ICCJ. Decizia nr. 3024/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3024/2010
Dosar nr. 1843/2/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 02 martie 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat să se constate calitatea pârâtului C.D. de colaborator al securităţii.
In motivarea acţiunii, s-a arătat că, din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/I/3552 din 25 noiembrie 2008, rezultă că pârâtul, în perioada 1976-1977, fiind medic la Spitalul Judeţean Galaţi, membru P.C.R., a fost urmărit, pentru „relaţii cu cetăţeni străini şi manifestări duşmănoase". Ulterior a fost recrutat, în calitate de colaborator, cu aprobarea organelor de partid, semnând, în acest sens un angajament, la data de 22 aprilie 1997, având numele conspirativ de colaborator „D.„.
Reclamantul a mai arătat că în această calitate, pârâtul a furnizat mai multe materiale informative care se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist de natură a viza îngrădirea dreptului de exprimare şi a libertăţii de opinie a dreptului la liberă circulaţie precum şi a dreptului la viaţa privată.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 24/2008.
2. Hotărârea recurată
Prin sentinţa civilă nr. 3390 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant reţinând, în esenţă, că din ansamblu probator administrat în cauză, respectiv din actele depuse de reclamant rezultă cel puţin un dubiu în ceea ce priveşte eventualitatea calitate de colaborator al pârâtului, dubiu ce profită, în mod evident acestuia.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici un act prin care să facă dovada momentului la care pârâtul a primit numele conspirativ de D. sau M., împrejurărilor în care i s-au acordat aceste nume şi dacă pârâtul a cunoscut despre aceste nume conspirative şi a semnat note informative sau rapoarte folosind aceste nume.
Consideră instanţa de fond că nu se poate reţine, potrivit notelor de constatare şi a actelor depuse în susţinerea acţiunii şi care au fundamentat întocmirea acesteia, că Nota informativă din 13 februarie 1978 poate fi atribuită pârâtului, iar declaraţia olografa, nedatată a fost dată ulterior semnării angajamentului, fiind dată în contextul în care pârâtul fusese luat în lucru prin DUI ca suspect de a întreţine legături cu cetăţenii străinii şi având manifestări duşmănoase.
3.Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 3390 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In acest sens, recurentul-reclamant a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât condiţia cu privire la furnizarea unor date cu privire la atitudini potrivnice regimului comunist precum şi condiţia încălcării unor drepturi ţi libertăţi fundamentale prevăzute de art. 2 din OUG nr. 24/2008 ceea ce impunea reţinerea, de către instanţa de fond, a calităţii de colaborator al securităţii in persoana intimatului-pârât.
Susţine recurentul-reclamant că deşi prin actele depuse la dosar s-a făcut dovada faptului că intimatul-pârât a semnat două informări, ambele cu privire la chestiuni de o gravitate extrem de mare din perspectiva autorităţilor represive ale fostului regim, instanţa de fond a respins în mod neîntemeiat acţiunea;
Astfel, în ceea ce priveşte nota informativă din 13 februarie 1987, instanţa de fond a apreciat că nu ar exista destule dovezi că provine de la intimatul-pârât, deşi este scrisă de acesta şi nu de o altă persoană, răsturnând astfel, fără dovezi prezumţia că aceasta aparţine titularului dosarului în care este ataşată;
Mai susţine recurenta că în cea ce priveşte cea de-a doua informare recunoscută expres de pârât prin întâmpinare, instanţa de fond nu motivează de ce aceasta nu ar putea conduce la reţinerea calităţii de colaborator al securităţii, în condiţiile în care legiuitorul nu distinge după cum informaţia furnizată era sau nu cunoscută, deja, de securitate şi nu impune condiţia existenţei unei pluralităţi de acte de colaborare.
4.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată colaborator al securităţii persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
In cauză instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii, cât timp, recurentul-reclamant, căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada că cele două note cu caracter informativ precum şi cele două declaraţii olografe la care face trimitere în cererea de chemare în judecată, au fost date de intimatul-pârât.
Astfel, având în vedere faptul că la dosar nu se află ataşată dovada atribuirii numelui conspirativ de D., respectiv M., în mod justificat a apreciat instanţa de fond că nu se poate reţine că cele două note informativă olografe, datate 13 februarie 1978 şi respectiv 11 noiembrie 1977, semnată cu numele de D. şi respectiv de M., aparţin intimatului-pârât. Totodată, în absenţa altor mijloace de probă, care ar fi trebuit administrate de recurentul-reclamant, sunt justificate şi aprecierile instanţei cu privire la neatribuirea în sarcina intimatului-pârât a cele două declaraţii, olografe, una datată 29 noiembrie 1979 iar cealaltă nedatată.
Înalta Curte consideră ca fiind lipsite de temei susţinerile recurentului-reclamant, potrivit cărora există prezumţia că notele aflate într-un dosar de securitate aparţin titularului respectivului dosar, aşa încât-nu va analiza criticile aduse sentinţei recurate sub acest aspect.
Totodată Înalta Curte constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt şi de drept pentru care a fost respinsă cererea recurentului-reclamant aşa încât apreciază ca nefondată şi critica referitoare la nemotivarea sentinţei in raport de nota informativă datată 11 noiembrie 1977.
In consecinţă, constatând că situaţia de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată prin alte înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât este cel care a furnizat informaţii de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, criticile formulate de recurentul-reclamant apar ca nefondate.
In raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc.civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.A.S.S. împotriva sentinţei nr. 3390 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3019/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3029/2010. Contencios → |
|---|
