ICCJ. Decizia nr. 2973/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2973/2010
Dosar nr. 451/43/200.
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.V. a formulat cerere de suspendare a Ordinului nr. 2191 din 9 octombrie 2009 a Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale până la pronunţarea soluţiei de către instanţa de fond.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu Ministerul Agriculturii, la data de 15 august 2009, contractul de management nr. 55 din 15 august 2009 în baza căruia urma să exercite funcţia de director coordonator adjunct al A.P.I.A. – Centrul Judeţean Mureş, actul fiind încheiat pe un an, putând fi încetat numai potrivit clauzelor prevăzute în el.
Actul administrativ a cărui suspendare se solicită prevede acordarea unui preaviz de 15 zile lucrătoare, la expirarea căruia „încetează aplicabilitatea contractului de management nr. 55 din 15 august 2009", iar ca temei sunt invocate dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. h) din contract care se referă la încetarea contractului în „alte situaţii prevăzute de lege", dar nu se indică acele situaţii.
Se consideră că în acest fel s-a produs o reziliere unilaterală a contractului de management, iar acesta îi afectează drepturile şi interesele legitime ale reclamantului.
Au fost invocate prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 iar cazul bine justificat este dovedit de încălcările evidente ale legii şi contractului de management, iar paguba iminentă este dovedită de faptul că reclamantul ar fi lipsit de dreptul la salariu şi la celelalte drepturi până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ.
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei de obiect, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de suspendare.
Din oficiu, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe care a unit-o cu fondul cauzei.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 136 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a Ordinului nr. 3191 din 9 octombrie 2009 emis de Ministrul Agriculturii şi a respins cererea de suspendare.
În motivarea cererii, instanţa de fond a analizat dacă Ordinul nr. 7191 din 9 octombrie 2009 este un act administrativ şi dacă poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ.
În stabilirea naturii administrative a actului au fost avute în vedere prevederile art. IV alin. (7) din OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 care au arătat că este asimilat contractului individual de muncă contractul de management şi faptul că ordinul de numire în funcţie are caracter administrativ.
Dar, între părţi, actul care a născut raportul juridic este contractul de management, iar Ordinul nr. 114/2009 nu dă naştere unui raport juridic între petent şi pârât, chiar dacă este un act de autoritate publică, el este doar o condiţie de validitate a contractului pentru că în lipsa sa contractul de management nu poate fi pus în aplicare şi, de aceea, s-a considerat că acesta nu poate avea relevanţă jurisdicţională decât în raport cu jurisdicţia muncii.
Pentru aceleaşi considerente, s-a apreciat că şi actul prin care se dispune încetarea contractului individual de muncă/contractului de management, chiar dacă este un act de autoritate publică, unilateral, pentru că intervine într-un raport tipic juridic de muncă, el nu poate fi atacat decât în temeiul Legii nr. 53/2003.
Instanţa de fond a conchis că natura juridică a Ordinului nr. 2191/2009 nu este cea a unui act administrativ, aşa cum îl defineşte art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care limitează categoria contractelor administrative ce pot fi atacate pe această cale, printre acestea nenumărându-se şi „contractele de management".
Pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că doar actul administrativ, astfel cum el este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, poate fi obiect al cererii de suspendare şi pentru că ordinul a cărui suspendare se solicită nu este asimilat unui act sau contract administrativ, cererea de suspendare nu este admisibilă.
Fiind o excepţie dirimantă, face de prisos cercetarea excepţiei lipsei de obiect a cererii şi fondul cauzei şi, de aceea, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.V., criticând soluţia atacată şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea soluţionării pe fond.
În motivele de recurs se arată că Ordinul nr. 2191 din 9 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale este un act administrativ care îi încalcă drepturile recunoscute de lege şi un contract cu clauze clare şi licite, încheiat pe o durată expres determinată, nu îşi poate înceta aplicabilitatea în condiţiile pe care le propune acest act administrativ.
În cuprinsul ordinului, ca temei juridic al „încetării aplicabilităţii", este indicat art. 9 alin. (1) lit. b) din contract, respectiv „alte situaţii prevăzute expres de lege", dar în actul administrativ atacat nu se menţionează absolut nimic în legătură cu temeiul juridic, care ar trebui să fie expres menţionat în lege, de natură să atragă încetarea contractului de management, fiind în situaţia unei rezilieri unilaterale a contractului de management.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. pentru că instanţa de fond a încălcat competenţa singurei instanţe care, potrivit legii, are dreptul de a califica o cerere de chemare în judecată, anume instanţa învestită cu soluţionarea fondului, deoarece dreptul de a califica acţiunea ca fiind una de contencios administrativ sau de dreptul muncii ar fi revenit doar instanţei învestite cu soluţionarea cererii pe fond.
Un alt motiv de recurs care a fost invocat a fost cel prevăzut de art.304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a pronunţat o sentinţă bazată pe interpretarea greşită a legii.
Se apreciază că instanţa de fond a confundat actul administrativ de numire (definit de lege ca act administrativ) cu contractul de management.
Cum legea [art. IV alin. (4) din OUG nr. 105/1999] califică drept act administrativ actul de numire, atunci şi actul de revocare a numirii este tot unul administrativ, dar instanţa de fond, în mod nelegal, a extins prevederile legislaţiei muncii asupra unui act supus legislaţiei contenciosului administrativ pornind de la faptul că finalitatea ambelor acte juridice o reprezintă încheierea raportului juridic de drept al muncii.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat dar pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de suspendare a Ordinului nr. 2191 din 9 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale dar a respins cererea de suspendare pe motiv că actul a cărui suspendare se solicită nu ar fi un act administrativ.
Prin Ordinul nr. 2191 din 9 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, începând cu data de 12 octombrie 2009 s-a acordat reclamantului B.V. un preaviz de 15 zile, reclamantul îndeplinind funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Centrului Judeţean Mureş al A.P.I.A.
Prin acelaşi ordin, la expirarea perioadei de preaviz s-a prevăzut încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 1114 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a contractului de management nr. 55 din 15 august 2009.
Prin Ordinul nr. 1114 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, reclamantul a fost numit în funcţia menţionată mai sus, aceea de director coordonator adjunct în cadrul Centrului Judeţean Mureş al A.P.I.A., iar contractul de management nr. 55 din 15 august 2009 a fost încheiat între reclamant şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Ordinul a cărui suspendare se solicită face referire la încetarea aplicabilităţii atât a ordinului de numire, cât şi a contractului de management.
Pentru stabilirea calificării Ordinului nr. 2191/2009 al Ministrului Agriculturii ca fiind act administrativ, trebuie amintite prevederile art. IV alin. (4) din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice care prevăd că „persoanele care urmează să ocupe funcţii dintre cele prevăzute la alin. (3) (director coordonator sau director coordonator adjunct) se numesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea căreia funcţionează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice...".
Referitor la contractul de management, natura sa trebuie dedusă din faptul că în art. 10 se prevede că „litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor prezentului contract de management se soluţionează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ".
Prin urmare, instanţa de contencios administrativ este cea care va analiza şi încetarea aplicabilităţii ordinului de numire, dar şi a contractului de management, dispuse prin Ordinul nr. 2191/2009.
Chiar dacă cererea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanţa de fond, având în vedere că temeiul de drept al cererii a fost art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi pentru că asemenea cauze se judecă cu celeritate, instanţa de recurs va analiza dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului administrativ atacat şi dacă se impunea respingerea cererii de suspendare.
Suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat", în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la această condiţie trebuie amintit că OUG nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituţională, dar şi OUG nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcţia publică şi încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
În privinţa efectelor declarării ca neconstituţionale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale, decizie în care s-au declarat neconstituţionale şi unele modificări ale Legii nr. 188/1999 şi unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)".
În privinţa condiţiei „pagubei iminente", legea contenciosului administrativ o defineşte, în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a se considera îndeplinită această condiţie nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale şi cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acţiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu.
Pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nici cererea de suspendare nu ar fi putut fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinţei nr. 136 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2955/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2998/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
