ICCJ. Decizia nr. 2879/2010. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2879/2010
Dosar nr. 1057/1/2010
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5139 din 17 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de repunere în termen formulată de recurentul C.D., şi a respins recursul declarat de acesta împotriva sentinţei civile nr. 448 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 17 iulie 2009, reclamantul C.D. a formulat recurs, împotriva sentinţei civile nr. 448 din 5 februarie 2009, prin care Curtea de Apel Bucureşti, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, şi sesizând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Prin cererea de recurs, în temeiul art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recurentul C.D. a solicitat şi repunerea în termenul de exercitare a acestuia, faţă de împrejurarea că aflându-se în stare de detenţie la Penitenciarul Giurgiu a luat cunoştinţă de sentinţa civilă atacată în cauză, abia la data de 24 iunie 2009, când a semnat în registrul pentru corespondenţa al penitenciarului.
În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 103 cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului trebuie formulată în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării făcându-se dovada acelei împrejurări mai presus de voinţa părţii care au împiedicat-o să efectueze actul procedural în termenul prevăzut de lege.
Or, a reţinut instanţa, chiar dacă ar fi acceptată susţinerea recurentului potrivit căreia starea de detenţie în care se află, ar fi de natură să constituie o împrejurare mai presus de voinţa sa, care să-l fi împiedicat să exercite dreptul procesual al atacării soluţiei curţii de apel în termenul prevăzut de lege, faptul că de la momentul la care recurentul a luat cunoştinţă de sentinţa nr. 448/2009 (respectiv data de 24 iunie 2009 – astfel cum însuşi recurentul a indicat în cererea sa de recurs, fila 3 din dosar) şi până la momentul formulării cererii de repunere în termen (respectiv 17 iulie 2009) a trecut o perioadă mai mare de 15 zile – face evidentă, neîndeplinirea în cauză a condiţiilor procedurale pentru admiterea acestei cereri.
Totodată, constatând faptul că în cauză recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 448 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a făcut cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţare, prevăzut de dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a respins acest recurs ca tardiv declarat.
Împotriva acestei decizii, la data de 05 ianuarie 2010, recurentul C.D. a formulat contestaţie în anulare, arătând că instanţa de recurs a omis să cerceteze şi să afle data reala a depunerii recursului la Biroul Evidenta de la Penitenciarul Giurgiu, astfel că neobservarea normelor legale care reglementează judecata atrage nulitatea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5139 din 17 noiembrie 2009.
În drept, contestaţia în anulare se întemeiază pe disp. art. 317-318 C. proc. civ.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Instanţa de recurs, în mod judicios a constatat că cererea de recurs este tardiv formulată având în vedere termenul de 5 zile de la pronunţare stabilit potrivit art. 158 alin. (3), pentru formularea recursului împotriva hotărârii prin care instanţa se declară necompetentă.
Hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 05 februarie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 17 iulie 2009.
De asemenea, cererea de repunere în termen a fost respinsă în mod corect, recurentul nefacînd dovada acelei împrejurări mai presus de voinţa părţii, instanţa de recurs constatând oricum o perioada mai mare de 15 zile pentru îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea acestei cereri conform art. 103 C. proc. civ.
În consecinţă, nefiind îndeplinite prevederile art. 318 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.D. împotriva deciziei nr. 5139 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2875/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2887/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
