ICCJ. Decizia nr. 2923/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2923/2010
Dosar nr. 1070/46/2009
Ședința publică din 3 iunie 2010
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi I.N.S., anularea art. 1, 3 şi 4 din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, precum şi anularea Ordinului Preşedintelui I.N.S. din 22 mai 2009 .
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că prin cele două acte atacate, a fost vătămat în drepturile sale recunoscute şi garantate de lege, Ordinul nr. 366/2009 fiind emis în aplicarea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, ordonanţă care este neconstituţională, încălcând dispoziţiile art. 11, art. 1 alin. (4), art. 54 alin. (2) şi art. 120 din Constituţia României.
Reclamantul a formulat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi 4 din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul I.N.S. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportat la obiectul principal al acţiunii care vizează dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, fapt care contravine prevederilor art. 9 alin. (1) coroborate cu prevederile alin. (5) al aceluiaşi articol din Legea nr. 554/2004.
La rândul său, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, raportat la capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 366/2009, emis de Preşedintele I.N.S.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a unor dispoziţii din O.U.G. nr. 37/2009, acelaşi pârât a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că obiectul principal al acţiunii vizează dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, fapt care contravine prevederilor art. 9 alin. (1) coroborate cu prevederile alin. (5) ale aceluiaşi articol din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant, în opinia pârâtului Guvernul României aceasta este inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
La data de 30 octombrie 2009 reclamantul a depus precizări la acţiune, prin care a arătat că având în vedere că prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009, a fost abrogată O.U.G. nr. 37/2009, solicită anularea art. 1, 4, 5 şi 8 din O.U.G. nr. 105/2009.
Alăturat precizării de acţiune, reclamantul a formulat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 4, 5 şi 8 din O.U.G. nr. 105/2009.
Prin cererea depusă la data de 13 noiembrie 2009, reclamantul S.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.N.S. suspendarea executării Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009, arătând că prin acest ordin, deşi ocupa funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Vâlcea, a fost numit în mod nelegal în funcţia publică de execuţie de consilier superior, treapta 1, în cadrul aceleaşi instituţii.
Se arată de către reclamant că, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,a cerut suspendarea executării ordinului menţionat, până la pronunţarea instanţei de fond, iar prin Sentinţa nr. 184/F/ CONT din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
În prezenta cauză în care a solicitat anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009, a formulat cerere de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din data de 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamant.
S-a reţinut că executarea ordinului a fost deja realizată, astfel că solicitarea privind suspendare a executării acestui ordin este lipsită de obiect.
De asemenea, s-a mai reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiei privind îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat şi nici faptul că reclamantul a suferit o paguba materială iminentă.
Prin Sentinţa nr. 234/ FC din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca lipsit de interes, capătul de cerere, astfel cum a fost precizată, privind anularea art. 1, 4, 5 şi 7 din O.U.G. nr. 105/2009; a respins cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din O.U.G. nr. 105/2009; a admis capătul II din cerere şi a dispus anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 emis de pârâtul I.N.S.
S-a reţinut că Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009 a fost emis de I.N.S. în baza O.U.G. nr. 37/2009, abrogată deja, astfel că reclamantul nu are un interes legitim pentru a solicita anularea O.U.G. nr. 105/2009, întrucât ordinul a cărui anulare o solicită a fost emis în baza primei ordonanţe abrogate.
În ceea ce priveşte cererea reclamantului pentru sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din O.U.G. nr. 105/2009, s-a reţinut că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dat fiind faptul că Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009 a fost emis de I.N.S. în baza O.U.G. nr. 37/2009, abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, s-a apreciat că se impune admiterea cererii privind anularea acestuia.
Împotriva Sentinţei nr. 234/ FC din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs I.N.S. şi S.S.
Recurentul - reclamat S.S., prin cererea de recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a adus critici sentinţei recurate motivat de faptul că, deşi a solicitat plata unei despăgubiri egale cu diferenţa de salariu, indexată, majorată şi recalculată şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de director executiv al instituţiei publice pârâte, fiind îndreptăţit la plata acestora în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în mod greşit prima instanţă i-a admis în parte acţiunea, fără a-i acorda aceste drepturi.
Menţionează că până la data formulării recursului diferenţa de salariu este în sumă de 8.640 lei, care trebuie indexată.
Prin cererea de recurs, recurentul - pârât I.N.S. a invocat inadmisibilitatea acţiunii arătând nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, referitoare la un drept sau interes legitim vătămat, întrucât reclamantul a solicitat numai anularea Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009, fără a solicita reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi plata diferenţei drepturilor băneşti.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se arată că instanţa de fond nu a motivat în raport de apărările sale soluţia de admitere a capătului de cerere care viza anularea Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009.
Recurentul - reclamant a formulat concluzii scrise prin care reiterat argumentele invocate în susţinerea recursului său. A solicitat respingerea recursului declarat de recurentul - pârât arătând că întrucât a solicitat inclusiv drepturile băneşti aferente iar consecinţa anulării actului este reluarea funcţiei deţinute anterior, acţiunea sa nu este inadmisibilă.
Se susţine că nu este fondat nici motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul - pârât I.N.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului arătând că este inadmisibilă solicitarea diferenţelor drepturilor băneşti în recurs în raport cu art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc. civ., acestea nefiind solicitate la instanţa de fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat de recurentul - reclamant în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Analizându-se cererea de chemare în judecată formulată de reclamant se constată faptul că acesta a solicitat inclusiv obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa de salariu, indexată, majorată şi recalculată şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de director executiv al instituţiei publice pârâte, în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (filele 6 și 7 dosar fond).
Prin urmare, această cerere nu a fost formulată pentru prima dată în recurs, astfel că susţinerea recurentului - pârât din întâmpinare privind inadmisibilitatea acestei cereri este nefondată.
Referitor la această cerere, se reţine că instanţa de fond, deşi a fost investită şi cu soluţionarea acesteia, s-a pronunţat numai asupra cererii care viza, în principal, anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009.
Potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, menţionat de recurentul-reclamant ca temei al solicitării sale, „ În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public”.
În raport de aceste dispoziţii, plata a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public se impune, în condiţiile în care a fost anulat actul administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu iar această plată a fost solicitată.
Întrucât soluţia primei instanţe privind anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 este corectă, n efiind necesară administrarea de probe noi, instanţa de recurs apreciază că solicitarea recurentului-reclamant privind plata drepturilor băneşti este întemeiată.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., va fi admis recursul recurentului-reclamant, va fi modificată sentinţa atacată, în sensul că se va dispune obligarea pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor băneşti cuvenite reclamantului, ca drepturi salariale, de la data eliberării din funcţie până la data reintegrării.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul - pârât I.N.S., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente.
Astfel cum s-a reţinut anterior, reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată atât anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 cât şi plata drepturilor salariale, justificând un drept şi un interes legitim, astfel că acţiunea nu este inadmisibilă cum susţine recurentul - pârât.
În altă ordine, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat.
Din considerentele hotărârii rezultă că prima instanţă, după analiza situaţiei de fapt, a apreciat că se impune admiterea cererii privind anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 emis de I.N.S. dat fiind faptul că acesta a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009.
Mai mult, recurentul - pârât nu a precizat în cererea de recurs care aspecte ale apărării sale nu au fost analizate de prima instanţă şi nici nu a adus critici sentinţei recurate în ceea ce priveşte admiterea cererii privind anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009.
Soluţia instanţei de fond privind anularea ordinului menţionat este legală şi temeinică, fiind în consens cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi în astfel de cauze.
În cauză este necontestat că Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009.
De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „O.U.(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(…)”.
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. 1 pct. 1 - 5 şi 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esenţă, în mod corect s-a reţinut că actul administrativ atacat - Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009, este nelegal, fiind emis în temeiul unei O.U. în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate, ulterior fiind abrogată.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările şi modificările ulterioare, au instituit o soluţie juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţă care au fost declarate ca fiind neconstituţionale.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 „1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.
3) După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă.
4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţie dintr-o ordonanţă declarată ulterior neconstituţională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de faţă.
În concluzie, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond, în ceea ce priveşte anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. să respingă recursul formulat de recurentul - pârât ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.S. împotriva Sentinţei nr. 234/ FC din 17 decembrie 2009 a Curţii
de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă pârâţii, în solidar, la plata cheltuielilor băneşti cuvenite reclamantului, ca drepturi salariale, de la data eliberării din funcţie până la data reintegrării.
Menţine celelalte dispoziţii.
Respinge recursul declarat de I.N.S. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 292/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2929/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
