ICCJ. Decizia nr. 2798/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2798/2010
Dosar nr. 3334/2/2008
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2202 din 26 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a admis contestaţia formulată de reclamantul Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu, astfel cum a fost precizată, a anulat titlul executoriu nr. 38577/2005 şi formele de executare, a obligat pârâta la restituirea sumei de 17.742,83 lei (redevenţa) şi 6.327,92 lei (penalităţi) şi la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a avut în vedere expertiza efectuată în cauză, precum şi actele existente la dosar, din care a rezultat că redevenţa datorată pentru perioada 16 mai 2002- 31 decembrie 2005 pentru posesia terenului din fiecare an calendaristic totalizează 19.801,46 lei, sumele încasate în aceeaşi perioadă totalizează 37.544,92 lei astfel că suma pe care urmează ca ADS să o restituie concesionarului este de 17.742,83 lei plus penalizări în sumă de 6327,92 lei.
Instanţa a avut în vedere şi considerentele arătate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare precum şi concluziile expertului contabil, potrivit cărora urmare a reducerilor suprafeţelor, reclamanta a avut în cursul anilor 2004 şi 2005 în posesie 1,73 ha teren arabil.
Din suprafaţa iniţială de 135, 30 ha avută în posesie la data încheierii contractului (69, 12 ha teren arabil, 44,28 ha livadă, 12,81 ha fâneaţă, 9,09 ha păşune), au fost predate astfel: 45,97 ha teren (44,28 ha livadă şi 1,69 ha fâneaţă) Primăriei Cisnădie conform procesului verbal de delimitare din 22.07.2002, respectiv 87,60 mp municipiului Sibiu (67,39 ha teren arabil, 11,12 ha fâneaţă, 9,09 ha păşune), la 21 noiembrie 2003.
Instanţa de fond făcând aplicarea principiului acoperirii integrale a prejudiciului produs prin încasarea redevenţei nedatorate a obligat pârâta la plata sumelor respective şi a penalităţilor.
Împotriva sentinţei civile nr. 2202 din 26 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal Agenţia Domeniilor Statului, prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei la executare formulată de reclamantul Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică sub aspectul anulării actelor de executare şi a dispunerii restituirii sumei de 17.742,83 lei redevenţă şi 6.327,92 lei penalităţi, fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 (instanţa de fond a acordai mai mult decât s-a cerut), de art. 304 pct. 8 (prima instanţă a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii) şi de art. 304 pct. 9 (hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii) C. proc. civ..
Recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că reclamanta a avut în cursul anilor 2004-2005 în posesie 1,73 ha teren arabil, în realitate suprafaţa de teren agricol din domeniul privat al statului ce făcea obiectul contractului de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002 se afla pe raza localităţilor Sibiu, Cisnădie şi Miercurea Dobârca din judeţul Sibiu şi nu pe raza localităţii Şelimbăr judeţul Sibiu. Astfel suprafaţa de teren din domeniul privat al statului efectiv predată prin protocolul nr. 14061 din 16 mai 2002 este aceeaşi cu suprafaţa de teren prevăzută în contractul de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002, adică de 176,00 ha teren agricol şi 3,18 ha teren neagricol. De asemenea, s-a precizat că facturile emise de către Agenţia Domeniilor Statului au fost emise în mod corect în concordanţă cu suprafaţa de teren de 176,00 ha teren agricol din domeniul privat al statului. în concluzie, s-a relevat că redevenţă datorată pentru perioada 16 mai 2002 - 31 decembrie 2005 este de 64.038,49 lei, că sumele încasate în această perioadă a fost în cuantum de 37.544,29 lei şi că reclamanta figurează în evidenţa recurentei cu suma de 122.730,83 lei reprezentând 39.238,52 lei redevenţă şi 83.492,31 lei penalităţi de întârziere la plata redevenţei.
În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de fond de a obliga Agenţia Domeniilor Statului la restituirea sumei de 17.742,83 lei redevenţă şi 6.327,42 lei penalităţi recurenta a apreciat că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în condiţiile în care restituirea sumei executate silit putea fi dispusă numai la cererea expresă a contestatoarei. Pe de altă parte, s-a susţinut că prima instanţă a aplicat greşit legea, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ. rezultând că numai în trei situaţii se poate face contestaţie la executare şi anume: împotriva executării silite sau a unui act de executare; când sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu; când organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. Or, s-a solicitat de către recurentă a se constata că nu sunt întrunite în cauză cerinţele mai sus amintite, actele de executare fiind legal întocmite în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2004, a OUG nr. 64/2005 şi a OUG nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare.
Prin întâmpinare intimata Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a făcut, prin sentinţa recurată, o corectă aplicare a legii aplicabile litigiului, şi a procedat în mod întemeiat la admiterea contestaţiei reclamantei Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu, la anularea titlului executoriu nr. 38577/2005 şi la obligarea pârâtei Agenţia Domeniilor Statului la restituirea sumei de 17.742,83 lei reprezentând redevenţă şi a sumei de 6327,92 lei reprezentând penalităţi, precum şi la obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Se reţine, în cauză, că prin Decizia nr. 932 din 6 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu şi a fost casată sentinţa civilă nr. 1704 din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. S-a reţinut, prin considerentele deciziei de casare, următoarele: în ipoteza titlurilor care nu provin de la organele judecătoreşti, debitorul are dreptul să invoce pe calea contestaţiei la executare toate apărările de fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei; în speţă recurentul a dovedit că suprafaţa de teren de 40,70 ha din domeniul privat al statului nu a intrat niciodată în posesia sa; de asemenea, din suprafaţa totală de 176 ha teren proprietate privată a statului, în posesia recurentei a rămas doar suprafaţa de 1,74 ha; terenul a intrat în proprietatea persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate urmare a legilor fondului funciar; intimata avea cunoştinţă de reducerea suprafeţei de teren, fiind înştiinţată de către Comisiile locale de aplicare a Legii nr. 18/1991; intimata a emis titlul executoriu în anul 2005, pentru perioada 2002 - 2005; apărarea intimatei nu poate fi luată în considerare deoarece aceasta avea cunoştinţă de reducerea suprafeţelor de teren, neputând invoca propria culpă în neîncheierea unui act adiţional la contractul de concesiune nr. 57/2002; nu este echitabil ca recurenta să achite redevenţă pentru suprafeţe de teren pe care nu le-a avut niciodată în posesie sau care au fost reduse în anii 2003 - 2004; instanţa de fond în mod greşit a apreciat ca recurentul este culpabil de neîncheierea actelor adiţionale la contractul de concesiune, atâta timp cât intimata cunoştea această împrejurare încă de la data încheierii contractului de concesiune sau din notificările comisiilor locale de fond funciar; cerinţa unei notificări exprese din partea recurentei deşi s-a dovedit că intimata cunoaşte situaţia exactă, este excesivă; titlul executoriu a fost emis cu încălcarea principiului echităţii; recurentul datorează redevenţă numai pentru suprafeţele de teren pe care le are în posesie şi pentru perioada cât a avut posesia asupra acestora; este corectă solicitarea recurentului de a se administra proba cu expertiza contabilă pentru a se stabili, în raport de situaţia exactă a deţinerii suprafeţelor de teren din domeniul privat al statului, redevenţa datorată; având în vedere dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., este obligaţia instanţei de fond să administreze proba cu expertiză contabilă. Ţinând seama şi că instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei sub acest aspect, s-a dispus, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a lămuri aspectele arătate şi a se pronunţa asupra cuantumului redevenţei datorate.
Sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cele statuate prin Decizia nr. 932 din 6 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, - vizând dezlegarea unor probleme de drept şi necesitatea administrării unor probe - fiind obligatorii. La rejudecare s-a administrat proba cu expertiza contabilă judiciară, prin care s-a concluzionat că prin raportare la datele conţinute de documentele de intrare în posesia concesionarului şi de documentele de ieşire din posesia sa redevenţa recalculată datorată pentru perioada posesiei terenului (16 mai 2002 - 31 decembrie 2005) totalizează 19.801, 46 lei, că sumele încasate în aceeaşi perioadă sunt în cuantum de 37.544,29 lei şi că Agenţia Domeniilor Statului are obligaţia restituirii către concesionar a soldului creditor de 17.742,83 lei cât şi penalizarea (soldul penalizării în favoarea I.C.D.M.C.) în sumă de 6327,92 lei.
În consecinţă, se constată că în mod întemeiat prima instanţă, faţă de caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin Decizia nr. 932 din 6 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, de înscrisurile administrate în cauză şi de constatările şi concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit de expertul contabil A.G., a admis contestaţia reclamantei, astfel cum a fost precizată. în aceste condiţii, cum motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 2202 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 2202 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2797/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2799/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
