ICCJ. Decizia nr. 3031/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 3031/2010
Dosar nr. 575/3/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3429 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin care solicita anularea actului administrativ nr. 224439 din 5 decembrie 2008, emis de Direcţia Generală Management Resurse Umane din cadrul autorităţii pârâte, prin care reclamantului i s-a refuzat dreptul de a participa la concursurile organizate pentru încadrarea directă a unor posturi de ofiţer, prin derogare de la prevederile Ordinului M.A.I. nr. 300/2004, şi admiterea participării sale la concurs. De asemenea, instanţa de judecată a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de autoritatea pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Obiectul acţiunii formulate îl reprezintă constatarea nelegalităţii refuzului pârâtului de a-i permite reclamantului să participe la eventualele concursuri ce se vor organiza pentru încadrarea directă ca ofiţer şi, drept urmare, anularea actului administrativ ce încorporează acest refuz.
Pârâtul susţine că refuzul său se întemeiază pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, modificat şi completat, conform cărora pentru dobândirea calităţii de poliţist este necesar ca persoana care solicită acest lucru să aibă comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate, dispoziţii legale ce au fost concretizate şi prin acte administrative unilaterale cu caracter normativ; afirmă că reclamantul nu îndeplineşte această cerinţă legală, deoarece, anterior, fiind subofiţer de poliţie în cadrul fostului Inspectorat de Poliţie Transporturi Iaşi, a fost trecut în rezervă prin încetarea raporturilor de serviciu, la propunerea Consiliului de judecată, în baza prevederilor art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995, pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor şi instrucţiunilor ministrului, precum şi aducerea unor grave prejudicii onoarei şi demnităţii poliţistului, constând în:
- acordarea unui împrumut pentru care a solicitat dobândă de 15% lună;
- încălcarea prevederilor Decretului nr. 328/1966, republicat, privind circulaţia pe drumurile publice, prin depăşirea vitezei legale şi abordarea unei conduite necivilizate faţă de agentul care a efectuat controlul;
- frecventarea unor medii şi locuri ce au condus la existenţa unor suspiciuni de implicare în traficul de ţigări;
- comportament imoral faţă de un jandarm care asigura serviciul de pază în cadrul unităţii din care făcea parte, căruia i-a adresat injurii;
- prezentarea unor documente de decontare neconforme cu realitatea, în urma executării unei misiuni;
- părăsirea postului în timpul executării serviciului în noaptea de 28 din 29 noiembrie 1997.
Instanţa de fond a constatat, pe de o parte, că motivul invocat de pârât pentru a justifica refuzul său de a da curs solicitării reclamantului este legal şi fundamentat şi, pe de altă parte, că probele administrate la propunerea reclamantului nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia acestui motiv.
Astfel, se arată în considerentele sentinţei recurate, actele care au stat la baza destituirii anterioare din poliţie a reclamantului constituie o bază factuală mai mult decât suficientă pentru a concluziona că reclamantul nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, modificată şi completată; de asemenea, reţine prima instanţă, este necontestat că reclamantul nu a atacat în justiţie actul administrativ prin care a fost trecut în rezervă şi i-au încetat raporturile de serviciu, astfel că acel act a dobândit caracter definitiv.
Pe de altă parte, arată instanţa de fond, din rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 92/P/1998 a Parchetului Militar Iaşi rezultă că obiectul cercetării penale l-au constituit doar trei din cele şase fapte pentru care reclamantul a fost trecut în rezervă, astfel că cel puţin cele trei fapte, prezentând o gravitate ridicată, care nu au făcut obiectul unei cercetări din partea organelor de urmărire penală, justifică, fără echivoc, concluzia neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, modificată şi completată.
Mai mult, se arată în considerentele sentinţei recurate, din cuprinsul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, contrar celor susţinute de reclamant, rezultă că doar în privinţa unei singure fapte s-a reţinut că nu există, respectiv cea încadrată în art. 215 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., în timp ce în cazul celorlalte două fapte s-a apreciat că, fie lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, în privinţa faptei încadrate în art. 20 rap. la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) şi g) C. pen., fie nu este prevăzută de legea penală, în privinţa faptei încadrate în art. 333 C. pen., ceea ce nu exclude ilicitul disciplinar în privinţa celor două fapte din urmă.
Pe de altă parte, reţine prima instanţă, nu există nici un act administrativ care să infirme, într-un fel sau altul, cele reţinute prin actele care au stat la baza încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului cu instituţia de poliţie angajatoare, reclamantul depunând la dosar doar un raport fără număr de înregistrare (filele 40, 41) prin care s-a propus rechemarea sa în cadrele active ale Poliţiei dar pentru considerente care ţin de unele rezultate obţinute de reclamant pe timpul cât a avut calitatea de poliţist, fără a se aduce vreo critică actelor menţionate anterior; de altfel, arată instanţa de fond, această propunere cuprinsă şi în adresa nr. 24303 din 6 martie 2002 a I.G.P.R. - D.M.R.U. (fila 42), nu a fost acceptată de către organele competente, nefiind depusă la dosar vreo dovadă în acest sens.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, din actele dosarului, rezultă că situaţia reclamantului a făcut obiectul analizei conducerii pârâtului în mai multe rânduri, prin rapoartele depuse la dosar (filele 24-29) apreciindu-se că nu este oportună acordarea de derogări de la cerinţele dispoziţiilor actelor administrative în vigoare, pe care reclamantul nu le îndeplinea, pentru reîncadrarea ca poliţist, iar înscrisurile clasificate nu dovedesc o altă situaţie de fapt, cuprinzând date concordante cu cele aflate în înscrisurile de la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, apreciază instanţa de fond, faptul că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a i se permite participarea la eventualele concursuri ce se vor organiza pentru încadrarea directă ca ofiţer nu echivalează cu îngrădirea dreptului la muncă, întrucât acesta trebuie exercitat cu respectarea prevederilor legale, şi nici cu încălcarea dreptului la carieră ca funcţionar public, pentru acelaşi considerent.
Totodată, reţine instanţa de judecată, atitudinea pârâtului nu este discriminatorie, deoarece respectarea cerinţei legale în discuţie incumbă tuturor poliţiştilor.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul.
Susţine recurentul, în esenţă, că în mod greşit instanţa de judecată nu a solicitat autorităţii intimate să depună o serie de documente care ar fi probat nelegalitatea măsurii îndepărtării sale din rândul cadrelor M.A.I., nu a avut în vedere calificativele, promovările şi recompensele acordate în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea şi nu a ţinut seama de rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale cu privire la faptele care i-au fost imputate.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, prin actul contestat în cauză, autoritatea intimată i-a refuzat recurentului-reclamant participarea la eventualele concursuri ce se vor organiza de către Poliţia Română pentru încadrarea directă a unor posturi de ofiţer, prin derogare de la prevederile Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004, temeiul juridic al acestei măsuri constituindu-l prevederile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Potrivit acestor dispoziţii legale, „La concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi la încadrarea directă a unor specialişti are acces orice persoană, indiferent de rasă, naţionalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplineşte, pe lângă condiţiile generale legale prevăzute pentru funcţionarii publici, şi următoarele condiţii speciale: … c) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate".
Reperele acestui comportament, considerat de lege ca fiind „corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate", sunt date de dispoziţiile aceluiaşi act normativ, constituind conţinutul art. 41-43 din Legea nr. 360/2002, referitoare la îndatoririle poliţistului, care impun persoanei ce exercită această funcţie, printre altele: să fie disciplinată şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga activitate; să fie respectuoasă, cuviincioasă şi corectă faţă de şefi, colegi sau subalterni; prin întregul său comportament, să se arate demnă de consideraţia şi încrederea impuse de profesia de poliţist; să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcţiei sau al instituţiei din care face parte.
De asemenea, comportarea necorespunzătoare a poliţistului în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, este calificată, conform art. 57 lit. a) din lege, drept abatere disciplinară, dacă fapta, comisă cu vinovăţie, nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune.
Conform dispoziţiilor legale sus menţionate, comportamentul reprezintă, atât pentru aspirantul la profesia de poliţist, cât şi pentru persoana care exercită această profesie, o condiţie esenţială, el trebuind să fie „corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate".
Or, din probele administrate în cauză, rezultă că tocmai această condiţie nu este îndeplinită de către recurent, întrucât, prin Ordinul I.G.P. nr. 0564 din 31 martie 1998, la propunerea Consiliului de judecată, s-a dispus trecerea în rezervă a acestuia, în conformitate cu prevederile art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor şi instrucţiunilor ministrului, precum şi aducerea unor grave prejudicii onoarei şi demnităţi poliţistului, constând în acordarea unui împrumut de bani cu camătă, părăsirea postului dat prin consemn, relaţii cu persoane aflate în atenţia poliţiei, abuzuri în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Cum faptele reţinute în sarcina recurentului-reclamant prin actul de trecere în rezervă nu constituie un „comportament corespunzător" în sensul dispoziţiilor Legii nr. 360/2002, în mod corect a apreciat instanţa de fond că acesta nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ şi că, drept urmare, refuzul autorităţii pârâte de a-i permite să participe la eventualele concursuri ce se vor organiza pentru încadrarea directă ca ofiţer este unul justificat.
Faţă de dispoziţiile legale sus menţionate, nu pot fi reţinute criticile recurentului referitoare la nelegalitatea măsurii de trecere în rezervă, la calificativele, promovările şi recompensele primite şi la măsura neînceperii urmăririi penale cu privire la faptele care i-au fost imputate.
Aceasta, întrucât, pe de o parte, actul de trecere în rezervă, prin care au fost reţinute în sarcina recurentului abaterile disciplinare, se prezumă a fi legal, până la proba contrară, recurentul nefăcând dovada că ar fi contestat respectivul act iar, pe de altă parte, celelalte împrejurări invocate nu au relevanţă în cauză, în raport cu dispoziţiile legale ce constituie temeiul refuzului primit din partea autorităţii intimate, care vizează exclusiv „un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate" iar nu cazierul judiciar al candidatului, care reprezintă o altă condiţie de participare la concurs, prevăzută însă la lit. b) a art. 10 din Legea nr. 360/2002.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.D. împotriva sentinţei nr. 3429 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3030/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3033/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
