ICCJ. Decizia nr. 3038/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3038/2010

Dosar nr. 1003/42/200.

Şedinţa publică din 9 iunie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 03 august 2009 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂŢII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENTA ANTICOMUNISTĂ, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 62/2009, emisă de pârâtă.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia contestată pârâta în mod eronat a apreciat că dosarul său nu se încadrează în prevederile art. 2 din Legea 173/2006 care a completat şi modificat art. 5 din OUG nr. 214/1999 şi a respins cererea sa de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, ca fiind tardiv introdusă.

In acest sens, reclamanta susţine că cererea sa, formulată încă din data de 23 aprilie 2003, se încadrează în dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, text de lege care nu se referă la vreun anume termen de sesizare a acestei comisii.

Prin sentinţa nr. 479 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea, Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul respectivei instanţe la data de 11 noiembrie 2009.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 266 din 09 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta N.M.M. împotriva deciziei nr. 62/2009 emisă de Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Decizia nr. 1047 din 16 iulie 2009 (62/2009) pronunţată de Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă s-a decis, cu unanimitatea voturilor membrilor, respingerea cererii de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă formulată de reclamantă, ca fiind tardiv introdusă.

Pentru a pronunţa această decizie Comisia a reţinut că potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 173/2006, care a modificat şi completat OUG nr. 214/ 1999, s-a acordat un termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unor măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora soţul sau rudele până la gradul patru inclusiv, pot depune cerere pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă. In sensul acestor prevederi ultima zi de depunere a cererilor a fost 27 noiembrie 2006, iar reclamanta a depus cererea la data de 30 iunie 2009.

Instanţa de fond a reţinut că prin probele administrate în cauză reclamanta nu a făcut dovada unei alte situaţii de fapt, nedepunând la dosarul cauzei copia unei cereri adresată Comisiei anterior datei limită de 27 noiembrie 2006.

Susţinerea reclamantei cum că s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea în termen întrucât a primit actele doveditoare de la C.N.S.A.S. la data de 10 aprilie 2009, nu este de natură a schimba situaţia de fapt reţinută având în vedere că reclamanta avea posibilitatea de a formula cererea în termen cu menţiunea că va depune ulterior actele în susţinerea ei.

Cu privire la repunerea în termen solicitată de reclamantă, Curtea, a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 266 din 09 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta N.M.M., invocând dispoziţiile art. 312 art. 313 şi art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.

In esenţă, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă aduce următoarele critici sentinţei atacate:

Nesoluţionarea cererii de repunere în termen, întemeiată in drept pe dispoziţiile Decretului nr. 167/1958;

Consideră recurenta-reclamantă că susţinerea instanţei de fond în sensul că putea fi depusă cererea mai întâi la Comisie şi ulterior să fie ataşate actele doveditoare nu echivalează cu o pronunţare asupra cererii de repunere în termen, în condiţiile în care nici în dispozitivul sentinţei recurate şi nici în minuta întocmită in dosar nu se face nici o referire, în mod expres, la cererea de repunere în termen.

In opinia recurentei instanţa de fond a făcut doar o referire tangenţială la cererea de repunere în termen, apreciind, in mod , eronat că nu a existat o cauză temeinică, care a împiedicat depunerea cererii în termenul legal.

Susţine recurenta-reclamantă ca reprezintă un motiv temeinic pentru repunerea în termen atitudinea C.N.S.A.S.-ului, care nu a înţeles să soluţioneze cererea cu care a fost investit încă din cursul anul 2003, în ciuda nenumăratelor apeluri telefonice efectuate.

Consideră recurenta-reclamantă că cererea sa adresată C.N.S.A.S.-ului la 23 aprilie 2003, echivalează cu o cerere greşit îndreptată aşa încât aceasta ar trebui sa fie calificată ca o cerere formulată în termen în baza art. 5 din OUG nr. 214 din 29 decembrie 1999.

O interpretare greşită a dispoziţiilor legale în materie. în acest sens recurenta-reclamantă consideră eronată susţinerea instanţei de fond, în sensul că putea fi depusă doar cererea la Comisie şi ulterior actele doveditoare, în condiţiile în care Comisia ia pretins depunerea actelor doveditoare iar C.N.S.A.S. i-a răspuns cu o întârziere de sase ani la cererea formulată.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Este neîntemeiat motivul de recurs invocat în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 5 C.proc. civ., Înalta Curte constatând că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost dată rară încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., înlăturând, în acest sens, critica privind omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unei cereri, respectiv cererea de repunere în termen.

Înalta Curtea constată, astfel, că în mod corect Curtea de apel a analizat în considerente, ca şi apărări de fond, în raport cu sancţiunea constatată prin Decizia contestată, susţinerile recurentei-reclamante referitoare la motivele care au determinat nedepunerea in termenul legal a cererii de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă. Aşadar aceste apărări nu pot fi calificate drept o cerere distinctă care să impună soluţionarea sa prin dispozitiv, aşa cum în mod eronat susţine recurenta-reclamantă,cu atât mai mult cu cât acestea au fost expuse în concluziile scrise depuse în timpul dezbaterilor.

Totodată, Înalta Curte consideră ca fiind neîntemeiate şi criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. II din Legea nr. 173 din 16 mai 2006 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România ....se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora, soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cereri pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă...in sensul acestor prevederi, ultima zi de depunere a cererilor a fost 27 noiembrie 2006.

Aşadar legiuitorul a stabilit prin lege, în mod imperativ, un termen fix de 6 luni, pentru exercitarea dreptului de a depune cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă. Faptul că reclamanta, depunând cererea la data de 30 iunie 2009, a lăsat să expire acest termen fără să beneficieze de el a fost de natură a atrage sancţiunea decăderii, ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. considerând ca nefondate susţinerile recurentei-reclamante cum că s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea în termen întrucât a primit actele doveditoare de la C.N.S.A.S. abia la data de 10 aprilie 2009, în condiţiile în care din economia dispoziţiile art. 5 alin. (3) din OUG nr. 214 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 173/2006 rezultă că recurenta-reclamantă avea posibilitatea să depună la Comisie, cu respectarea termenului legal, doar cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, fără actele doveditoare, urmând ca aceste dovezi să fie solicitate de Comisia investită cu soluţionarea cererii, căreia îi incumbă o obligaţie legală in acest sens.

Dat fiind faptul că termenul reglementat de art. II din Legea nr. 173/2006 este un termen de decădere şi nu un termen de prescripţie Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 167 din 10 aprilie 1958 privind prescripţia extinctivă aşa încât nu va analiza susţinerile recurentei-reclamante referitoare la indicarea Decretului nr. 167/1958 drept temei de drept al cererii de repunere în termen.

În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute, constatându-se că hotărârea dată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar prin criticile formulate de recurenta-reclamantă nu au fost dovedite cauze de casare sau de modificare, în sensul solicitat prin cererea de recurs, şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta N.M.M. împotriva sentinţei nr. 266 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3038/2010. Contencios