ICCJ. Decizia nr. 2764/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2764/2010

Dosar nr. 6228/2/200.

Şedinţa publică din 26 mai 2010

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatoarea SC A.I. SA Ploieşti a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1768 din 30 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii SC I.R. SA Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, O.P.C.P.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că dezlegarea dată pricinii este consecinţa unor grave erori materiale.

Astfel, în dosarul nr. 5187/2/2009 în care s-a pronunţat Decizia contestată, intimata SC I.R. SA Bucureşti a formulat plângere împotriva deciziilor C.N.S.C. nr. 2033/2C2/2054, 2070, 2103, 2104, 2107, 2108, plângerea fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 iunie 2009, în conţinutul său precizându-se că s-a primit comunicarea deciziei la 28 mai 2009.

Împotriva aceleiaşi decizii a formulat plângere şi SC A.T. SA, ce a format obiectul dosarului nr. 5226/2/2009; la termenul din 25 iunie 2009 Curtea a dispus conexarea celor două dosare.

Contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., susţinând că legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural, pe care instanţa le-a comis prin omiterea sau confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.

Prin cererea precizatoare formulată, contestatoarea a invocat ca motiv al contestaţiei în anulare şi faptul că instanţa admiţând recursul numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze motivele de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. În această cerere precizatoare, contestatoarea a arătat că data de comunicare a Deciziei C.N.S.C. către SC I.R. SA Bucureşti este 25 mai 2009 şi nu 28 mai 2009, care este data de intrare a deciziei în registrul intimatei. Ultima zi de depunere a recursului era 5 iunie 2009 şi nu 9 iunie 2009.

Prin concluziile scrise formulate, intimatul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, având în vedere că se invocă excepţii privitoare la judecata plângerii pe care contestatoarea le putea invoca la momentul dezbaterilor.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2007 din 15 octombrie 2009 a respins excepţia inadmisibilităţii şi pe cale de consecinţă a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A.I. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 1768 din 30 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 5187/2/2009.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de intimatul Ministerul Finanţelor Publice instanţa a dispus respingerea acesteia, întrucât dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., ce constituie temeiul de drept invocat de contestator reglementează contestaţia în anulare specială.

Pe fond, Curtea de apel a apreciat că contestaţia în anulare este nefondată, întrucât Decizia contestată nu este rezultatul unei greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ. şi că instanţa de recurs nu a omis, din greşeală, să cerceteze un motiv de modificare sau de casare.

Astfel, reţine instanţa, în raport de reglementarea internă şi de jurisprudenţa C.E.D.O., nu poate constitui motiv pentru introducerea unei contestaţii în anulare, modul în care instanţa de recurs a apreciat probele administrate în cauză.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare speciale, curtea a reţinut că acesta nu poate fi primit, acesta putând fi invocat numai în susţinerile în care instanţa a respins recursul sau l-a admis numai în parte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea SC A.I. SA Ploieşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ.

Recurenta nu a depus motivele de recurs până la acest termen de judecată, rezervându-şi dreptul să depună motivele de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

Recursul este inadmisibil.

Astfel, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare ori de la comunicare".

În conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Cum Decizia nr. 2007 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind pronunţată într-o cale extraordinară de atac şi, deci, irevocabilă – constatându-se întemeiată excepţia inadmisibilităţii – urmează a fi respins recursul formulat în cauză, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D.

Respinge recursul declarat de SC A.I. SA Ploieşti, împotriva deciziei nr. 2007 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2764/2010. Contencios