ICCJ. Decizia nr. 2779/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2779/2010
Dosar nr. 1052/59/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare in judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 11 septembrie 2009, sub nr. de dosar 1052/59/2009, reclamantul Consiliu Local al Comunei Naidaş a chemat in judecată pârâta A.P.I.A., solicitând anularea Deciziei nr. 576 din 26 martie 2009, emise de pârâtă, prin care s-a impus restituirea sumei de 121.599,27 lei, exonerarea de la plata acesteia şi suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă si irevocabilă a cauzei.
În motivare, reclamantul arată că, prin Decizia 576 din 26 martie 2009, înregistrată la A.P.I.A. sub nr. 6380 din 03 aprilie 2009, i s-a imputat suma de 121.599,27 lei acordată ca sprijin pe suprafaţa de teren aferentă anului 2007, pe considerent ca nu a utilizat suma respectivă pentru desfăşurarea unei activităţi agricole.
Mai arată reclamantul că o echipă de verificare din cadrul A.P.I.A. a încheiat la data de 30 ianuarie 2009 un proces-verbal de constatare care are ca obiect verificarea condiţiilor de legalitate şi oportunitate privind acordarea sprijinului direct pe suprafaţă, aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 de ha, fiind supusă controlului şi cererea reclamantului.
Se învederează ca organul de control a reţinut că prin Decizia nr. 2574736 din 19 iunie 2008 a directorului general A.P.I.A. s-ar fi aprobat in mod nelegal plata sumei de 121.599,27 lei, nelegalitatea acordării sumei respective fiind determinată de faptul ca nu a desfăşurat activitate agricolă proprie, conform prevederilor art. 6 alin. (1) al Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă in agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere in agricultură, cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamantul arată că procesul-verbal de mai sus a fost contestat in termen legal, contestaţia fiind respinsă prin Decizia nr. 6380 din 03 aprilie 2009 pe care o contestă prin prezenta acţiune, motivaţia respingerii contestaţiei fiind aceea că nu a desfăşurat propria activitate agricolă.
Consideră reclamantul că nu datorează debitul la care se face referire in Decizia contestată întrucât stabilirea acestuia contravine cadrului legal stabilit prin OUG nr. 125/2006, art. 2 lit. c) din Regulamentul CE nr. 1782/2003, Ordinului MAPAM nr. 791/1381/2006.
2. Intâmpinarea formulată de pârâtă
Prin întâmpinarea formulată in termen legal pârâta a solicitat respingerea acţiunii, susţinând, in esenţă, că potrivit punctului 3 al cererii de plată „Angajamente si Declaraţii", reclamantul a declarat pe propria răspundere că datele înscrise in formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi in documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor sunt reale, complete şi perfect valabile. Se învederează ca in urma verificărilor efectuate s-a constatat ca datele înscrise in cerere nu sunt reale, fermierul nu face dovada utilizării suprafeţei declarate, actele prezentate dovedesc existenţa unui drept de folosinţă, dar nu dovedesc desfăşurarea de activităţi agricole proprii, conform art. 6 alin. (d) din OMADR nr. 704-2007, ceea ce constituie o abatere de la „legalitate", „regularitate"şi „conformitate" in raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, stabilindu-se astfel, suma totală neeligibilă de 121.599,27 lei.
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ce formează obiectul recursului
Prin sentinţa civilă nr. 412 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială si a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Impunerea in litigiu a fost calculată urmare la verificarea modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate de din Fondul European de Garantare Agricolă, in temeiul OG nr. 73/ 2003 privind controlul si recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, încheindu-se procesul-verbal de constatare nr. 155 din 04 februarie 2009 de către Direcţia Antifraudă şi Control intern din cadrul pârâtei A.P.I.A.
Prin acest proces-verbal s-a constatat ca neeligibilă suma de 121.599,27 lei, cu care a fost impus reclamantul in temeiul OG nr. 79/2003 coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proCod Fiscal, procesul-verbal constituind titlu de creanţa fiscală. Împotriva acestui titlu reclamanta a formulat contestaţie care a fost respinsă prin Decizia nr. 6380 din 03 aprilie 2009, in condiţiile Codului de procedură fiscală.
Incidenţa dispoziţiilor Codului de procedura fiscală, pentru recuperarea fondurilor comunitare neeligibile, este reglementată prin art. 3-7 şi art. 10 din OG nr. 79/2003.
Raportat la aceste constatări, devin aplicabile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care dispune că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum si cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesoriile acestora, de până la 500.000 lei se soluţionează in fond de către tribunale.
Deci, in materia contenciosului fiscal, competenţa materială a instanţei este guvernată de un criteriu valoric şi nu de nivelul autorităţii publice care emite un act fiscal.
In cauză cum impunerea este in sumă de 121.559,27 lei, revine tribunalului competenţa materială de soluţionare.
4. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 412 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Comunei Naidaş, in temeiul art. 304 pct. 9, art. 304 1 şi art. 312 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant critică sentinţa pronunţată de Curtea de Apel, pe care o consideră dată cu aplicarea greşită a legii, pentru următoarele aspecte:
- Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - A.P.I.A., este o instituţie centrală, astfel încât ne găsim in situaţia aplicării dispoziţiilor din art. 10 alin. (1) ale Legii nr. 554/2004, aşa încât competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Timişoara.
- sumele in litigiu nu intră in categoria celor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei" reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci fac parte din categoria creanţelor bugetare reglementate de OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
- sunt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora "Curţile de Apel judecă in primă instanţă, procesele şi cererile in materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale".
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, in raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi in funcţie de cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Astfel critica de recurs referitoare la faptul că litigiul poartă asupra unor sume care reprezintă creanţe bugetare reglementate de OG nr. 79/2003 ce nu intră in categoria celor care „.privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora" in sensul art. 10 din Legea nr. 544/2004 nu poate fi reţinută pentru următoarele considerente :
In raport cu prevederile art. 3 alin. (2) şi (6) din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare sunt titluri de creanţă, ce pot fi contestate in condiţiile şi in termenele stabilite de Codul de procedura fiscală.
In sensul art. 2 lit. a) din OG nr. 79/2003…neregula reprezintă „orice abatere de la legalitate şi conformitate in raport cu dispoziţiile legile naţionale şi-sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate in baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită".
Incidenţa Codului de procedură fiscală, pentru recuperarea fondurilor comunitare neeligibile, este reglementată de art. 3-7 şi art. 10 din OG nr. 79-2003.
Potrivit art. 1 alin. (2) din HG nr. 1306/2007, ..prin cheltuială neeligibilă in sensul OG nr. 79/2003, se înţelege "orice sumă plătită din bugetul general al Comunităţilor europene, bugetele administrate de acestea ori in numele lor sau din bugetele din care provine cofinanţarea aferentă, care au fost obţinute sau utilizate cu nerespectarea prevederilor legale ori contractuale, indiferent de natura sau destinaţia acestora.
Impunerea in litigiu a fost calculată urmare la verificarea modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, in temeiul OG nr. 73/2003, finalizate prin încheierea la data de 02 septembrie 2009 a unui titlu de creanţă fiscală, intitulat proces-verbal, ce a făcut obiectul contestaţiei reclamantei respinsă prin Decizia nr. 576 din 26 martie 2009.
Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanţe bugetare, asemenea acte se înscriu in categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare in sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată şi critica de recurs referitoare la calitatea de instituţie publică centrală a emitentului, menită a atrage competenta materială a Curţii de Apel, in condiţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004,motivat de faptul că in materia contenciosului fiscal, competenţa materială a instanţei este guvernată de un criteriu valoric şi nu de nivelul autorităţilor publice care emit un act fiscal.
In consecinţă prezenta acţiune având ca obiect anularea deciziei nr. 576 din 26 martie 2009 emise de A.P.I.A. in procedura reglementată de OG nr. 79/2003 este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinata in funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 şi nu in raport de nivelul autorităţii emitente, în condiţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
In raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, constată că soluţia instanţei de fond este legală, şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul Consiliul Local al Comunei Naidas împotriva sentinţei civile nr. 412 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2774/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2782/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
