ICCJ. Decizia nr. 3052/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3052/2010
Dosar nr. 905/35/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 235/2009 – PI din 30 noiembrie2009 a Curţii de Apel Oradea a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.V. şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea reclamantului V.M. în contradictoriu cu Comandantul Centrului Militar Bihor – B.V., ca fiind formulată împotriva unei persoanei fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa a respins excepţia invocată de Ministerul Apărării Naţionale privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului şi pe fondul cererii introductive, a admis acţiunea reclamantului V.M. în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale în sensul că a fost anulată Hotărârea din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru Atribuirea Locuinţelor din Garnizoana Oradea, a fost obligată Comisia pentru Atribuirea Locuinţelor din Garnizoana Oradea să-i atribuie reclamantului locuinţa menţionată în Hotărârea atacată şi să încheie un contract de închiriere cu acesta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a participat, împreună cu alţi 12 candidaţi la un concurs pentru atribuirea unei locuinţe de serviciu.
S-a reţinut că în urma şedinţei din luna mai 2009, Comisia constituită la nivelul Garnizoanei Oradea a stabilit, în funcţie de sistemul de punctaj privind repartizarea locuinţelor de serviciu şi de intervenţie aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, clasamentul candidaţilor, iar patru dintre aceştia s-au situat pe primul loc, cu un număr egal de puncte (225), printre aceştia aflându-se şi reclamantul.
Întrucât a rezultat această clasificare, Comisia a solicitat direcţiei domenii şi infrastructuri a Ministerului Apărării Naţionale să comunice criterii suplimentare în vederea departajării solicitanţilor care au acelaşi punctaj.
Instanţa a reţinut că au fost comunicate prin adresa nr. A – 6734 din 18 mai 2009 criteriile suplimentare solicitate şi Comisia a atribuit locuinţa de serviciu d-lui S.W., întocmind în acest sens procesul-verbal nr. A-1318 din 11 iunie 2009.
Ca urmare a contestaţiilor înregistrate la Comisie de către N.C. şi V.M., prin procesul verbal nr. A 1453 din 26 iunie 2009 a fost explicitată modalitatea de acordare a punctajului.
Instanţa a de fond a analizat efectiv fiecare criteriu suplimentar prevăzut raportat la participanţii clasaţi la egalitate şi a ajuns la concluzia că reclamantul este cel care este îndreptăţit la repartizarea locuinţei, întrucât el este cel care a obţinut punctajul cel mai mare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale pentru Centrul Militar Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ. „instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti", respectiv „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Susţine recurentul-pârât, că în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ, „acţiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă", or instanţa de fond a dispus şi obligarea pârâtei la încheierea contractului de închiriere, cerere care poate face obiectul unei acţiuni civile, în cadrul unei „obligaţii de a face" şi nu obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.
Temeiul juridic privind încheierea contractului de închiriere se găseşte în conţinutul art. 21 din Legea locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că Decizia instanţei privind obligarea încheierii contractului de închiriere este vădit nelegală în cadrul acţiunii în contencios.
Totodată, susţine recurentul-pârât, acordarea şi refacerea punctajului de către instanţa de fond este vădit nelegală, instanţa neputând fi investită cu această competenţă, în mod corect şi legal numai Comisia putând fi abilitată cu stabilirea punctajului conform prevederilor legale incidente în cauză.
Instanţa de fond, precizează recurentul-pârât, nu a respectat proporţia sau regula stabilită prin criteriile generale, săvârşind erori în privinţa punctelor acordate şi discriminând pe ceilalţi solicitanţi, într-un cuvânt apreciind greşit starea de fapt a intimatului-reclamant care începând cu data de 1 septembrie 2009 a şi fost mutat din Garnizoana Oradea, unde se află locuinţa de serviciu, fiind încadrat în U.M. Cluj Napoca, în raport de art. 4 alin. (3) din Ordinul Ministrului nr. M 84/2009 nemaiputând beneficia de locuinţă de serviciu.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis potrivit următoarelor considerente:
Înainte de a se analiza motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, se va proceda la analizarea excepţiei invocată din oficiu de către instanţa de recurs, cu privire la competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă de către Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, motiv de casare de ordine publică căreia trebuie să i se dea prioritate.
Potrivit art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sa a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată este acela de anulare a Hotărârii din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru Atribuirea Locuinţelor din Garnizoana Oradea şi obligarea acesteia de a-i atribui intimatului-reclamant locuinţa de serviciu respectivă în acest sens urmând a fi încheiat şi contractul de închiriere.
Hotărârea din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru Atribuirea Locuinţelor don Garnizoana Oradea este menţionată, de fapt, în procesul verbal încheiat în aceeaşi dată – 4 iunie 2009 - în care se consemnează că „locuinţa de serviciu" a fost atribuită de comisie plt. Major S.W. din U.M. Oradea, car a obţinut punctajul cel mai mare conform criteriilor stabilite în Ordinul M 96 din 19 iulie 2002, punctajul acordat fiind votat în unanimitate de către toţi membrii comisiei.
Raportat la caracteristicile pe care trebuie să le aibă actul administrativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, „procesul verbal" din 24 iunie 2009 care cuprinde hotărârea comisiei constituite la nivelul Garnizoanei Oradea pentru atribuirea locuinţei de serviciu, nu este act administrativ în înţelesul legii.
Atribuirea locuinţei de serviciu de către Comisie, în mod normal este urmată de încheierea contractului de închiriere, astfel cum a dispus prin hotărâre şi instanţa de fond, temeiul juridic pentru încheierea unor astfel de contracte, constituindu-l art. 21 din Legea locuinţei nr. 114/1006 cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte că „ închirierea locuinţelor se face pe baza acordului dintre proprietar şi chiriaş, consemnat prin contract scris", contractul de închiriere fiind deci reglementat prin lege specială.
Aşadar, cererea de chemare în judecată şi care poartă asupra obligaţiei de a încheia un astfel de contract de închiriere cade în competenţa instanţei de drept comun - instanţa de drept civil - şi nu a instanţei de contencios administrativ.
Pentru acest considerent, procesul verbal ce conţine Hotărârea Comisiei de atribuire a locuinţei nu poate fi considerat decât ca un act preparator încheierii contractului de închiriere, şi cum acesta este reglementat de dreptul comun, nici el nu poate fi considerat act premergător emiterii unui act administrativ, pentru a putea face obiectul unei acţiuni în contencios, bineînţeles nu într-o acţiune directă, ci alături de actul administrativ emis ulterior.
Susţinerea intimatului-reclamant, formulată în întâmpinare, în sensul că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, nu este întemeiată.
Aceasta deoarece, în primul rând, nu este vorba de un contract încheiat de o autoritate publică, contractul de închiriere urmând a fi încheiat ulterior atribuirii locuinţei de serviciu şi el fiind unul de natură civilă, reglementat prin Legea locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare, iar regulamentele şi ordinele interne ale Ministerului Apărării Naţionale cu privire la locuinţele de serviciu şi atribuirea acestora, despre care vorbeşte intimatul-reclamant, au fost date în aplicarea Legii generale – Legea locuinţei – ce reglementează contractul de închiriere – ca fiind unul de drept civil.
Aşadar, atâta timp cât Hotărârea Comisiei de atribuire a locuinţei nu prezintă caracteristicile unui act administrativ în sensul legii, şi cu atât mai mult contractul de închiriere ce urmează a se încheia, litigiul ce face obiectul prezentei cauze nu poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, competentă a-l soluţionat fiind instanţa de drept comun.
Ceea ce poate ataca intimatul-reclamant, pe calea dreptului comun, este de fapt contractul de închiriere încheiat de autoritatea recurentă în beneficiul persoanei căreia i s-a atribuit prin Hotărârea Comisiei locuinţa de serviciu, cerând anularea acelui contract încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, urmând a face dovezi în ceea ce-l priveşte, a îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege pentru a i se atribui locuinţa, urmată de încheierea contractului de închiriere.
Ca o consecinţă, excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca primă instanţă de soluţionare a litigiului dedus judecăţii, este întemeiată, fiind prezent astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., aşa încât recursul urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentinţa casată cu trimiterea cauzei spre soluţionare la Judecătoria Oradea – instanţa competentă material a soluţiona cauza.
De altfel, pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia civilă, se afla înregistrat un litigiu asemănător, dosarul cu nr. 118/271/2001, având ca obiect anulare act, reclamant fiind Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj.
Motivul de casare privind încălcarea competenţei altei instanţe fiind unul de ordine publică, este inutil a se proceda la analizarea celorlalte motive de recurs ce vizează fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 235/2009 PI din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3044/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3057/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
