialist, judecătorul putându-se edifica singur asupra aspectelor care rezultă din analiza celui de-al doilea motiv de recurs.
În plus, recurenta a avut apărare calificată pe tot parcursul procesului dar avocatul său nu a considerat util un astfel de mijloc de probă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Zimnicea împotriva sentinţei civile nr. 3491 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 278/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 284/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
