ICCJ. Decizia nr. 295/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 295/2010
Dosar nr. 898/42/2008
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
p rin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R. SA Ploieşti a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Culturii şi cultelor - Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice pentru a se dispune anularea actului administrativ, emis de pârât la 5 martie 2008, suspendarea acestuia până la soluţionarea acţiunii şi obligarea pârâtului la plata de daune materiale şi morale în cuantum de 510.470 lei.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, urmare a refuzului pârâtei de a prelungi autorizaţia reclamantei a cărei valabilitate a expirat la 17 decembrie 2007, aceasta din urmă a introdus o acţiune în constatarea aprobării tacite, acţiune admisă prin sentinţa nr. 94 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti la 2 aprilie 2008.
Pârâta a emis actul a cărui anulare s-a solicitat în acest cadru procesual, dar după ce a primit citaţia în pricina menţionată a dispus „suspendarea dreptului de a beneficia de prelungirea autorizaţiei din 17 decembrie 2003".
Reclamanta a apreciat că acest act este manifestarea unui abuz din partea pârâtei, abuz care nu a încetat prin hotărârea de aprobare tacită, deşi reclamanta a solicitat să i se comunice condiţiile pe care trebuie să le mai îndeplinească pentru a obţine prelungirea autorizaţiei.
Datorită atitudinii pârâtei, reclamanta nu a putut participa la unele proceduri de licitaţie pentru execuţia unor lucrări în domeniul monumentelor istorice, deşi din conţinutul mai multor acte prin care se efectuase recepţia finală a unor lucrări rezultă îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor contractuale asumate.
Având în vedere împrejurarea că instanţa supremă a dispus strămutarea cauzei, la data de 3 noiembrie, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o la Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 2/ FC din 7 ianuarie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a formulat recursul graţios în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a apreciat că în cauză reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor motive temeinice care să justifice neformularea în termen a plângerii prealabile pentru a beneficia de termenul prevăzut de alineatul final al textului de lege evocat.
A considerat că în cauză nu se invocă nici un element de natură să fi indus reclamantei convingerea că actul administrativ atacat ar fi fost revocat, care „să-i justifice o astfel de credinţă şi care să excludă orice culpă a acesteia în neexercitarea dreptului procedural în termenul legal stabilit”.
În atare condiţii, instanţa a reţinut că în cauză nu s-a îndeplinit condiţia de admisibilitate prevăzută de lege şi pe cale de consecinţă a pronunţat o soluţie de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.
3. Recursul reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC R. SA Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta - reclamantă a arătat în esenţă, că instanţa de fond a considerat în mod greşit inaplicabile prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, deşi în speţă au existat motive temeinice pe care trebuia să le aibă în vedere ca argumente pentru respingerea excepţiei tardivităţii plângerii prealabile.
În acest sens, recurenta - reclamantă a arătat că derularea litigiilor şi corespondenţa purtată între părţi, conform elementelor prezentate în detaliu în motivele de recurs, i-au format convingerea fermă că actul administrativ unilateral din 5 martie 2008 a fost revocat de autoritatea emitentă, fapt care făcea de prisos, în acel moment, formularea unei plângeri prealabile.
Ulterior prelungirii autorizaţiei ce fusese suspendată prin actul atacat, i s-a comunicat, la data de 23 iunie 2008, că actul din 5 mai 2008 este reactivat şi abia din acel moment s-a văzut nevoită să exercite procedura prealabilă administrativă, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.
4. Apărările intimatului-pârât
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta-reclamantă a avut permanent posibilitatea să afle că măsura suspendării autorizaţiei a fost menţinută pe toată durata prevăzută în Normele privind procedura de atestare şi înscriere în Registrul operatorilor economici din domeniul protejării monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr. 2220/2007 al Ministerului Culturii şi Cultelor, registru public postat pe site-ul oficial al autorităţii publice, dar nu a făcut dovada existenţei unor motive temeinice pentru depăşirea termenului de formulare a plângerii prealabile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurenta - reclamantă este titulara autorizaţiei din 17 decembrie 2003, eliberată de Ministerul Culturii şi Cultelor, prin care i s-a conferit dreptul de a desfăşura activităţi în domeniul protejării monumentelor istorice, fiind înscrisă în registrul agenţilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi în domeniul respectiv, conform art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Iniţial, autorizaţia a avut perioada de valabilitate cuprinsă între 17 decembrie 2003 -17 decembrie 2005 şi ulterior a fost prelungită până la data de 17 decembrie 2007.
Urmare a demersurilor efectuate în vederea unei noi prelungiri a autorizaţiei şi a verificărilor asupra lucrărilor executate, prin adresa din 5 martie 2008, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice i-a comunicat recurentei-reclamante că în temeiul art. 29 din Normele privind procedura de atestare şi înscriere în Registrul operatorilor economici din domeniul protejării monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul nr. 2220/2007 al Ministerului Culturii şi Cultelor, i-a aplicat măsura suspendării dreptului de a beneficia de prelungirea autorizaţiei, începând cu data de 3 martie 2008.
Suspendarea a fost motivată prin neîndeplinirea condiţiilor în baza cărora s-a acordat autorizaţia şi refuzul de a se face dovada îndeplinirii obligaţiilor legale privind calitatea lucrărilor realizate de operatorul economic, cu precizarea că „se poate ridica dacă, în termen de cel mult 6 luni de la data aplicării acestei măsuri, se face dovada neîndeplinirii, în condiţiile de calitate cerute de lege, a lucrărilor la obiectivele monumente istorice, care au fost realizate în perioada autorizării de către operatorul economic (…).”
Această măsură administrativă, ce formează obiectul prezentului litigiu, a fost aplicată în contextul existenţei, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, a unei acţiuni în constatarea aprobării tacite a cererii de prelungire a autorizaţiei, în temeiul O.U.G. nr. 27/2003 privind aprobarea tacită.
Din înscrisurile dosarului rezultă că documentaţia şi cererea de prelungire a autorizaţiei au fost înregistrate la autoritatea competentă la 13 noiembrie 2007, acţiunea judiciară a fost înregistrată la data de 27 februarie 2008, iar prin sentinţa nr. 94 din 2 aprilie 2008, irevocabilă prin efectul legii (art. 11 din O.U.G. nr . 27/2003), Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâtul să elibereze documentul de prelungire a autorizaţiei din 17 decembrie 2003 şi să înscrie prelungirea autorizaţiei în Registrul Operatorilor Economici, în termen de 10 zile de la pronunţare.
În executarea acestei sentinţe, la data de 10 aprilie 2008 a fost eliberată dovada prelungirii autorizaţiei pentru perioada 18 decembrie 2008 - 17 decembrie 2009 (filele 5 - 7 dosar recurs).
Împrejurările menţionate au fost de natură să-i formeze în mod rezonabil recurentei - reclamante convingerea că efectele măsurii aplicate în data de 5 martie 2008 încetaseră, nefiind necesar să declanşeze procedura prealabilă acţiunii în contencios administrativ în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, conform art. 7 alin. (1) din legea nr. 554/2004.
Cu toate acestea, prin adresa din 23 iunie 2008, intimatul-pârât i-a comunicat că „nu beneficiază în prezent de autorizaţie în domeniul monumentelor istorice, urmare a suspendării dreptului de a beneficia de prelungirea autorizaţiei din 17 decembrie 2003, dispusă şi comunicată prin adresa din 15 martie 2008”, fără a face nici o referire la prelungirea autorizaţiei pe calea aprobării tacite în condiţiile arătate mai sus.
Circumstanţele în care s-au derulat raporturile juridice dintre părţi, pe deplin dovedite prin proba cu înscrisuri administrată în cauză, pe care instanţa de fond nu a analizat-o în niciun fel, conferă consistenţa susţinerilor recurentei-reclamante, în sensul că abia din momentul primirii adresei din 23 iunie 2008 a avut motive să se considere vătămată în drepturile subiective şi în interesele sale legitime, astfel încât să acţioneze în contencios administrativ.
În condiţiile în care operatorul economic i-a fost eliberată, la data de 10 aprilie 2008, dovada prelungirii autorizaţiei, nu se poate acorda prevalenţă înregistrărilor cuprinse în Registrul public postat pe site-ul autorităţii, care nu constituie o probă nemijlocită.
Prin urmare, contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că procedura prealabilă exercitată prin plângerea din 2 iulie 2008 se încadrează în termenul de 6 luni de la emiterea actului, prevăzut de norma de excepţie din art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicare, reglementat de alineatul (1) al aceluiaşi articol fiind justificată de motive temeinice, în sensul textului legal menţionat.
Noţiunea de „motive temeinice” trebuie interpretată, în raport cu scopul mecanismului contenciosului administrativ, în sens larg, cuprinzând atât situaţii de ordin subiectiv, cât şi împrejurări obiective, mai presus de voinţa părţii; existenţa unui alt litigiu cu obiect strâns legat de cel al pricinii de faţă, finalizat cu hotărârea judecătorească irevocabilă favorabilă reclamantei, urmată de eliberarea actului administrativ conform dispoziţiilor instanţei, se încadrează cu prisosinţă în acest concept.
2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs,
Având în vedere toate considerentele expuse şi reţinând că sentinţa atacată a fost pronunţată pe baza interpretării şi aplicării greşite a prevederilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 în raport cu baza factuală rezultată din probele cauzei, Înalta Curte va admite recursul şi, pentru că prima instanţă a respins acţiunea în baza unei excepţii dirimante, fără a intra în cercetarea fondului, va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, conform art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SA Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 2/ FC din 7 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 293/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2959/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
