ICCJ. Decizia nr. 2803/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2803/2010
Dosar nr. 3122/2/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, sub nr. 3122/2/2009 la data de 01 aprilie 2009 reclamantul S.S. a chemat în judecată pârâtul Ministrul Sănătăţii, I.B., solicitând instanţei de contencios administrativ aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin obligarea pârâtului la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la executarea deciziei nr. 2970 din 11 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ.
Pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, în principal invocând excepţia inadmisibilităţii cererii întrucât prin dispozitivul deciziei nr. 2970 din 11 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, în dosarul nr. 7820/2/2006 s-a dispus numai anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 576/2006 (cu caracter normativ) şi a celui cu nr. 180/2006 (cu caracter individual), fără însă a se stabili vreuna din obligaţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume ca autoritatea publică să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative. Pe fondul litigiului, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 36 CC din 12 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii, a respins cererea formulată de reclamantul S.S., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, şi I.B., în calitate de Ministru al Sănătăţii, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că argumentele prezentate de pârâţi tind la soluţionarea pe fond a litigiului, având natura mai degrabă a unor apărări de fond, motiv pentru care a respins excepţia inadmisibilităţii.
Pe fondul litigiului, instanţa de fond a constatat că prin Decizia nr. 2970 din 11 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 7820/2/2006 s-a soluţionat cauza în mod irevocabil în sensul admiterii recursului, admiterii acţiunii şi anulării Ordinului nr. 576 - ce stabilea că, începând cu data de 29 mai 2006, îşi încetează activitatea consiliile de administraţie şi comitetele directoare ale unităţilor sanitare publice cu paturi din reţeaua Ministerului Sănătăţii - şi Ordinul aceluiaşi ministru, prin care era numit la Spitalul Colentina un comitet director interimar începând cu dat de 29 mai 2006, pentru o perioada de 6 luni.
Instanţa de fond a mai reţinut că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ sunt aplicabile atunci când obligaţia stabilită în sarcina autorităţii administrative pârâte priveşte încheierea, înlocuirea sau modificarea unui act administrativ sau eliberarea unui certificat, adeverinţa sau orice alt înscris, în speţă neregăsindu-ne în faţa stabilirii unei astfel de obligaţii, dispunându-se doar anularea acelor două acte administrative.
Instanţa a avut în vedere şi faptul că reclamantul s-a judecat în contradictoriu cu Spitalul Colentina - autoritatea publică cu care avea raporturi contractuale în baza contractului de administrare nr. 11771 din 14 septembrie 2004, în mod irevocabil. Instanţele judecătoreşti stabilind că dispoziţia nr. 7545 din 30 mai 2006, prin care reclamantului i-a încetat de drept numirea în funcţia de director general, este legală.
Împotriva sentinţei civile nr. 36 CC din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul S.S., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
A învederat recurentul, prin motivele căii de atac, că Decizia nr. 2970 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deşi este definitivă şi irevocabilă, nu a fost pusă în executare cu toate că s-au făcut mai multe cereri către ministrul sănătăţii şi către directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti prin care s-a solicitat de către reclamant repunerea în funcţie şi restituirea tuturor drepturilor salariale.
Hotărârea primei instanţe, s-a susţinut, este lipsită de temei legal, neputând fi reţinut ca întemeiat argumentul instanţei în sensul că acţiunea prin care reclamantul a solicitat în contradictoriu cu spitalul Colentina repunerea în funcţia de director general al acestui spital a fost respinsă. Or, cu privire la această acţiune, s-a precizat că ramura de drept a litigiului a fost dreptul muncii, iar litigiul în discuţie a avut alte părţi şi alt obiect. În ceea ce priveşte renunţarea la judecată, recurentul a arătat că nu este relevantă, fiind evident că persoana care renunţă la judecată nu renunţă la dreptul dedus judecăţii, aceasta având în continuare dreptul ca oricând, cu respectarea eventualelor termene de prescripţie, să promoveze o nouă acţiune având acelaşi obiect.
Susţinerea instanţei de fond în senul că între Ministerul Sănătăţii şi recurent nu au exista relaţii contractuale a fost de asemenea apreciată ca fiind eronată, neavându-se în vedere că în vederea demiterii reclamantului ministrul sănătăţii a fost cel care a emis actul administrativ privind încetarea funcţiei de director al Spitalului Colentina. Totodată, pentru numirea în funcţie a celorlalţi directori/manageri ai Spitalului Colentina tot această autoritate a emis acte administrative de numire în funcţie. In considerarea acestor atribuţii, se impunea ca ministrul sănătăţii să respecte îndatoririle sale, să ia act de solicitările repetate ale reclamantului de repunere în funcţie şi de Decizia nr. 2970 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi să ia toate măsurile necesare în vederea restabilirii dreptăţii şi renumirii în funcţie a recurentului.
Cele reţinute de prima instanţă, în sensul că prin Decizia instanţei supreme s-a dispus numai anularea actelor administrative atacate, fără a se dispune şi alte măsuri, au fost criticate cu motivarea că efectele nulităţii vizează restabilirea situaţiei anterioare, respectiv repunerea reclamantului în funcţia de director general al Spitalului Clinic Colentina sau în ortice altă funcţie similară. Nu se poate afirma, s-a relevat, că o hotărâre irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi tot efortul depus în pronunţarea unei asemenea hotărâri vor rămâne fără efect şi nu prezintă nicio valoare, fiind evident că odată cu anularea Ordinului nr. 576/2006 al ministrului sănătăţii toate actele subsecvente emise în considerarea acestui ordin sunt nule, potrivit adagiului „Quod nullum est, nullum producit effectum".
Prin întâmpinare Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinice şi legale a sentinţei civile nr. 36 CC din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 2970 din 11 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de S.S. împotriva sentinţei civile nr. 2984 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, şi a fost modificată în tot sentinţa atacată în sensul că s-a dispus admiterea acţiunii reclamantului S.S. şi anularea Ordinelor nr. 576 din 25 mai 2006 şi nr. 180 din 28 mai 2005 emise de Ministrul Sănătăţii.
Obiectul cererii cu care reclamantul S.S., ulterior pronunţării deciziei mai sus menţionate, a sesizat instanţa de contencios administrativ în temeiul dispoziţiilor art. 24 şi urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, îl constituie obligarea ministrului sănătăţii la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la executarea Deciziei nr. 2970 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, anume până la repunerea reclamantului în funcţie şi plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada de la data emiterii actelor administrative anulate şi până la efectiva reintegrare.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. în cazul în care termenul nu este respectat, sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care dispun că se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
În aceste condiţii, în raport de dispoziţiile legale evocate, în mod întemeiat prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, aplicarea amenzii prevăzute de textul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ fiind posibilă numai în prezenţa condiţiilor limitativ prevăzute de art. 24 alin. (1) din acelaşi act normativ şi care sunt de strictă interpretare. Or, prin Decizia nr. 2970 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ministrul sănătăţii nu a fost obligat la încheierea, la înlocuirea sau la modificarea actelor administrative atacate, sau, după caz, la eliberarea unui alt înscris sau la efectuarea anumitor operaţiuni administrative, ci prin aceasta s-a dispus numai anularea Ordinelor nr. 576 din 25 mai 2006 şi nr. 180 din 28 mai 2005.
În consecinţă, constatându-se că motivele de recurs nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de S.S. împotriva sentinţei civile nr. 36/CC din 12 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.S. împotriva sentinţei civile nr. 36/CC din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2801/2010. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2805/2010. Contencios → |
|---|
