ICCJ. Decizia nr. 3071/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3071/2010
Dosar nr. 1150/39/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, reclamantul B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală suspendarea executării Ordinului nr. 2782 din 05 octombrie 2009.
In motivarea acţiunii reclamantul a arătat că ordinul este nelegal fiind emis cu încălcarea art. 60, art. 62 alin. (2), art. 63, art. 67, art. 74 C. muncii şi a art. 99 alin. (3), (5), (6) şi (7) din Legea 188/1999, nu este motivat şi în drept,în realitate neexistând un motiv de fapt care să justifice încetarea contractului de management.
A mai arătat reclamantul că cererea de suspendarea a executării actului atacat îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, respectiv condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 267 din 7 decembrie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2782 din 5 octombrie 2009.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Ordinul nr. 2219 din 02 iulie 2009, reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava, încheind în acest sens şi contractul de management nr. 395 din 01 iulie 2009.
Prin Ordinul nr. 2782 din 5 octombrie 2009 emis în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, a încetat aplicabilitatea prevederilor Ordinului nr. 2219 din 02 iulie 2009 şi de la aceeaşi dată a încetat şi contractul de management nr. 395/2009.
De asemenea, a arătat prima instanţă, sunt îndeplinite şi cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, vizând cazul justificat şi paguba iminentă ce s-ar crea prin punerea în executare a Ordinului, rezultând din faptul că în ordinul atacat nu se precizează modul concret în care au fost încălcate obligaţiile asumate de reclamant iar termenul pentru care a fost încheiat contractul de management nu a expirat şi nici nu a fost făcuta dovada vreunui caz de încetare sau reziliere.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, aceasta constă în perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut în principal, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In acest sens s-a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs că prin actul atacat s-a constatat că reclamantul a desfăşurat o activitate necorespunzătoare, astfel că acest ordin se bucură de prezumţia de legalitate.
Au mai arătat recurenţii că nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită, atâta vreme, cât în ipoteza anulării actului, reclamantul ar beneficia de toate drepturile cuvenite de la data eliberării din funcţie.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
La 5 octombrie 2009, Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul HG nr. 34/2009 şi OUG nr. 37/2009, a emis Ordinul nr. 2782 prin care reclamantului B.C. i-a fost adus la cunoştinţa că începând cu data de 6 octombrie 2009 încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 2219/2009 şi a contractului de management nr. 395/2009, la expirarea perioadei de preaviz.
La data de 8 octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea ordinului menţionat, cu consecinţa reintegrării sale pe funcţia anterior deţinută şi a plăţii unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale de la momentul eliberării sale nelegale din funcţie, iar la data de 23 octombrie 2009 a solicitat instanţei competente acordarea măsurii de protecţie provizorie a suspendării executării actului contestat, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea respectivelor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 37/2009.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existentei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciara a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
In cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
In cauza de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Or, această împrejurare este de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant şi reţinute de prima instanţă, astfel încât susţinerile recurenţilor circumscrise neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat nu pot fi primite.
Nejustificate sunt şi susţinerile recurenţilor cu privire la neîndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, întrucât prin desfiinţarea funcţiei publice de conducere se produce un prejudiciu material şi previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarului public eliberat din funcţie, precum şi o posibilă perturbare gravă a funcţionării respectivului serviciu public.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 267 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3068/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3073/2010. Contencios → |
|---|
