ICCJ. Decizia nr. 290/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 290/2010
Dosar nr. 22910/3/2008
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Judecata în primă instanţă
P rin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.I., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul furnizând informaţii care se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acţiunile sale în această calitate au încălcat dreptul de exprimare, libertatea opiniilor şi dreptul la viaţă privată al unor cetăţeni.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că acţiunea se întemeiază pe patru Note informative pretins scrise de acesta, din care ar rezulta că a discutat cu mai multe persoane care-şi manifestau nemulţumirea faţă de politica dusă de regimul comunist.
În ceea ce priveşte Nota din data de 17 februarie 1983, referitor la discuţia purtată în cancelaria şcolii din localitatea Bethausen cu o profesoară de limba engleză, pârâtul a arătat că a funcţionat la această şcoală în anii 1979 - 1980 şi că în anul 1983 nu a lucrat la această instituţie, înscrisul fiind „fabricat".
În privinţa celorlalte 3 note informative, în care nu se menţionează data când a fost întocmite, pârâtul a susţinut că în primăvara anului 1983 se afla la Cluj în vederea pregătirii examenului de admitere la Facultatea de Drept, iar în privinţa conţinutului acestora, a arătat că sunt invenţii ale organelor de Securitate. Reclamantul a solicitat o expertiză grafologică, motivând că este greu de acceptat ca un fiu de ţăran care a refuzat să intre în C.A.P. şi căruia i s-au cooperativizat în mod forţat bunurile, putea să denunţe pe eventualii consăteni nemulţumiţi de măsura naţionalizării bunurilor.
În privinţa tinerilor nemulţumiţi de vechiul regim, pârâtul a arătat că era printre puţinii studenţi ai Facultăţii de Drept din Cluj care nu a fost membru P.C.R., tocmai pentru că nu era de acord cu vechiul regim, fără să fi fost disident.
De asemenea, prin completare la întâmpinare, pârâtul a arătat că reclamantul încearcă să inducă în eroare instanţa, folosind o Notă Raport care nu poate exista în dosarul său de Securitate, având un alt nume conspirativ, precum şi un alt număr de dosar, remarcat de altfel şi de fostul ofiţer care a întocmit această Notă - Raport, pe nume S.M.. Acesta a declarat că nu l-a cunoscut pe pârât până la acea dată şi că nu a fost colaborator sau informator.
Reclamantul depus în copie dosarul personal al pârâtului deschis la data de 5 martie 1976.
Prin sentinţa civilă nr. 3465 din data de 9 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, în temeiul art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 1318 din 27 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă următoarele.
A constatat că pârâtul, la data de 8 decembrie 1975 a semnat un angajament prin care se obliga să sprijine organele de Securitate pentru identificarea persoanelor şi faptelor care ar aduce atingere orânduirii socialiste. La data semnării angajamentului pârâtul avea 15 ani era elev în anul I la Liceul, real umanist, din comuna Bethausen şi a primit nume conspirativ.
Ulterior, pârâtul s-a transferat la Liceul din localitatea Lugoj, fiind înregistrat în calitatea de colaborator al Securităţii în domeniul învăţământului mediu sub acelaşi nume conspirativ.
Instanţa a mai reţinut că potrivit Raportului din data de 18 iunie 1982 întocmit de I.J. Timiş. pârâtul, care era profesor suplinitor, a fost recrutat ca informator în rândul cadrelor didactice din comuna Bethausen.
Prima instanţă a apreciat că neconcordanţa menţionării în Nota raport invocată de pârât a altui nume conspirativ, şi consemnării unui alt număr de dosar, se explică prin faptul că Nota raport nu provenea de la pârât, ci de la altă persoană.
A considerat, de asemenea, că diferenţa privind numele conspirativ al informatorului nu poate duce la concluzia că ar fi vorba despre o altă persoană, întrucât organele de Securitate nu mai dispuneau de niciun informator în rândul cadrelor didactice.
Totodată, prima instanţă a explicat împrejurarea că pârâtul nu figurează ca profesor suplinitor la Şcoala din Bethausen, judeţul Timiş în anul 1982 prin aceea că pârâtul a fost încadrat ca suplinitor pe postul unui profesor aflat în concediu medical.
A înlăturat ca nefiind probă administrată nemijlocit şi care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, declaraţia notarială a numitului S.M., fost ofiţer de Securitate, care declară că nu l-ar fi cunoscut pe pârât.
Instanţa a considerat ca fiind nerelevantă susţinerea pârâtului potrivit căreia acesta nu a întocmit notele informative din data de 12 august 1978, întrucât în primăvara anului 1983 s-ar fi aflat la Cluj în vederea pregătirii examenului de admitere la Facultatea de Drept, notele respective fiind date după ce pârâtul a fost recrutat a doua oară.
Prima instanţă a mai stabilit că afirmaţiile pârâtului prin care menţionează că notele informative ar fi invenţii ale organelor de Securitate nu pot fi reţinute întrucât pârâtul nu a făcut nicio dovadă în sprijinul celor susţinute.
De asemenea, a înlăturat depoziţia martorului V.T. pe care a apreciat-o că are caracter subiectiv şi contradictoriu şi că nu se coroborează cu celelalte înscrisuri.
3. Recursul declarat de C.I
Împotriva hotărârii Curţii de apel a declarat recurs pârâtul C.I., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Fără a-şi structura criticile formulate în motive de recurs, recurentul invocă, în esenţă, că:
3.1 Prima instanţă a ignorat dispoziţiile art. 1169 C. civ. cât şi pe cele cuprinse în art. 139 alin. (1) C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că nu este autorul celor patru note informative pe baza cărora i s-a reţinut calitatea de colaborator al fostei Securităţi, acestea fiind „fabricate”.
Instanţa de fond a acordat actelor prezentate în copie de către C.N.S.A.S. o valoare probatorie pe care nu o au, în contextul în care nu există pretinsele note informative olografe, originale.
3.2 Nu au fost examinate contradicţiile pe care le-a semnalat în cuprinsul înscrisurilor depuse de C.N.S.A.S. şi s-au înlăturat nejustificat declaraţiile foştilor lucrători de Securitate S.M. şi V.T.
Recurentul afirmă că cele trei note informative datate 12 august 1978 conţin informaţii lipsite de credibilitate. Astfel, consideră că în perioada vacanţei mari, când se afla la ţară la părinţi, nu putea fi preocupat de aspectele semnalate; persoanele vizate nu erau nominalizate sau nu erau indicate numele corecte.
Cât priveşte nota raport din data de 17 februarie 1983, aceasta apare ca vizând o altă sursă cu un alt număr de dosar.
În fine, mai arată că poziţia sa, de negare a calităţii de colaborator al Securităţii este confirmată de doi lucrători ai Securităţii cu care se susţine că ar fi fost în legătură în perioada respectivă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care succed.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul - reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii recurentului - pârât C.I. de colaborator al Securităţii.
Recurentul-pârât se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, îndeplinind funcţia de judecător, menţionată la art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din acest act normativ, prin colaborator al Securităţii se înţelege „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor”.
Curtea de apel, pentru considerentele expuse la pct. I.2 din prezenta decizie, a reţinut că sunt îndeplinite cele trei condiţii referitoare la:
1) furnizarea de informaţii, indiferent sub ce formă;
2) calitatea informaţiilor, de a viza activităţi sau atitudini potrivnice regimului, şi
3) efectele informaţiilor, de a fi apte să conducă la îngrădirea dreptului şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa încât a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Răspunzând punctual celor două motive de recurs reţinute, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1 Din modul de expunere a primului motiv de recurs rezultă că recurentul porneşte de la o premisă greşită, aceea că informaţiile furnizate de colaboratorii Securităţii trebuie să se regăsească numai sub forma unor înscrisuri olografe pentru a putea fi considerate probe.
Or, din chiar definiţia colaboratorului Securităţii redată anterior, rezultă valoarea probatorie egală a notelor şi rapoartelor scrise ca şi a „relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”.
Ca atare, cele 3 note informative datate 12 august 1978 şi nota raport datată 18 februarie 1983 îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate probe în sens de instrumentum.
Dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ., invocate de recurent, au următorul conţinut:
„Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţă originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris”
Recurentul nu contestă împrejurarea că înscrisurile depuse de recurent în probaţiune, certificate pentru conformitate cu originalul în condiţiile art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt copii ale documentelor aflate în dosarul personal al colaboratorului, ci combate autenticitatea, veridicitatea consemnărilor făcute de angajaţii Securităţii, susţinând că au fost întocmite fără nicio legătură cu persoana sa şi pentru ca organele de represiune să-şi justifice activitatea. În acest context, Înalta Curte observă că dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ. nu au legătură cu cauza, apărările recurentului urmând a fi examinate pe fondul lor în cuprinsul analizei celui de-al doilea motiv de recurs.
1.2 Sarcina probei în cauza de faţă se împarte între părţile implicate.
Mai întâi reclamantul este ţinut să probeze elementele factuale care fundamentează calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii, în temeiul art. 1169 C. civ.
După ce reclamantul s-a conformat acestei exigenţe juridice, este rândul pârâtului ca, în apărare, să dovedească faptele pe care îşi sprijină susţinerile.
Cum s-a arătat în cadrul analizei primului motiv de recurs, intimatul - reclamant a prezentat în probaţiune mai multe înscrisuri care dovedesc că recurentul-pârât a furnizat informaţii prin care denunţa atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, apte prin ele însele să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
În concret i s-au imputat trei note informative datate 12 august 1978 şi nota raport datată 18 februarie 1983.
Potrivit „Angajamentului” datat 8 decembrie 1975, recurentul, atunci în vârstă de 15 ani, a consimţit să colaboreze „în deplină conspirativitate” cu organele de Securitate. Relatările verbale consemnate de angajaţii Securităţii provin, primele surse, iar ultima, având menţionat şi un alt număr de dosar.
Prima instanţă a explicat convingător că aceste inadvertenţe nu pot conduce la concluzia că informaţiile au fost furnizate de o altă sursă, câtă vreme din Raportul datat 18 iunie 1982 întocmit de Inspectoratul Judeţean Timiş, rezultă că recurentul a fost recrutat tocmai fiindcă în comuna Bethausen organele de Securitate nu dispuneau de niciun informator în rândul cadrelor didactice.
Cât priveşte notele informative din data de 12 august 1978, recurentul s-a apărat susţinând că informaţiile reţinute în acestea nu sunt credibile, fiind de neacceptat ca un elev aflat în vacanţă la părinţi să aibă astfel de îndeletniciri. A mai afirmat şi că ofiţerul care figurează în înscrisuri că ar fi preluat informaţiile este martorul V.T. care a relatat că era o practică a organelor de Securitate de a „fabrica” astfel de documente pentru a-şi justifica activitatea.
Toate aceste apărări au fost înlăturate în mod corect de Curtea de apel.
Cele trei note informative cuprind informaţii concrete despre cetăţeni determinaţi (L.I. consideră insurecţia armată o trădare a ofiţerilor români şi U.N. ascultă posturi de radio străine şi îşi planifică fuga în R.F.G.) sau uşor determinabili (doi consăteni posesori de tractoare cumpărate după ce au fost clasate), toţi locuitori ai satului Leucuşeşti, unde domicilia recurentul. Denunţurile nu au rămas fără efect, organele de securitate dispunând verificări specifice potrivit menţiunilor înscrise chiar pe notele informative.
Recurentul nu explică de ce consideră ca nefiind verosimile aspectele reţinute în notele informative examinate în contextul în care vizau persoane care domiciliau în aceeaşi localitate cu el iar nivelul de abordare a problematicii socio - politice este specific epocii şi credibil ca aparţinând unui tânăr de aproximativ 18 ani.
Un punct important al apărării recurentului se referă la declaraţia martorului V.T., locotenentul de Securitate care a întocmit cele trei note informative examinate.
Declaraţia acestei persoane este complexă şi nu poate fi privită trunchiat, pe fascicule de afirmaţii.
Astfel, după ce arată că „nu am avut o activitate prea intensă ca agent al Securităţii pentru că nu mi-a plăcut ce făceam” şi că „multe persoane erau trecute fictiv colaboratori, conform planului” ori că „notele informative nu sunt semnate de mine pentru că probabil habar nu aveam de aceste înscrisuri”, conchide tranşant în sensul că „nu voi divulga niciodată numărul total de colaboratori pe care l-am avut în întreaga activitate”. Declaraţia acestui martor trebuie pusă sub semnul întrebării şi dintr-o altă perspectivă, în condiţiile în care dacă ar fi recunoscut veridicitatea notelor informative s-ar fi expus el însuşi riscului de a fi calificat „lucrător al Securităţii” în sensul pe care art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 îl conferă acestei sintagme.
Referitor la Nota raport datată 18 februarie 1983, pe lângă aspectele reţinute anterior, se mai constată că dovada prezentată de recurent din care rezultă că în perioada de referinţă nu mai lucra la Şcoala generală Bethausen, este nerelevantă. Judecătorul fondului a reţinut în mod corect că organul de Securitate nu a indicat că recurentul se afla în cancelaria şcolii în calitate de cadru didactic aşa încât este inutil a se demonstra că nu era salariatul acelei instituţii de învăţământ.
Cât priveşte declaraţia notarială autentificată a fostului angajat al Securităţii S.M., această probă extrajudiciară a fost în mod legal înlăturată întrucât, pe lângă faptul că instanţa nu a putut să se convingă în mod nemijlocit de realitatea afirmaţiilor acestei persoane, ca şi în cazul martorului V.T., este vădit subiectivă. Fostul locotenent major M. nu a prezentat nicio explicaţie plauzibilă pentru rapoartele întocmite de el aflate la dosarul cauzei, inclusiv nota raport din data de 18 februarie 1983.
În fine, Înalta Curte mai observă că deşi apărarea principală a recurentului s-a bazat pe ideea că întregul său dosar de colaborator este conceput de organele Securităţii fără ştiinţa sa şi în scopul de a-şi justifica activitatea, nu a cerut audierea persoanelor vizate în notele informative care au fost identificate şi verificate ulterior (de ex. a numitului U.N.V. ori a ajutorului de Şef de Post din comuna Bethausen, care a întocmit referatul din 15 septembrie 1978), şi nu a prezentat nicio explicaţie cu privire la multitudinea de informaţii, rapoarte şi note care vizează persoana sa pe o perioadă mare de timp: 1975 - 1983, care, dacă nu ar fi avut calitatea de colaborator al Securităţii nu aveau nicio justificare.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva sentinţei civile nr. 1318 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 287/2010. Contencios. Obligaţia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 292/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
