ICCJ. Decizia nr. 2838/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2838/2010
Dosar nr. 17528/3/200.
Şedinţa publică din 28 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecarea cauzei având ca obiect acţiunea formulată de B.F.N. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 45 din HG nr. 1344/2007, în cazul în care există indicii că fapta săvârşită de funcţionarul public poate angaja răspunderea civilă, contravenţională sau penală, comisia de disciplină are obligaţia de a lua măsurile legale ce se impun în vederea sesizării organelor abilitate.
Având în vedere adresa înregistrată sub nr. 4349 din 26 august 2009 a Ministerului Public, din care rezultă că faţă de reclamant a fost confirmată începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., art. 291 şi art. 292 din acelaşi act normativ, prima instanţă a admis cererea formulată de pârâtă, dispunând suspendarea judecării cauzei, în raport de începerea urmăririi penale faţă de reclamant în Dosarul nr. 5506/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul B.F.N. a declarat recurs, în termen legal, criticând-o în esenţă pentru greşita suspendare a judecăţii în baza prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ..
Arată recurentul că în încheierea recurată nu se face referire la plângerea penală formulată de Agenţia Naţională de Integritate la data de 19 martie 2009, din cuprinsul căreia rezultă că această plângere nu are nicio legătură cu Ordinul nr. 698 din 14 aprilie 2009 şi implicit cu obiectul cererii de chemare în judecată.
Susţine recurentul că împotriva rezoluţiei de începere a urmăririi penale la data de 24 august 2009 a formulat plângere şi aşteaptă un răspuns din partea Ministerului Public, în dosarul nr. 5506/P/2009.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că în conformitate cu prevederile art. 45 din HG nr. 1344/2007 Comisia de disciplină constituită la nivelul Agenţiei Naţionale de Integritate a semnalat faptul că la momentul angajării la Agenţia Naţională de Integritate, recurentul a ascuns împrejurarea conform căreia a fost pensionat pentru pierderea totală a capacităţii de muncă, motiv pentru care a dispus sesizarea organelor de cercetare penală şi încetarea raportului de serviciu al reclamantului.
Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti din 17 iulie 2009 a fost confirmată începerea urmăririi penale.
Drept urmare, apreciază intimata, în mod corect prima instanţă a dispus suspendarea conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În recurs, s-a depus în fotocopie, plângerea penală formulată de Agenţia Naţională de Integritate împotriva recurentului –reclamant sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 C. proc. civ.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurentul-reclamant B.F.N. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, Ordinul nr. 698 din 14 aprilie 2009 emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate prin care a fost sancţionat conform dispoziţiilor art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare, cu „mustrare scrisă".
Acest act administrativ a fost emis în baza raportului Comisiei de disciplină, nr. 94 din 1 aprilie 2009 prin care s-a constatat că recurentul-reclamant, inspector de integritate, clasa I, grad profesional principal, treapta 3 de salarizare, a încălcat cu vinovăţie dispoziţiile Codului de conduită, fapte care constau în refuzul sistematic de a lua la cunoştinţă cu privire la calificativul obţinut prin raportul de evaluare pentru anul 2008, în data de 17 februarie 2009 şi 3 martie 2009, încălcând astfel prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici.
Intimata-pârâtă a formulat plângere penală împotriva recurentului-reclamant sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 C. proc. civ., semnalând, în esenţă, faptul că acesta la angajare a ascuns împrejurarea că a fost pensionat pentru pierderea capacităţii de muncă (gradul II de invaliditate).
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector I, a comunicat către Agenţia Naţională de Integritate că prin Rezoluţia nr. 5506/P/2009 din data de 17 iulie 2009 a fost confirmată începerea urmăririi penale împotriva învinuitului B.F.N., pentru infracţiunea de înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2), art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Intimata-pârâtă a cerut suspendarea judecăţii motivat de faptul că s-a început urmărirea penală împotriva recurentului-reclamant pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.
Înalta Curte constată că în raport de abaterea care face obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată în contencios administrativ şi fapta ce formează conţinutul plângerii penale, respectiv rezoluţia de începere a urmării penale în dosarul nr. 5506/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector I Bucureşti, nu exista nicio legătură în sensul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege, instanţa poate suspenda judecata când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
În baza acestor prevederi legale, instanţa nu este obligată să suspende judecata cauzei ori de câtre ori partea potrivnică pretinde că ar exista indiciile unei infracţiuni, fiindcă în acest caz ar însemna să se întrerupă cursul normal al justiţiei fără existenţa unui motiv temeinic, paralizându-se în acest mod judecarea acţiunii civile.
De aceea, prin menţionatul text s-a prevăzut numai că instanţa, „poate" suspenda judecarea cauzei atunci când se ivesc indiciile unei infracţiuni, dacă se face dovada că într-adevăr sesizarea organului de urmărire penală a avut loc pentru o faptă care ar avea înrâurire directă asupra soluţionării acţiunii civile pendinte, iar nu şi atunci când se prezintă simple ipoteze sau se fac afirmaţii neprecise.
În aceste condiţii, împrejurarea că actul administrativ a fost emis în derularea raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant faţă de care s-a început urmărirea penală pentru alte fapte, nu este suficientă pentru a aprecia că este necesară suspendarea judecăţii cauzei.
Astfel, nu se constată o legătură necesară între abaterea pentru care a fost sancţionat reclamantul-recurent, „refuzul sistematic de a lua cunoştinţă cu privire la calificativul obţinut prin raportul de evaluare pentru anul 2008" şi fapta cu care a fost sesizat organul de urmărire penală pentru înşelăciune, fals şi fals în declaraţii.
În concluzie, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elementele din care să rezulte că existenţa unei infracţiuni pentru care este cercetat recurentul-reclamant ar influenţa hotărârea care s-ar da de către instanţa de contencios administrativ sesizată cu anularea ordinului de sancţionare în baza art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) şi (5) C. proc. civ., se va admite recursul şi se va casa încheierea atacată cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.F.N. împotriva Încheierii din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează Încheierea atacată şi trimite cauza spre continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2835/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2840/2010. Contencios → |
|---|
