ICCJ. Decizia nr. 3019/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3019/2010
Dosar nr. 672/45/200.
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub dosar nr. 1510/89/2001, reclamantul Municipiul Vaslui - Serviciul Finanţelor Publice Locale reprezentat prin Primar a solicitat, obligarea pârâtei S.N.I.F. SA să întocmească şi să comunice graficul pe care societatea are obligaţia de a-1 întocmi împreună cu administratorul conform prevederilor art. 16 alin. (1)1 din Legea nr. 137/2002.
In motivare s-a arătat că pârâta se află în procedura de administrare specială şi supraveghere financiară până la 30 iunie 2009, iar în această perioadă societatea implicată are obligaţia de a efectua toate plăţile către creditorii bugetari după un grafic întocmit de aceasta şi de administratorul special.
Prin sentinţa civilă nr. 200/CA din 28 septembrie 2009, Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut Tribunalul Vaslui că societatea pârâtă este înfiinţată prin OUG nr. 23/2000 şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul îmbunătăţirilor funciare având ca obiect principal de activitate administrarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare de interes naţional din patrimoniu, precum şi aplicarea strategiilor de dezvoltare a politicilor în domeniu îmbunătăţirilor funciare, de investiri şi cercetare ştiinţifică de specialitate.
A concluzionat în sensul că pârâta este persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, circumscriindu-se noţiunii de „autoritate publică" definită în art. 2, lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar neîntocmirea graficului potrivit Legii nr. 137/2002 reprezintă un refuz nejustificat, aspect ce atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.
La Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub dosar nr. 672/45/2009.
Prin sentinţa nr. 213/CA din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia comercială. Totodată a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea conflictului.
A reţinut Curtea de Apel Iaşi că acţiunea reclamantului îşi are temeiul de drept în prevederile Legii nr. 13772002 privind unele măsuri de accelerare a privatizării, care instituie şi o procedură specială de soluţionare a oricărei cereri prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de legea menţionată, litigiile fiind date expres în competenţa „secţiilor comerciale ale tribunalelor", potrivit art. 40 alin. (1) din lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc civ., urmează să stabilească instanţa competentă a soluţiona pricina în raport cu obiectul acesteia şi cu dispoziţiile legale incidente ei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat, prin acţiunea introductivă, obligarea pârâtei la întocmirea graficului de achitare a obligaţiilor fiscale, împreună cu administratorul special, în temeiul prevederilor art. 16 alin. (1)1 din Legea nr. 137/2002 privind accelerarea privatizării.
Prin urmare, pentru stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cauza trebuie să ne raportăm în primul rând la dispoziţiile legii speciale aplicabile şi, doar în măsura în care nu există reglementare specială în ceea ce priveşte competenţa instanţelor judecătoreşti se poate face aplicarea altor dispoziţii legale generale.
In speţă se constată că litigiul de faţă s-a născut în legătură cu procedura de privatizare a S.N. I.F. SA, la momentul introducerii acţiunii, actul normativ de înfiinţare a acesteia, respectiv OUG nr. 23/2000, fiind abrogat expres prin art. 94 din Legea nr. 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare, începând astfel şi procesul de privatizare, conform planului de reorganizare globală aprobat de Guvern.
In consecinţă, caracterul de persoană juridică de drept privat care prestează un serviciu public atribuit societăţii pârâte prin actul de înfiinţare nu are relevanţă în speţă, deoarece în procesul de privatizare sunt aplicabile dispoziţiile Legii speciale nr. 137/2002, mai exact art. 40 alin. (1) care stabileşte că soluţionarea oricărei cereri prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.
Cum obligaţia de întocmire şi comunicare a graficului de eşalonare a achitării obligaţiilor fiscale datorate de societatea pârâtă este una dintre cele expres reglementate ca fiind o măsură necesară procesului de privatizare, potrivit art. 16 alin. (1)1 din Legea nr. 137/2002, este evident că este incidenţă regula de competenţă stabilită de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, astfel încât competenţa materială în soluţionarea cauzei revine în primă instanţă secţiei comerciale a tribunalului.
Având în vedere că "obligaţia de a face" pretinsă prin acţiunea introductivă de instanţă are caracter comercial, sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) punctul 4 C. proc. civ., care stabileşte o competenţă teritorială alternativă, în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor privind obligaţiile comerciale, în sensul că reclamantul poate opta pentru instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii, ceea ce în speţă s-a şi întâmplat, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la Tribunalul Vaslui.
In concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 raportate la cele ale art. 10 punctul 4 C. proc civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial în judecarea litigiului este Tribunalul Vaslui, secţia comercială, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Vaslui - Serviciul Finanţelor Publice Locale şi pârâta S.N.I.F. SA în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3017/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3024/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
