ICCJ. Decizia nr. 2969/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2969/2010
Dosar nr. 7654/2/2009
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F.L.P.R. SRL a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând suspendarea executării Deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 1571 din 20 iulie 2009 emisă de A.N.V. – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi a procesului-verbal de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 emis de aceeaşi autoritate până la soluţionarea de către instanţa de fond a unei eventuale acţiuni în anularea actelor administrative.
În motivarea cererii se arată că în urma controlului efectuat de către organele vamale s-au calculat diferenţa de drepturi vamale de import pentru perioada supusă controlului (2005-2006) în sumă de 6.331.445 lei, sumă la care au fost calculate dobânzi – 307.054 lei, majorări de întârziere – 7.611.135 lei şi penalităţi de întârziere – 113.310 lei, încheindu-se procesul-verbal din 2005-2006 din 20 iulie 2009 şi Decizia nr. 1571 din 20 iulie 2009, acte comunicate reclamantei la 24 iulie 2009 şi contestate în procedura administrativă la 5 august 2009.
În urma aceluiaşi control au mai fost întocmite procese-verbale de control pentru anii 2003, 2004, acte ce au fost contestate de reclamantă, dar sumele pentru anii 2003-2004 au fost achitate de reclamantă pentru a dovedi buna sa credinţă.
S-a solicitat suspendarea executării actelor întocmite având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Referitor la paguba iminentă s-a invocat faptul că suma de plată, dacă ar fi executată, ar pune reclamanta în imposibilitatea de a respecta obligaţiile pentru derularea activităţii sale curente: achitarea lunară a banilor către distribuitori, achitarea obligaţiilor de plată a taxelor şi impozitelor datorate statului, achitarea salariilor personalului angajat.
Cazul bine justificat a fost motivat, mai întâi, de nesoluţionarea contestaţiilor în procedura administrativă nici pentru anii 2003-2004, nici pentru anii 2005-2006, deşi termenele pentru soluţionarea contestaţiilor au expirat.
S-au făcut referiri şi la motivele de aparentă nelegalitate a actelor emise (calificare, în mod eronat, a contractelor încheiate ca fiind un contract de licenţă inclusiv pentru transmiterea de know-how, taxa de licenţă nu vizează o operaţiune de schimb de mărfuri astfel încât să poată fi supusă aplicării tarifului vamal, fiind aferentă unui serviciu prestat de către A.V.A. potrivit contractului).
Prin sentinţa civilă nr. 3371 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins acţiunea reclamantului formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins acţiunea reclamantei împotriva A.N.A.F. şi A.N.V. ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a arătat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice este întemeiată, având în vedere faptul că procesul-verbal din 2005-2006 din 20 iulie 2009 şi Decizia nr. 1571 din 20 iulie 2009 au fost emise de A.N.V. – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, iar contestaţia va fi soluţionată de A.N.A.F. – Direcţia Generală pentru Soluţionarea Contestaţiilor şi nefiind titularul raportului juridic dedus judecăţii sub aspect pasiv a fost respinsă acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor Publice.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că împrejurarea că organele fiscale de soluţionare a contestaţiei nu au soluţionat în termenul de 6 luni, apreciat de către reclamantă ca nefiind unul rezonabil, nu constituie un indiciu că pe fond actele administrativ-fiscale ar fi nelegale.
Referitor la natura juridică a taxei de licenţă, instanţa nu a reţinut susţinerile invocate ca fiind argumente juridice aparent valabile cu privire la legalitatea actelor administrativ-fiscale şi analizând susţinerile părţilor, în raport de clauzele contractuale nu au fost reţinut aspecte de nelegalitate vădită ale actului administrativ-fiscal de natură a duce la suspendarea executării acestuia.
În privinţa celei de-a doua condiţii, cea a pagubei iminente, s-a considerat că valoarea sumei stabilite în sarcina reclamantei este semnificativă, însă, nu se poate prezuma ca această valoare ar putea provoca reclamantei dificultăţi financiare majore, cu posibilitatea intrării societăţii în incapacitate de plată şi eventual în procedura insolvenţei, simpla valoare în sine a sumelor datorate fiind nerelevantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC F.L.P.R. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii judecătoreşti atacate în sensul suspendării executării procesului-verbal de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 şi a Deciziei nr. 1517 din 20 iulie 2009 emise de A.N.V. – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti până la soluţionarea de către instanţa de fond a unei eventuale acţiuni în anularea actelor administrative.
În motivele de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, se arată că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală pentru că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca instanţa să dispună suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.
Referitor la condiţia pagubei iminente se arată că împotriva recurentei a fost deja emisă somaţia de plată din 5 noiembrie 2009 pentru suma de 14.362.944 lei, fiind începută executarea silită în temeiul Deciziei nr. 1571 din 20 iulie 2009.
Mai mult, organele fiscale au stabilit obligaţiile de plată şi au întocmit acte de control pe ani. Pentru perioada 2003-2004, reclamanta a achitat sumele de plată, dar pentru anul 2004 a obţinut şi suspendarea executării actelor administrativ-fiscale (sentinţa civilă nr. 3071 din 6 octombrie 2009), în prezenta cauză i-au fost stabilite obligaţii fiscale de aproape 3.500.000 euro, iar ulterior, pentru anii 2007-2008 i-au fost întocmite acte de control şi obligată la plata sumei de 7.276.877 lei prin procesul-verbal de control din 2007-2008 din 30 octombrie 2009 şi Decizia nr. 1611 din 30 octombrie 2009.
Şi în baza acestor ultime acte de control a fost emisă somaţia de plată din 4 decembrie 2009 pentru suma de 7.276.877 lei.
Se apreciază că susţinerile instanţei de fond sunt netemeinice şi nelegale pentru că executarea silită a sumei de 14.362.944 lei este în orice situaţie de natură să destabilizeze fluxul economic al unei societăţi.
Mai mult, societatea recurentă nu a făcut simple afirmaţii şi a depus dovezi privind obligaţiile pe care le are de îndeplinit pentru derularea activităţii sale curente, respectiv:
- achitarea obligaţiilor de plată a taxelor şi impozitelor datorate statului (pentru anii 2004-2009 reclamanta a achitat la bugetul statului suma de 61.883.258,11 lei, obligaţiile de plată către buget fiind îndeplinite la timp şi în cuantumul datorat);
- achitarea lunară a banilor către distribuitori;
- achitarea salariilor personalului angajat (societatea are un număr de 75 de angajaţi).
S-au făcut referi şi la producerea unui prejudiciu de imagine, pentru că reclamanta nu a fost suspusă niciodată vreunei proceduri de executare silită nici din partea Statului român, nici din partea vreunei alte persoane.
În privinţa cazului bine justificat se critică soluţia instanţei de fond pentru că şi această condiţie este îndeplinită în cauză.
Contrar celor susţinute de către prima instanţă, se consideră că, în condiţiile în care, timp de o jumătate de an, organele fiscale nu au oferit reclamantei răspunsul pe care aceasta avea dreptul să îl primească în termen de 30 de zile cu privire la aceleaşi procese-verbale şi aceeaşi problemă de drept, există indicii de nelegalitate a actelor administrative atacate.
În ceea ce priveşte redevenţa de 9,5% calculată la întreaga cifră de afaceri (constituită atât din vânzările bunurilor importate, cât şi din vânzările altor bunuri, inclusiv a celor achiziţionate din România), se apreciază că organele vamale au aplicat taxe vamale unor produse achiziţionate din România.
Taxa de licenţă de 9,5% nu trebuie inclusă la stabilirea valorii în vamă a mărfurilor evaluate pentru că:
- din clauzele contractului rezultă cel puţin în mod aparent că acesta reprezintă un contract de licenţă pentru transmiterea de know-how, iar organele fiscale nu au stabilit natura raporturilor juridice pentru că l-au calificat ca un contract pentru furnizarea şi distribuţia în exclusivitate a produselor A.V.A., fie ca un contract de licenţă, fie ca un acord al preţului revizuit;
- taxa de licenţă nu vizează o operaţiune de schimb de mărfuri pentru a fi supusă aplicării tarifului vamal, fiind aferentă unui serviciu prestat de către A.V.A., potrivit contractului, iar Codul Vamal prevede că reglementările vamale se aplică exclusiv schimbului de mărfuri şi bunuri dintre România şi alte ţări;
- taxa de licenţă nu reprezintă o condiţie pentru vânzarea mărfurilor evaluate, astfel încât nu poate fi luată în calcul pentru ajustarea valorii în vamă a acestora, iar potrivit art. 8 din Acordul privind aplicarea art. 7 din Acordul general pentru tarife şi comerţ, ajustarea valorii în vamă prin includerea redevenţelor şi a dreptului e licenţă poate fi efectuată doar în situaţia în care astfel de sume reprezintă o condiţie indispensabilă pentru vânzarea mărfurilor de evaluat.
Pentru că se apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul suspendării actelor administrativ fiscale până la soluţionarea unei acţiuni în anulare de către instanţa de fond.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul pentru următoarele considerente:
Este adevărat că actul administrativ este executoriu şi se bucură de prezumţia de legalitate, iar suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, care apare ca o situaţie de excepţie şi care nu poate fi dispusă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ sunt: cazul bine justificat şi paguba iminentă, ambele noţiuni fiind definite de legea contenciosului administrativ.
La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării actului administrativ fiscal şi prevederile art. 215 C. proCod Fiscal care instituie obligativitatea plăţii unei cauţiuni.
„Cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor atacate dar în cadrul cererii de suspendare nu poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de instanţa care verifică legalitatea actului contestat, iar textul legii cere numai existenţa împrejurărilor de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
De aceea, instanţa nu se va pronunţa asupra motivelor invocate de recurentă referitoare la nelegalitatea actelor administrative contestate.
În privinţa nesoluţionării de către organele competente a contestaţiilor administrative formulate de către recurentă, chiar dacă aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale, trebuie subliniat faptul că recurenta a formulat contestaţie administrativă în luna august 2009, iar la termenul la care s-a soluţionat recursul (4 iunie 2010) nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că aceasta a fost soluţionată, deşi au trecut 10 luni de la data înregistrării acesteia.
„Paguba iminentă", cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrative, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Chiar dacă instanţa de fond a reţinut valoarea semnificativă a sumei stabilite în sarcina reclamantei, a considerat că nu s-au prezentat dovezi în sensul consecinţelor pe care le-ar produce executarea.
Însă, în aprecierea consecinţelor pe care executarea actelor contestate le-ar avea asupra reclamantei, trebuie totuşi, avut în vedere cuantumul sumelor (3.500.000 euro), faptul că reclamanta are relaţii de colaborare cu un număr mare de distribuitori, se poate ajunge la neachitarea sumelor pe care societatea le datorează bugetului de stat sau chiar propriilor angajaţi.
Mai mult, aceste sume nu sunt singurele stabilite de organele vamale în sarcina societăţii, pentru că pe aceleaşi temeiuri, dar pentru alţi ani (2004, 2007-2008) au fost obligaţi la plata şi altor sume, dar care fac obiectul altor procese-verbale de control şi chiar au fost emise somaţii de plată pentru toate aceste sume.
În aceste condiţii, se constată că reclamanta a făcut dovada existenţei atât a condiţiei „cazului bine justificat" cât şi a „pagubei iminente" pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.
Trebuie amintit, în acelaşi timp, că pentru procesele verbale ce vizează aceeaşi obligaţie fiscală dar pentru alţi ani, reclamanta a obţinut suspendarea executării lor.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 3071 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus suspendarea procesului-verbal de control din 2009 şi a deciziei nr. 12 din 28 ianuarie 2009, modificată prin Decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009, sentinţă irevocabilă prin Decizia nr. 1287 din 5 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa civilă nr. 698 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus suspendarea procesului-verbal de control din 2007-2008/2009 şi a deciziei nr. 1611/2009 emise de A.N.V.
Chiar dacă soluţia pronunţată în dosare vizează o măsură vremelnică precum cea a suspendării, în raport de celelalte soluţii pronunţate în aceeaşi materie şi care se referă la aceleaşi părţi şi cu privire la aceleaşi obligaţii fiscale, se impune şi din acest punct de vedere, soluţia admiterii acţiunii reclamantei şi suspendarea actelor administrativ-fiscale pentru a preveni pronunţarea unor soluţii contradictorii chiar de către instanţa supremă.
Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Beian împotriva României) a relevat faptul că divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţe inerente oricărui sistem juridic, dar rolul unei jurisdicţii supreme este chiar acela de a reglementa aceste contradicţii de jurisprudenţă.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii şi suspendării executării Deciziei nr. 1571 din 20 iulie 2009 emisă de D.R.A.O. V. Bucureşti şi a procesului-verbal de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 emis de aceeaşi autoritate publică şi, pentru că cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea se va dispune până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC F.L.P.R. SRL împotriva sentinţei nr. 3371 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea.
Suspendă executarea deciziei pentru regularizarea situaţiei din 20 iulie 2009 emisă de D.R.A.O.V. Bucureşti, procesul-verbal de control din 2005-2006 din 20 iulie 2009 emis de aceeaşi autoritate publică până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2957/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2992/2010. Contencios → |
|---|
