ICCJ. Decizia nr. 3025/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 3025/2010
Dosar nr. 3995/2/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3414 din 21 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil şi să-i plătească daune morale, în cuantum de 1000 lei. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţie, că aceasta nu este întemeiată, acţiunea fiind introdusă în termenul legal, de 6 luni, raportat la data răspunsului contestat de reclamant – martie 2009.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că amânarea un timp atât de îndelungat a înregistrării cererii reclamantei contravine prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, precum şi redobândirea acesteia şi că acest text vizează, evident, şi înregistrarea respectivelor cereri.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, neprimirea de către pârât, pentru o perioadă de timp atât de îndelungată, a cererii formulate de reclamantă este de natură să creeze o suferinţă acesteia din urmă, care s-a văzut în situaţia de a aştepta mai bine de 3 ani doar ca să depună o cerere, ceea ce justifică acordarea de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurentul arată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, sub un dublu aspect: cel al respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, respectiv, cel al constatării greşite a existenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei având ca obiect redobândirea cetăţeniei române; de asemenea, arată recurentul, instanţa de fond în mod greşit a acordat daune morale reclamantei, în lipsa oricărei dovezi produse de aceasta.
Arată recurentul că a răspuns la cererea intimatei, în sensul că aceasta va fi soluţionată favorabil la momentul la care urmează să fie procesate şi cererile similare ale altor petenţi, depuse în aceeaşi perioadă.
De asemenea, recurentul a reluat susţinerea, făcută şi în faţa instanţei de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric – cele peste 300.000 de cereri înregistrate cu acest obiect – care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.
În opinia recurentului, instanţa de fond trebuia să evalueze exact situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României şi gradul în care Ministerul Afacerilor Externe îşi poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, recurentul arată că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, exclusiv sub aspectul acordării daunelor morale, celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate fiind temeinice şi legale, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, Înalta Curte reţine că este nefondată critica recurentului privind excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apreciind că aceasta în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond, raportat la răspunsul primit de intimata-reclamantă la cererea sa din 30 martie 2009, faţă de care sesizarea instanţei de contencios administrativ, la data de 30 aprilie 2009, este făcută înlăuntrul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Nici critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de„termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg,caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – septembrie 2006 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art.10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aşa fiind, răspunsul primit de intimată în luna aprilie 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care aceasta va fi invitată să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita soluţionare a capătului de cerere privind plata daunelor morale, se constată, însă, că aceasta este fondată, prima instanţă pronunţând o hotărâre nelegală sub acest aspect.
Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele suferite, cu atât mai mult cu cât, în speţă, cererea formulată de reclamantă reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii.
Cum, în cauză, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I-a şi alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să fie admis recursul formulat şi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata daunelor morale; vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 3414 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3023/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3026/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
