ICCJ. Decizia nr. 293/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 293/2010
Dosar nr. 1334/36/2008
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul J.G. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Guvernul României – C.C.S.D., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa:
- să fie anulată Decizia nr. 2505/ FF din 6 mai 2008 emisă de pârât;
- să se emită un nou titlu executoriu pentru suma de 2.184.240 lei;
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că, prin decizia arătată s-a stabilit că valoarea de piaţă a suprafeţei de teren de 2 ha, situat în intravilanul localităţii 23 August, este de 557.309 lei, luându-se în calcul preţul de 7,51 euro/mp, însă în realitate preţul de piaţă este de 70 euro/mp, astfel că despăgubirea ce i s-ar cuveni ar fi de 2.184.240 lei.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, pentru că reclamantul nu a aşteptat răspunsul la plângerea prealabilă, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii pentru că valoarea de piaţă a imobilului a fost stabilită în concordanţă cu standardele de evaluare.
Prin sentinţa civilă nr. 141/ CA din 2 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii acţiunii reclamantului, a anulat decizia atacată şi a obligat pârâtul să emită titlu executoriu în favoarea reclamantului în cuantum de 4.901.590 lei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
A apreciat că reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a considerat că întrucât pârâtul a răspuns la plângerea prealabilă pe timpul judecăţii acest lucru echivalează cu rămânerea excepţiei fără obiect.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a dispus, la cererea reclamantului efectuarea unei expertize care a stabilit că imobilul care face obiectul cauzei are o valoare de 5.203.088 lei, modificată prin răspunsul la obiecţiunile formulate de pârât la valoarea de 4.901.590 lei.
Constatând că pârâtul nu a solicitat efectuarea unei noi expertize, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile expertului privind valoarea imobilului în sumă de 4.901.590 lei şi a dispus în consecinţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Recurentul susţine, în esenţă, nelegalitatea hotărârii recurate în privinţa soluţionării excepţiei prematurităţii acţiunii, arătând că motivarea instanţei de fond sub aspectul respingerii excepţiei este lipsită de temei legal, în cauză în raport de prevederile art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impunea respingerea cererii ca prematur introdusă, răspunsul instituţiei recurente la plângerea prealabilă fiind transmis reclamantului, în termen legal, ulterior sesizării instanţei de judecată de către reclamant.
În ceea ce priveşte fondul cauzei arată recurentul, instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile legale cu privire la posibilităţile pe care le avea reclamantul nemulţumit de evaluarea terenului, respectiv dreptul de a contesta această evaluare şi de a desemna un evaluator în vederea efectuării expertizei, posibilităţi pe care acesta le-a ignorat.
Valoarea terenului stabilită de societatea de evaluare desemnată în mod legal de C.C.S.D. nu a fost contestată de către reclamant.
Susţine recurentul că pe baza raportului de evaluare şi cu respectarea procedurii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a emis Decizia nr. 2505/2008, titlu de despăgubire pentru suma de 557.309 lei, pe care o consideră legală pentru suprafaţa de 2 ha teren situat în extravilanul localităţii 23 August, judeţul Constanţa.
Astfel, în raport de obiectul evaluării, reprezentat de un teren cu destinaţia extravilan agricol, stabilirea valorii de 5.203.088 lei prin raportul de expertiză judiciară, reprezintă în opinia recurentului, o supraevaluare a terenului ce face obiectul acestui dosar.
Cu privire la raportul de evaluare întocmit în Dosarul de despăgubiri al reclamantului nr. 1497/FFCC/2006, arată recurentul că în conformitate cu dispoziţiile art. 16 pct. 13 din H.G.nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reclamantul avea atât posibilitatea de a formula obiecţiuni la raportul de evaluare întocmit cât şi posibilitatea de a fi asistat de un evaluator ales şi remunerat de acesta, astfel că în şedinţa C.C.S.D. din data de 24 aprilie 2008, constatând că nu s-au formulat obiecţiuni la raportul de evaluare şi că acesta a stabilit valoarea de piaţă a terenului aşa cum este definită de Comitetul Internaţional pentru Standarde de Evaluare şi Grupul European al Asociaţiilor de Evaluatori, s-a procedat la aprobarea raportului în baza cărui a fost emisă decizia atacată.
Prin întâmpinare, intimatul - reclamant J.G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Cu privire la excepţia prematurităţii, în mod corect instanţa de fond a respins această excepţie, de vreme ce aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului, au fost respectate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, susţine intimatul că nicio dispoziţie legală incidentă în cauză nu condiţionează demersul său judiciar de contestarea raportului de evaluare efectuat în Dosarul de despăgubii nr. 1497/FFCC/2006, de vreme ce dispoziţiile art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prevăd că deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Examinând cu prioritate motivul de recurs ce vizează soluţionarea excepţiei prematurităţii acţiunii, Înalta Curte constată că este nefondat.
Conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:”Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
Potrivit înscrisurilor depuse în cauză, intimatul - reclamant J.G. a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 2505/ FF din 6 mai 2008 emisă de C.C.S.D., fiind depusă la fila 141 copia recipisei poştale din 3 iulie 2008 şi înregistrată la A.N.R.P. din 9 iulie 2008.
În aceste condiţii, în mod corect, prima instanţă a respins excepţia prematurităţii cererii, având în vedere şi practica judiciară în materie invocată de reclamant prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, reţinând că deşi declanşarea „procedurii judiciare este condiţionată de sesizarea pe cale administrativă a autorităţii emitente a actului a cărui anulare se cere, intenţia legiuitorului fiind evident şi aceea de a-l proteja pe cel ce se consideră vătămat într-un drept recunoscut de lege, oferindu-i posibilitatea de a evita eventual un proces în faţa instanţei de judecată, în cazul în care în cadrul procedurii prealabile autoritatea emitentă ar proceda la revocarea propriului act.
În măsura în care însă cel ce se consideră vătămat printr-un act administrativ înţelege să se adreseze instanţei de judecată chiar înainte de a primi răspunsul autorităţii emitente, după cum susţine această din urmă parte, că a procedat recurentul - reclamant, ar fi excesiv de formalist a se interpreta că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită.”
Pentru aceste considerente, constatând că dreptul reclamantului de a se adresa instanţei de judecată era un drept născut, actual şi direct, excepţia prematurităţii este nefondată, motiv pentru care nu poate fi reţinută critica din recurs ce vizează acest aspect soluţionat prin respingerea excepţiei de instanţa de fond.
Recursul este însă întemeiat, iar sentinţa urmează a fi modificată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, conform prevederilor art. 304 pct. 9 cu referire la art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente: "Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. In măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale.Astfel, dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluţionare a cererilor de retrocedare în situaţia în care se acordă despăgubiri.
Această procedură include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenţi, stabiliţi în mod aleatoriu. Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării şi se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internaţional.
Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, prevăd, la pct. 16.13, posibilitatea persoanei îndreptăţite la despăgubiri ca pe tot parcursul desfăşurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales şi remunerat de el.
Caracterul evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obţine o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieţei de la acel moment.
Curtea reţine astfel că este inadmisibil ca solicitantul despăgubirilor care, din propria culpă nu şi-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative să conteste ulterior concluziile raportului de evaluare pe baza căruia C.C.S.D. a emis decizia - titlu de despăgubire.
În cauză, nu se contestă faptul că reclamantul J.G. nu a formulat obiecţiuni la raportul de evaluare conform dispoziţiilor art. 16.13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, deşi a avut această posibilitate, motiv pentru care recurenta a dispus aprobarea raportului de evaluare şi a emis decizia contestată.
În aceste condiţii este irelevantă împrejurarea că la fondul cauzei, recurenta - pârâtă nu a solicitat o nouă expertiză judiciară care să stabilească valoarea de circulaţie a terenului pentru care s-a emis decizia contestată în baza unui raport de evaluare necontestat conform prevederilor legale menţionate.
Constatând că decizia atacată în contencios administrativ, conform prevederilor art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, este legală şi temeinică, acţiunea se impune a fi respinsă ca nefondată în urma admiterii prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 141/ CA din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului J.G., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2929/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 295/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
