ICCJ. Decizia nr. 307/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 307/2010
Dosar nr. 317/45/2009
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 28l/ CA din 27 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost admisă excepţia necompetenţei materiale acestei instanţe şi a fost declinata competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul M.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – C.N.A.B.D.E.P. şi I.P.J. Iaşi în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 317/45/2009 la Curtea de Apel Iaşi, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata în solidar a sporului de fidelitate în coeficient de 10 % din salariul de bază pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, sume de bani ce urmează a fi actualizate în raport de indicele de inflaţie.
În fapt, a arătat că, în baza art. 6 din OG nr. 38/2003, reclamantul are dreptul la sporul de fidelitate pentru munca prestată într-una din instituţiile enumerate de textul de lege arătat.
Pentru a pune în aplicare prevederile legale menţionate a fost emis de către Ministrul de Interne Ordinul nr. 132/2004 prin care s-a reglementat modalitatea de acordare a sporului raportat la diferite perioade de activitate în muncă.
Reclamantul a susţinut că are calitatea de funcţionar public cu statut special în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative motiv pentru care are dreptul de a primi plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003.
În ceea ce priveşte perioada pentru care a solicitat plata acestui spor, reclamantul a susţinut că prin art. 2 alin. (l) din OUG nr. 118/2004, privind acordarea unor drepturi salariale personalului din cadrul M.I.R.A., s-a dispus suspendarea aplicării prevederilor art. 6 din OG nr. 38/2003 pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005, suspendare ce ulterior nu a mai fost menţinută astfel încât, având în vedere şi prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000, la încetarea perioadei de suspendare dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003 au reintrat de drept în vigoare.
Întrucât suspendarea prevederii legale ce reglementează dreptul de a primi plata sporului de fidelitate nu a afectat existenţa acestui drept ci doar exerciţiul său, consideră reclamantul că pretenţia dedusă judecăţii este întemeiată.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii întrucât aceste drepturi au fost suspendate pentru anul 2005 potrivit prevederilor art. 2 alin. (l) din OUG nr. 118/2004.
În cauză nu au fost administrate probe.
Prin sentinţa nr. 124/ CA din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a apreciat că aceasta nu este întemeiată în raport cu data când a fost promovată acţiunea.
Pe fondul cauzei a constatat că dreptul reclamantului la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 a fost suspendat prin art. 2 alin. (2) din OUG nr. 118/2004 şi că potrivit art. 64 din Legea nr. 24/2000 la expirarea perioadei de suspendare, dispoziţiile suspendate intră de drept în vigoare, această măsură neafectând existenţa dreptului.
Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că în cauză reclamantul nu a făcut dovada că ar fi solicitat pârâţilor să-i acorde şi pe cale administrativă drepturile pretinse, astfel că a dispus respingerea acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, reclamantul a prezentat actele normative în temeiul cărora a solicitat să i se acorde sporul de fidelitate de 10 % din salariul de bază precum şi împrejurarea că suspendarea acestui text în anul 2005 prin OUG nr. 118/2004 nu a afectat existenţa dreptului.
Prin întâmpinare, intimatul C.N.A.B.D.E.P. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.
A arătat că drepturile pretinse de recurent au fost suspendate în anul 2005 prin OUG nr. 118/2004, situaţie în care în bugetul aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru anul 2005 nu au mai fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate, astfel că nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs şi din oficiu, Înalta Curte va admite recursul reclamantului, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Se constată că în faţa Tribunalului Iaşi, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul C.N.A.B.D.E.P. a depus, prin registratură, sub nr. 50/99/2009, la data de 27 ianuarie 2009, o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, împrejurare consemnată de instanţă prin încheierea din 6 februarie 2009.
Deşi, Ministerul Finanţelor Publice a fost citat ulterior de către Tribunalul Iaşi, în calitate de chemat în garanţie, nici în faţa Tribunalului Iaşi, nici la Curtea de Apel Iaşi nu s-a pus în discuţie cererea de chemare în garanţie.
În acelaşi mod, Curtea de Apel Iaşi, învestită cu soluţionarea cauzei prin declinarea competenţei dispusă de Tribunalul Iaşi, nu a citat chematul în garanţie, respectiv Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit art. 304 pct. 5, constituie motiv de casare a hotărârilor recurate împrejurarea când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, astfel cum s-a întâmplat în cauză, judecata având loc în lipsa chematului în garanţie, care nu a fost regulat citat.
Înalta Curte observă că prima instanţă a analizat judicios dispoziţiile normative pe care se întemeiază acţiunea reclamantului, respectiv art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, ajungând la concluzia corectă că acestea conferă temei legal reclamantului pentru drepturile pretinse.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că premisa acordării acestor drepturi este dovedirea de către reclamant a exercitării recursului graţios şi a respins acţiunea pentru acest motiv.
Înalta Curte constată că procedând astfel, instanţa de fond a încălcat principiul rolului activ al instanţei.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Or, în cauză, instanţa de fond nu a manifestat rol activ pentru administrarea probelor de natură să clarifice dacă reclamantul a exercitat plângerea prealabilă, mai cu seamă că nici pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor – C.N.A.B.D.E.P. în întâmpinare şi nici unul dintre pârâţi, pe parcursul procesului nu a invocat lipsa plângerii prealabile, prezumându-se că aceştia nu puteau să invoce o situaţie nereală.
În raport cu cele arătate şi având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul reclamantului, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
În rejudecare, instanţa va manifesta rol activ în sensul îndeplinirii procedurii de citare a chematului în garanţie, Ministerul Finanţelor Publice, şi va administra probatoriul de natură să clarifice dacă reclamantul a solicitat pe cale administrativă drepturile pretinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva sentinţei nr. 124/ CA din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 308/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
