ICCJ. Decizia nr. 3021/2010. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 3021/2010
Dosar nr. 545/59/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 379 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.R.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, anulând art. 2 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1825/2005, publicată în M.Of., Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2006. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că abrogarea actului normativ ale cărui dispoziţii sunt contestate nu împiedică examinarea fondului acţiunii, dat fiind că sancţiunea anulării unor dispoziţii normative implică efecte juridice diferite faţă de abrogare, pe de o parte, iar definiţia pe care actul administrativ normativ atacat o dă noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia a fost emis şi creează o discriminare între persoane aflate în situaţii identice, respectiv între copiii proveniţi din aceeaşi naştere şi cei rezultaţi dintr-o naştere simplă, pe de altă parte.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursurilor, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, instanţa de fond apreciind greşit că dispoziţiile actului atacat sunt nelegale în privinţa definirii termenului de „naştere", întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.
Recurenţii au învederat, de asemenea, că măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului.
De asemenea, recurentul-intervenient a reiterat, în cadrul cererii de recurs, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe motiv că aceasta se referă la un act administrativ abrogat, în speţă HG nr. 1825/2005, publicată în M.Of., Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2006, fiind abrogată expres prin HG nr. 1025/2006, publicată în M.Of., Partea I, nr. 704 din 17 august 2006.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport cu împrejurarea că actul normativ ale cărui dispoziţii sunt contestate a fost abrogat, se va reţine că aceasta este neîntemeiată, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Astfel, prin acţiunea formulată, reclamanta solicită anularea unei prevederi cuprinse în Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1825/2005, publicată în M.Of., Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2006.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, împrejurarea că actul normativ susmenţionat a fost abrogat prin HG nr. 1025/2006, publicată în M.Of., Partea I, nr. 704 din 17 august 2006, nu îngrădeşte controlul de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, întrucât, pe de o parte, efectele juridice produse de actul normativ contestat în perioada în care a fost în vigoare nu sunt înlăturate prin evenimentul legislativ al abrogării, care se aplică numai pentru viitor, iar pe de altă parte, drepturile pretinse de reclamantă, pentru perioada anterioară abrogării, depind de legalitatea dispoziţiilor normative contestate.
Cu privire la fondul litigiului se va reţine, de asemenea, că argumentele recurenţilor nu sunt întemeiate.
Înalta Curte constată, astfel, că prima instanţă a efectuat o analiză judicioasă a cauzei, apreciind în mod corect că nu există concordanţă între dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1825/2004, publicată în M.Of., Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2006, contestate în speţă, şi actul normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost adoptată, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
În acest sens, se observă că, după ce în art. 2 alin. (1) al actului normativ contestat se prevede că indemnizaţia pentru creşterea copilului sau, după caz, stimulentul prevăzut de OUG nr. 148/2005 se cuvin pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament sau în regim de tutelă, alin. (3) stabileşte că, în înţelesul dispoziţiilor alin. (1), prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii.
Această definiţie a naşterii, ca premisă pentru acordarea indemnizaţiei, contravine, într-adevăr, prevederilor art. 1 din OUG nr. 148/2005, publicată în M.Of., Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, în forma în vigoare la data adoptării actului contestat, care foloseşte sintagma de „naştere a copilului", şi creează o discriminare nejustificată, pe de o parte, între copiii rezultaţi din naşteri multiple şi cei rezultaţi din naşteri simple şi, pe de altă parte, între copiii „născuţi" şi copiii adoptaţi sau aflaţi în una dintre celelalte situaţii prevăzute de art. 5 alin. (2) din OUG nr. 148/2005, aflaţi în plasament ori sub tutelă; aceasta, întrucât art. 6 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă prevedea că indemnizaţia lunară se cuvine „pentru fiecare dintre primele 3 naşteri" sau, după caz, „pentru primii trei copii" în situaţiile prevăzute de art. 5 alin. (2).
Nu poate fi acceptată susţinerea recurenţilor, în sensul că măsurile de protecţie socială prevăzute în OUG nr. 148/2005 urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, iar nu protecţia copilului, întrucât o asemenea interpretare ar contraveni spiritului ordonanţei de urgenţă şi scopului urmărit de legiuitor care, aşa cum rezultă din chiar titlul şi preambulul actului normativ în discuţie, vizează „susţinerea familiei în vederea creşterii copilului".
Această interpretare a fost, de altfel, confirmată de evoluţia legislativă ulterioară, art. 2 din OUG nr. 148/2005, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2009, publicată în M.Of., Partea I, nr. 403 din 15 iunie 2009, prevăzând majorarea cuantumului indemnizaţiei cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină generală, de tripleţi sau de multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, nu poate fundamenta o soluţie contrară celei pronunţate de instanţa de fond, având în vedere distincţiile de regim juridic între excepţia de neconstituţionalitate şi acţiunea în anulare a unor prevederi normative, obiectul diferit al acestora, precum şi argumentul potrivit căruia instanţele judiciare au obligaţia, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituţia României, de a interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanţa acestora cu pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
Faţă de cele arătate, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, recursurile declarate împotriva acesteia vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 379 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3020/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3023/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
