ICCJ. Decizia nr. 287/2010. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 287/2010
Dosar nr. 8602/2/2008
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.R.C. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la completarea dosarului său personal, potrivit legii; permiterea accesului la dosarul personal complet; acordarea posibilităţii de a solicita şi de a primi copii de pe actele care lipsesc momentan din dosarul personal şi a celor care, deşi existente au legătură cu acestea; menţionarea tuturor recompenselor primite; declasificarea aprecierilor de serviciu pentru anii 1996 - 1999, inclusiv pentru aprecierea întocmită de Academia de Poliţie în 1996 şi eliberarea de copii de pe toate aceste aprecieri de serviciu.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de poliţist din data de 25 iulie 1996 până în data de 1 august 2008, anterior fiind student la Academia de Poliţie în perioada 1992 - 1996, că a solicitat accesul la propriul dosar, în calitate de poliţist, fapt ce i-a fost permis la data de 1 septembrie 2008.
Reclamantul a menţionat că a constatat cu acea ocazie că dosarul nu este complet, lipsind o serie de acte, pe care le-a enumerat.
În legătură cu copiile de pe aprecierile sale de serviciu, reclamantul a arătat că le-a primit numai pe cele vizând anii 2005 - 2007 şi că motivarea pârâtului că aprecierile din anii 1996 - 1999 ar fi clasificate nu poate fi reţinută, deoarece legea în materie a fost modificată şi nu mai prevede clasificarea acestor acte.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, arătând că reclamantul a solicitat instanţei să dispună în sarcina autorităţii pârâte mai multe obligaţii „de a face”, de a-i completa dosarul personal în sensul dorit de acesta, de a-i elibera documente din dosarul respectiv, chiar şi în situaţia în care acestea au fost clasificate potrivit legii, fără a exista o dispoziţie legală care să stabilească judecarea cauzelor de natura acesteia în sarcina curţii de apel.
Pârâtul a mai invocat şi excepţia lipsei de interes, motivat de faptul că reclamantul a avut deja acces la dosarul personal, din care i s-au eliberat copii ale documentelor solicitate, cu excepţia celor clasificate potrivit legii şi cu privire la care, având în vedere temeiul de drept pe care l-a invocat în susţinerea cererii, acesta are cunoştinţă că nu pot fi eliberate.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că nu există nicio dispoziţie legală care să instituie în sarcina acestuia obligaţia de a completa dosarul personal al reclamantului cu documentele solicitate, atâta timp cât orice modificare, menţiune, a fost trecută în fişa matricolă a acestuia,reclamantului i s-a permis accesul la dosarul personal şi i s-au eliberat copii după rapoartele de evaluare/aprecierile de serviciu (neclasificate) din perioada 2000 - 2007, cu excepţia celei întocmite în anul 2006, întrucât aceasta nu a fost comunicată unităţii de specialitate a M.A.I. de către Administraţia Prezidenţială.
În privinţa documentelor de numire în funcţie şi a aprecierilor de serviciu aferente intervalului 1996 - 1999, pârâtul a precizat că reclamantului i s-a adus la cunoştinţă prin adresa D.G.R.U. din 2008, faptul că acestea nu pot fi comunicate, întrucât se află sub incidenţa prevederilor legale referitoare la informaţiile clasificate.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 2635 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi excepţia lipsei de interes invocate de pârât şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În fapt, a observat că reclamantul s-a adresat pârâtului în mai multe rânduri, solicitând eliberarea de copii de pe actele aflate în dosarul personal, consultarea documentelor clasificate, completarea dosarului cu actele lipsă, accesul la toate actele dosarului, eliberarea unui opis cuprinzând documentele aflate la dosar, menţionarea recompenselor şi eventual a sancţiunilor.
Reclamantul a primit răspuns prin mai multe adrese, soluţionându-se cererile sale şi comunicându-i-se faptul că are drept de acces la documentele din dosarul personal în măsura în care nu conţin informaţii clasificate.
Examinând excepţia de necompetenţă materială invocată de pârât, instanţa a considerat că litigiul dedus judecăţii are caracter de contencios administrativ şi potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acestuia revine curţii de apel.
În legătură cu excepţia lipsei de interes a reclamantului, prima instanţă a reţinut netemeinicia acesteia întrucât interesul reclamantului este justificat de nesoluţionarea, în sensul solicitat, a cererilor sale de către autoritatea pârâtă.
Cu privire la fondul cauzei având ca obiect, în opinia reclamantului, refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererile, prima instanţă a observat că potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi anume, art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, reclamantului i s-a permis accesul la dosarul personal la data de 1 septembrie 2008, iar prin adresele din 12 septembrie 2008, din 3 octombrie 2008 şi din 28 noiembrie 2008 i s-a răspuns la cererile formulate şi i s-au comunicat, în copie, documentele solicitate, cu excepţia celor clasificate.
Instanţa a constatat că modalitatea de rezolvare a cererilor reclamantului este în conformitate cu dispoziţiile legale, neputând fi apreciată ca un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, aşa cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul declarat de B.R.C.
Împotriva hotărârii Curţii de apel a declarat recurs reclamantul, încadrându-şi criticile formulate în dispoziţiile art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ.
În raport de abrogarea pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin art. 1 pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, Înalta Curte va analiza recursul de faţă prin prisma celorlalte motive de modificare invocate, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., aplicabile în cauză întrucât hotărârea atacată nu este supusă apelului.
Recurentul critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
1. Instanţa nu şi-a motivat soluţia în privinţa celui de-al doilea capăt de cerere.
Recurentul afirmă că în cererea de chemare în judecată a solicitat şi obligarea pârâtului de a-i permite accesul la dosarul propriu în întregime, inclusiv la partea ce nu i-a fost prezentată dar instanţa i-a respins acţiunea în bloc fără a-şi justifica soluţia în privinţa acestui capăt de cerere.
2. Sentinţa este dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa lăsând nesancţionat abuzul de putere al ministerului pârât.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că lipsa de la dosarul său de personal a actului prin care Preşedintele României i-a acordat decoraţia îl văduveşte pe nedrept de o onoare publică ce i-a fost făcută de conducătorul statului.
Mai susţine că prima instanţă nu a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi nu a observat că solicitase declasificarea documentelor personale.
De asemenea, recurentul a mai arătat că de la dosarul său lipsesc mai multe documente prin care s-ar fi operat modificări în statutul său de funcţionar public.
4. Apărările formulate de M.A.I.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 ianuarie 2010, intimatul M.A.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a arătat că prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, stabilind că refuzul comunicării unor acte care conţin informaţii clasificate nu este nejustificat.
Toate celelalte înscrisuri aflate la dosarul personal i-au fost comunicate, mai puţin aprecierile de serviciu pe anul 2006 care nu au fost primite de la Administraţia Prezidenţială.
Referitor la documentele care lipsesc din dosar, acestea sunt acte administrative colective (unele privesc chiar 3.500 persoane) şi, deşi nu s-au depus în dosarul de personal al fiecărui angajat, au fost înscrise în fişa matricolă.
În fine, intimatul mai arată şi că recurentul nu a indicat care sunt drepturile subiective pretins încălcate şi nici nu a dovedit vreo vătămare prin neincluderea în dosarul personal a documentelor pe care le-a menţionat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul reclamant B.R.C. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul intimatului - pârât de a-i comunica integral dosarul său de personal şi, implicit, de a-i permite accesul la dosar, precum şi de a dispune completarea acestuia cu o serie de documente.
Recurentul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea în cadrul M.A.I. în perioada 25 iulie 1996-31 iulie 2008, fiind detaşat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale începând cu data de 7 iunie 2001.
Raporturile de serviciu au încetat prin demisie, luându-se act de voinţa sa prin Ordinul M.A.I. din 23 iulie 2008, emis în temeiul prevederilor art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002.
Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2008 la D.G.R.U. din cadrul ministerului a solicitat accesul la dosarul personal şi comunicarea de copii de pe documentele aflate în acesta.
Prin adresele din 12 septembrie 2008, din 3 octombrie 2008 şi din 28 noiembrie 2008 i s-au comunicat toate înscrisurile aflate în dosarul său, mai puţin cele clasificate.
Răspunzând în concret celor două motive de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1 Curtea de apel şi-a motivat corespunzător soluţia adoptată, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicând: „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Astfel, prima instanţă a arătat motivul pentru care nu i se poate permite recurentului să aibă acces la dosarul său de personal în integralitatea lui, arătând că art. 35 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 justifică refuzul pârâtului.
Într-adevăr, potrivit acestui text de lege:
„Poliţistul îşi poate consulta dosarul personal, iar, la cerere, i se vor elibera copii de pe actele existente, care nu conţin informaţii clasificate, în condiţiile legii”.
1.2 În cuprinsul acestui motiv recurentul combate soluţia fondului sub aspectul nesancţionării intimatului pentru refuzul declasificării unor documente din dosarul personal şi pentru lipsa unor documente din acest dosar.
Referitor la documentele clasificate:
Aceste înscrisuri cuprind aprecierile de serviciu pentru perioada 1996 - 1999 şi au fost clasificate „secret de serviciu” în baza Ordinelor ministrului din 1995 privind aprecierea personalului M.A.I., respectiv din 1998 privind activitatea de personal în unităţile aceluiaşi minister, în vigoare în perioada respectivă. Este real că menţinerea clasificării aprecierilor de serviciu în discuţie este excesivă în contextul în care orice angajat are dreptul să cunoască şi să conteste fişele de apreciere anuale şi, în orice caz, după anul 2000 documentele respective nu mai au un astfel de caracter, fiindu-i comunicate de intimat.
Însă, pentru ca refuzul intimatului de a i le comunica să fie considerat nejustificat, în sensul art. 2 lit. i) din Legea n. 554/2004 este necesar a se dovedi că autoritatea publică a acţionat cu exces de putere.
În speţă, recurentul nu a probat că a demarat procedura declasificării informaţiilor secret de serviciu respective, potrivit H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu şi H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.
În plus, din probele dosarului nu se degajă nicio vătămare pe care recurentul ar fi suferit-o prin refuzul comunicării acestor înscrisuri, în condiţiile în care evoluţia sa profesională în cadrul M.A.I. a avut o traiectorie ascendentă, ceea ce presupune că aprecierile de serviciu necomunicate nu puteau fi decât foarte bune.
Referitor la documentele care lipsesc din dosarul de personal:
Recurentul a indicat, în categoria acestor documente, Decretul Preşedintelui României nr. 981/2002 şi alte acte administrative privind avansarea, acordarea de premii, etc.
Explicaţia prezentată de intimat în această privinţă este pertinentă, neexistând nicio raţiune ca înscrisurile respective să se găsească la dosar în materialitatea lor, fiind suficientă menţionarea lor în fişa personală a recurentului. De altfel, această situaţie vizează doar actele administrative cu mai mulţi destinatari pentru că toate acelea care îl privesc numai pe recurent, necontestat, se află la dosarul său de personal.
În fine, deşi Decretul Preşedintelui României nr. 981/2002 prin care au fost decorate 85 de persoane, inclusiv recurentul, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, nu se regăseşte ataşat la dosarul personal, recurentul nu este „văduvit de o onoare publică” atât timp cât decretul este publicat în M. Of. nr. 911/2002 iar în baza lui i s-a eliberat un brevet aflat în posesia titularului.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că în cauză nu s-au identificat elemente care să contureze caracterul nejustificat al refuzului intimatului-pârât ci, dimpotrivă, nu s-a făcut dovada că recurentul-reclamant ar fi fost vătămat în vreun drept sau interes legitim.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul B.R.C. împotriva sentinţei civile nr. 2635 din 8 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 285/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 290/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
