ICCJ. Decizia nr. 2799/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2799/2010
Dosar nr. 8305/2/2008
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC E. Bucureşti SA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., să dispună: anularea parţială a deciziei nr. 229 din 30 iunie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., cu privire la menţiunile de la punctul 2 din dispozitivul deciziei, prin care reclamantei îi este stabilit un debit de 122.748 de lei reprezentând TVA, precum şi pentru majorările de întârziere aferente; anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 18 din 29 ianuarie 2008 emisă de A.N.A.F. -D.G.A.M.C., în ceea ce priveşte debitul stabilit în sarcina reclamantei de 122.748 de lei reprezentând TVA, precum şi pentru majorările de întârziere aferente; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 124.503 de lei reprezentând TVA, precum şi a sumei de 106.731 de lei reprezentând majorări de întârziere aferente, plătite de reclamantă prin O.P. nr. 244 din 01 februarie 2008 şi O.P. nr. 382 din 27 februarie 2008, în baza deciziei de impunere susmenţionate.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a invocat inadmisibilitatea celui de-al treilea capăt de cerere, privind restituirea sumelor, iar cu privire la primele două capete cerere a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1398 din 1 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă şi a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind restituirea sumelor.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC E. Bucureşti SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă se contestă Decizia nr. 229/2008 şi Decizia nr. 18/2008 pentru suma de 122.748 lei TVA cu privire la care contestaţia a fost respinsă.
Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC E. Bucureşti SA, împotriva sentinţei civile nr. 1398 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2798/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2800/2010. Contencios → |
|---|
