ICCJ. Decizia nr. 3028/2010. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3028/2010
Dosar nr. 4649/2/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 mai 2009, reclamanta SC R.M. SA a solicitat anularea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, prin care a fost amendată cu suma de 12.500 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actul contestat este nelegal, întrucât încalcă dreptul constituţional la opinie şi la libera exprimare, prin sancţionarea unei fapte care nu este contravenţie potrivit Legii nr. 504/2002.
Fapta reţinută de pârât a constatat în comentariile postului „R.T.V.", afişate pe ecran, ca reacţie la deciziile de sancţionare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului, considerând că aceste comentarii au conţinut informaţii eronate, care au privat publicul de o informare corectă cu privire la motivul real pentru care postul fusese sancţionat.
Reclamanta a invocat şi excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 52/2003 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, susţinând că prin acest act normativ a fost prevăzută o nouă categorie de contravenţii, adăugându-se în mod nelegal la lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 3.997 din 18 noiembrie 2009, prin care a respins ca neîntemeiate atât excepţia de nelegalitate, cât şi acţiunea în anulare formulate de reclamantă.
Excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 52 din 4 martie 2003 a fost respinsă cu motivarea că potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) pct. d din Legea nr. 504/2002, Consiliul Naţional al Audiovizualului este autorizat să emită în aplicarea acestei legi decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării atribuţiilor prevăzute expres în lege pentru asigurarea informării corecte a opiniei publice.
Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009 de sancţionare a reclamantei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (3)04/2002, prin neîndeplinirea obligaţiei stabilite prin Decizia nr. 52/2003, de a comunica publicului motivul şi obiectul sancţiunii aplicabile în formularea transmisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Apărarea din acţiune că actul contestat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 a fost respinsă, reţinându-se şi că reclamanta a mai fost sancţionată prin Decizia nr. 462 din 28 septembrie 2008 pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la informarea corectă a publicului, astfel că pârâtul nu mai avea obligaţia emiterii unei somaţii prealabile deciziei de sancţionare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii şi a excepţiei de nelegalitate şi pe cale de consecinţă, anularea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009.
În primul motiv de recurs a fost criticată soluţia dată excepţiei de nelegalitate a deciziei nr. 52/2003 şi s-a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta a învederat că Decizia nr. 52/2003 adaugă la legea audiovizualului, lege în aplicarea şi în executarea căreia a fost emisă, stabilind o nouă categorie de contravenţii constituită din faptele de nerespectare a deciziilor de sancţionare, decizii cu caracter individual.
Prin acest act normativ, s-a arătat că a fost instituită o nouă sancţiune contravenţională complementară, respectiv difuzarea textului deciziei de sancţionare, în formularea transmisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului , cu încălcarea principiului legalităţii încriminării instituit de art. 1 şi art. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluţia de respingere a acţiunii şi s-a susţinut că în mod greşit a fost menţinută Decizia nr. 540 din 5 mai 2009 prin care recurenta a fost amendată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
Recurenta a arătat că sancţiunea aplicată de Consiliul Naţional al Audiovizualului se referă la modalitatea de difuzare pe postul de televiziune „R.T.V." a textului deciziei de sancţionare, în formularea transmisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, însoţită de opinia postului privind sancţiunea aplicată, ceea ce reprezintă manifestarea dreptului de liberă exprimare garantat de Constituţia României.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport şi de dispoziţiile art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru următoarele considerente.
Recursul declarat împotriva hotărârii de respingere a excepţiei de nelegalitate este tardiv, fiind declarat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.
Din actele dosarului rezultă că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată recursului la data de 22 decembrie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 6 ianuarie 2010, după expirarea termenului legal pentru exercitarea căii de atac.
Criticile formulate pe fondul cauzei sunt nefondate, constatându-se că este legală şi temeinică hotărârea de respingere a acţiunii formulate de recurenta – reclamantă pentru anularea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009.
Legalitatea acestei decizii a fost corect constatată de instanţa de fond, întrucât recurenta nu a fost sancţionată pentru opiniile exprimate, ci pentru faptul că informaţiile inexacte, cuprinse în opiniile respective, au fost de natură să dezinformeze publicul.
În motivarea deciziei contestate, consiliul intimat a precizat pentru fiecare faptă informaţiile incorecte oferite publicului de către recurentă, fără însă a se nega dreptul acesteia de a-şi exprima opiniile în legătură cu deciziile de sancţionare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Din acest motiv, nu se poate reţine că a existat o îngrădire a dreptului la exprimare al recurentei, în condiţiile în care acest drept are caracter legitim numai în măsura în care a fost exercitat cu bună credinţă, în limitele rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor recunoscute de lege celorlalte subiecte de drept.
În consecinţă, reglementarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, ca urmare a nerespectării normelor juridice din domeniul audiovizualului, nu reprezintă încălcarea dreptului constituţional la opinie şi la libera exprimare, drept care nu poate fi exercitat decât în limitele legii.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC R.M. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.M. SA împotriva sentinţei nr. 3997 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3027/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3030/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
