ICCJ. Decizia nr. 273/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 273/2010
Dosar nr. 814/59/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 259 din 20 iulie 2009, Curtea de Apel Timişoara respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi a dispus suspendarea executării actului administrativ emis de pârât la 3 iulie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât este neîntemeiată.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că adresa din 3 iulie 2009 emisă de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, întruneşte prin conţinut şi consecinţele produse caracteristicile enunţate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind un act administrativ de natură a fi supus controlului efectuat de instanţa specializată.
Astfel, actul emis produce efecte juridice grave şi imediate, în temeiul acestuia sistându-se plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, spor care a fost inclus în salarii în lunile precedente, astfel încât acesta modifică raporturile juridice privind plata drepturilor salariale ale magistraţilor şi personalului auxiliar din instanţele judecătoreşti, în sensul diminuării acestor drepturi salariale.
Pe fondul cauzei, a apreciat că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Cu privire la cazul bine justificat, judecătorul fondului a apreciat că există o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului, atâta vreme cât acesta retroactivează.
S-a constatat că prin adresa ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării drepturile salariale, dreptul la sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, au fost diminuate retroactiv, şi prin aceasta se produce un prejudiciu iminent reclamanţilor.
Împotriva sentinţei Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinţei:
Adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002.
După pronunţarea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale instanţele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanţa de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv decizia Curţii Constituţionale şi să considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat.
În ce priveşte cazul bine justificat, s-a susţinut că O.U.G. nr. 71/2009 este un act normativ în vigoare, care se bucură de prezumţie de legalitate, acesta neproducând efecte pentru perioada anterioară emiterii, plata drepturilor salariale pe care le-a reglementat realizându-se ulterior emiterii sale.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de recurs formulat, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Prin adresa din 3 iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eşalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009.
Această adresă are caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor salariale.
Actul a cărui suspendare s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a dispus măsuri de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii iunie 2009, astfel încât sunt întrunite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind semnificaţia noţiunii de act administrativ.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte arată că:
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Deciziile Curţii Constituţionale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi nici asupra deciziilor în interesul legii pronunţate în precedent de Înalta Curte.
În reglementarea constituţională actuală, justiţia se înfăptuieşte în România, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, aşa cum se dispune în art. 124 din Constituţie.
Nici-o dispoziţie constituţională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curţii Constituţionale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţele din sistemul judiciar.
Autoritatea lucrului judecat face parte din categoria prezumţiilor legale absolute, expres determinată în art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.
Puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituţională nu pot răsturna această prezumţie legală absolută.
În consecinţă, apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, este lipsită de suport legal.
Înalta Curte precizează că hotărârile judecătoreşti irevocabile trebuie respectate şi aduse la îndeplinire, aşa cum prevede legislaţia naţională, dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituţia României.
În cauză, judecătorul fondului a adoptat o soluţie legală, dispunând suspendarea actului, fiind respectate condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva actului pretins vătămător s-a formulat plângere prealabilă.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut corect că împrejurările legate de stare de fapt şi de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În acest sens, efectele retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004, care reglementează neretroactivitatea actelor administrative.
Referitor la paguba iminentă, este evident că reclamanţii au un prejudiciu material viitor, constând în diminuarea drepturilor salariale care trebuia încasate începând cu 10 iulie 2009.
Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Având în vedere că în cursul soluţionării cauzei, în baza prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 115/2009 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, a fost înfiinţat Ministerul Justiţiei prin reorganizarea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, hotărârea judecătorească ce va fi pronunţată are în vedere Ministerul Justiţiei, care s-a substituit, ope legis, în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din litigiile aferente activităţii acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, actualmente Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 259 din 20 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 272/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 278/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|