ICCJ. Decizia nr. 2840/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2840/2010
Dosar nr. 970/33/200.
Şedinţa publică din 28 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.H.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, anularea Ordinului nr. 480 din 24 aprilie 2009, reîncadrarea în funcţie şi obligarea la plata drepturilor salariale majorate, indexate şi reactualizate de la data aplicării măsurii, până la reîncadrarea în muncă.
în motivarea acţiunii reclamantul a arătat, în esenţă, că prin ordinul atacat i s-a acordat un preaviz de 30 de zile, la expirarea căruia urma să fie eliberat din funcţia publică de conducere pe care o deţinea, în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, al art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) – (7) din Legea nr. 188/1999 şi al art. 7 alin. (6) din HG nr. 8/2009. OUG nr. 37/2009 este însă neconstituţională, fiind contrată prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, validitatea ordinului fiind astfel afectată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 515/2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei plângerii prealabile, respingându-se, în consecinţă, acţiunea formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că ordinul atacat a fost comunicat, potrivit susţinerilor reclamantului, la data de 27 aprilie 2009, acţiunea fiind formulată la data de 27 mai 2009, fără a se urma procedura prealabilă, respectiv fără a se solicita autorităţii emitente revocarea ordinului considerat nelegal, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.
A mai apreciat judecătorul fondului că ordinul atacat prezintă caracteristicile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind un act administrativ unilateral, astfel încât nu poate fi reţinută teza apărătorului reclamantului potrivit căreia actul atacat ar fi prealabil eliberării din funcţie.
3. Recursul exercitat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei menţionate, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 8 şi art. 304 pct. 9 şi al art. 3041 C. proc. civ..
În esenţă, recurentul-reclamant a arătat că ordinul contestat nu este un act administrativ care să producă efecte juridice asupra raportului său de serviciu în sensul încetării acestuia şi eliberării din funcţia publică, în temeiul art. 97 alin. (1) lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, ci un act premergător prin care a fost informat că funcţia pe care o ocupa urma să fie desfiinţată în temeiul OUG nr. 37/2009.
Prin urmare, autoritatea pârâtă trebuia să emită un nou ordin de eliberare din funcţie, după expirarea termenului de preaviz.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul juridic supus controlului instanţei de contencios administrativ este ordinul nr. 480 din 24 aprilie 2009, prin care Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale a dispus ca recurentului-reclamant să i se acorde un preaviz de 30 de zile, în perioada 24 aprilie - 23 mai 2009, la data expirării perioadei de preaviz intervenind eliberarea din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Cluj.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, manifestarea de voinţă a autorităţii emitente a fost clară şi neechivocă, atât în ceea ce priveşte măsura dispusă – eliberarea din funcţie – cât şi data acesteia – data expirării perioadei de preaviz, indicată expres ca fiind 24 aprilie – 23 mai 2009.
În raport cu aceste elemente, instanţa de fond a calificat corect natura juridică a ordinului, ca fiind aceea a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, şi a făcut, de asemenea, aplicarea corectă a prevederilor art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, care condiţionează exercitarea dreptului la acţiunea în contencios administrativ de îndeplinirea procedurii prealabile.
În materia funcţiei publice, trimiterea la termenele şi condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazul în care funcţionarul public contestă actul administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului sau de serviciu din motive pe care le consideră netemeinice sau nelegale, este făcută expres în art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Într-o altă perspectivă, Înalta Curte constată că acceptarea tezei pe care încearcă să o acrediteze recurentul-reclamant, în sensul că ordinul supus judecăţii nu este un act administrativ, ci un act premergător, nu ar fi de natură să conducă la o altă soluţie decât cea a inadmisibilităţii acţiunii, pentru că, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, operaţiunile administrative sau actele premergătoare, care nu produc efecte prin ele însele, pot fi atacate în justiţie numai împreună cu actul administrativ emis în baza lor.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.H.V. împotriva sentinţei civile nr. 515/2009 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2838/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2864/2010. Contencios → |
|---|
