ICCJ. Decizia nr. 3057/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3057/2010
Dosar nr. 169/35/2010
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.A.S. a chemat în judecată Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Satu Mare solicitând modificarea Deciziei 8573 din 13 octombrie 2008 prin care i s-a acordat indemnizaţie de creştere numai pentru un copil.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la 14 august 2008 a născut doi copii. Cu toate acestea pârâta a emis o decizie prin care a acordat indemnizaţia de creştere numai pentru un copil.
La 19 ianuarie 2010, reclamanta a invocat în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 privind normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
In motivarea excepţiei, reclamanta a arătat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din norme nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 şi art. 6 din OUG nr. 148/2005 întrucât definind naşterea ca aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, se creează diferenţe de tratament între copii proveniţi dintr-o naştere simplă şi una multiplă.
Prin sentinţa civilă nr. 121/CA din 24 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia şi a constatat nelegalitate dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, de aplicare a OUG nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că definiţia pe care actele administrative normative atacate o dau noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu prevederile pentru aplicarea cărora au fost emise, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situaţii identice fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Se mai arată că prin art. 3 din HG nr. 1025/2006 se încalcă prevederile art. 16 din Constituţia României, principiul egalităţii de tratament, instituind discriminări între copiii proveniţi dintr-o naştere simplă şi una multiplă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Satu Mare şi Guvernul României.
In susţinerea recursului, Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii, susţinând că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554, în sensul că HG nr. 1025/2006 nu este un act administrativ cu caracter individual, ci unul cu caracter normativ. Pe fondul cauzei, recurentul Guvernul României arătat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este nelegală si netemeinică, instanţa de fond apreciind greşit că dispoziţiile actului atacat sunt nelegale în privinţa definirii termenului de „naştere", întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu ridică aspecte de neconstituţionalitate.
S-a mai arătat în motivele de recurs că instanţa de fond nu a avut în vedere că măsurile de protecţie socială prevăzute de legea în aplicarea căreia a fost emis actul normativ contestat urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului, cum sunt cele privind alocaţia de stat pentru copii.
I. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Satu Mare, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, soluţia instanţei de contencios administrativ, privind excepţia de nelegalitate, este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 2 aprilie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 9 aprilie 2010, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textele legale sus citate.
Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei".
Cum în cauză, recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, se va constata că recursul este tardiv formulat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca atare.
II. Recursul declarat de Guvernul României este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Cu privire la motivul de recurs care face vorbire despre inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate în ceea ce priveşte actele normative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat printr-o practică constantă la nivelul Secţiei de contencios administrativ, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au soluţionat pe fond excepţiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ, situaţie în care instanţa supremă nu mai poate avea în vedere acest motiv de recurs, referitor la respingerea ca fiind inadmisibilă a unei astfel de excepţii.
Pe fondul pricinii, se constată că Hotărârea de Guvern a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă Ia numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din HG nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 şi art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
De asemenea, definiţia dată noţiunii de naştere prin art. 3 din HG nr. 1025/2006, încalcă fără putere de tăgadă Constituţia României art. 16 şi art. 43, principiul egalităţii de tratament instituind discriminări între persoane aflate în situaţii identice, respectiv între copiii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă.
OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
In aceste condiţii, apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, instanţa de fond a reţinut că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, sentinţa atacată se priveşte ca legală şi temeinică iar recursul declarat de pârâtul Guvernul României ca nefondat.
In baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi vor fi obligaţi la plata sumei de 1000 lei către intimata reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite de instanţa prin apreciere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 121/CA din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 121/CA din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii la plata sumei de 1000 lei către intimată, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3052/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3058/2010. Contencios → |
|---|
