ICCJ. Decizia nr. 3/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3/2010
Dosar nr. 1787/2/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu G.R., obligarea pârâtului să-i răspundă la petiţia depusă prin fax la data de 13 octombrie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus o cerere prin care a solicitat a se lua măsurile necesare pentru a beneficia de dispoziţiile art. 180 alin. (1) art. 47 alin. (1) lit. b) şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, respectiv de art. 1 din HG nr. 1550/2004, dar nu a primit nici un răspuns din partea pârâtului.
Pârâtul G.R. a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepţie netimbrarea acţiunii, lipsa calităţii procesuale pasive; în raport cu dispoziţiile Legii 90/2001 şi inadmisibilitatea acţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 2 din OG nr. 27/2000 şi cu faptul că fotocopia petiţiei nu poartă ştampila şi numărul de înregistrare ale G.R.
Pârâtul a mai arătat că prin acţiune nu se contestă legalitatea unui act administrativ emis de G.R. şi nici un refuz nejustificat, reclamantul nefăcând dovada depunerii petiţiei.
Prin Sentinţa Civilă nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile invocate de pârât, instanţa admiţând acţiunea formulată. Prima instanţă a obligat pârâtul să răspundă petiţiei formulate de reclamant la data de 12 octombrie 2008 şi transmisă la 13 octombrie 2008.
Prima instanţă a constat că reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar îndeplinindu-şi astfel obligaţia legală în acest sens.
A apreciat nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, reţinând că cererea a cărei nesoluţionare în termen legal se invocă a fost adresată G.R., acestuia revenindu-i astfel obligaţia de a formula un răspuns.
S-a reţinut, de asemenea, că în cauză se contestă un act administrativ asimilat al pârâtului în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât exista identitate între pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că, la data de 13 octombrie 2008, reclamantul a transmis pârâtului prin fax solicitarea sa, situaţie în care copia depusă la dosar nu poate avea ştampilă şi număr de înregistrare ale G.R.
Cum reclamantul nu a primit răspuns la cererea formulată, prima instanţă a apreciat incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri.
Împotriva sentinţei civile nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul G.R. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
A învederat recurentul-pârât, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), datorită următoarelor împrejurări:
Prin petiţia despre care reclamantul susţine că a fost transmisă prin fax G.R., la data de 13 octombrie 2008, acesta solicită G.R. „să analizeze, să cerceteze şi apoi să dispună ca petentul să beneficieze de dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000". Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, „prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe .care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice". Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia, conform art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă,
A precizat pârâtul recurent că fotocopia petiţiei, depusă de reclamant la dosarul cauzei, nu poartă ştampila şi numărul de înregistrare la G.R. - Registratura Generală, care să ateste faptul că a fost depusă şi înregistrată la această autoritate, pentru a fi dispuse măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate. De asemenea, s-a arătat că reclamantul nu face dovada depunerii petiţiei sale la G.R., personal, la Registratura Generală, prin serviciile de poştă cu confirmare de primire, poştă electronică sau prin fax, cu confirmare de primire. Între G.R. şi reclamant nu se poate stabili existenţa unui raport juridic de drept material care să poată fi transpus prin cererea formulată de reclamant într-un raport de drept procesual, acesta din urmă nefăcând dovada depunerii la G.R. a petiţiei sale. Reclamantul susţine doar că a depus petiţia sa prin faxul nr. 1265 din 13 ianuarie 2008 prin care a solicitat să beneficieze de prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) şi ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, fără a prezenta probe din care să rezulte că într-adevăr a transmis petiţia sa către G.R. Astfel, reclamantul nu oferă informaţii lămuritoare cu privire la modul în care a identificat acest număr de fax cu autoritatea/persoana presupusă a fi destinatarul memoriului său. Datele de contact ale G.R. sunt afişate pe pagina proprie de internet, numărul de fax precizat de reclamant nefiind printre informaţiile aduse la cunoştinţa publicului în acest mod. Astfel, pentru activitatea de relaţii petiţii a fost indicat faxul. Astfel, pentru a fi în prezenta situaţiei reglementată de art. 2 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, trebuie să se facă. dovada, pe de o parte că reclamantul a adresat cererea în condiţiile prevăzute de lege şi, pe de altă parte, că autoritatea publică pârâtă nu a răspuns. De asemenea, potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 12 teza a ll-a din Legea nr. 554/2004, reclamantul, în situaţia în care nu a primit nici un răspuns la cererea sa va depune la dosarul cauzei copia cererii, certificată prin numărul data înregistrării la autoritatea publică, în speţă la R.G.G.R. – S.G.G.
Recurentul a considerat nelegală soluţia instanţei care, constatând, că G.R. nu a răspuns petentului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, a dispus obligarea pârâtului să răspundă, fără ca reclamantul să fi demonstrat şi fără ca instanţa să fi verificat dacă petiţia indicată prin acţiune a fost înregistrată la registratura autorităţii pârâte, pentru a se putea angaja răspunderea acestei autorităţi în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că au fost încălcate de către recurent dispoziţiile art. 302 C. proc. civ., care dispun că „Recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii", în condiţiile în care cererea de recurs a fost depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu la Curtea de Apel Bucureşti. În subsidiar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Excepţia nulităţii recursului nu este întemeiată, rezultând din actele şi lucrările dosarului că au fost respectate dispoziţiile art. 302 C. proc. civ., cererea de recurs fiind depusă la instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, şi nu direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recursul este nefondat.
Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se înţelege, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen. în acelaşi sens, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează că autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
În cauză, intimatul R.I. a făcut dovada că a transmis prin fax, la data de 13 octombrie 2008, o cerere către G.R., prin care a solicitat analizarea, cercetarea şi dispunerea de măsuri în sensul acordării beneficiului art. 47 alin. (1) lit. b) şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. La această cerere pârâtul G.R. nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile de la depunerea şi înregistrarea solicitării reclamantului, ci numai ulterior pronunţării sentinţei instanţei de fond, respectiv la data de 27 iulie 2009, când cu adresa nr. 15 D/9756 din 27 iulie 2009 G.R. – S.G.G. a transmis memoriul intimatului, spre competentă soluţionare, C.N.P.D.A.S., de unde s-a primit răspunsul cu nr. 8381/2209 din 22 septembrie 2009.
În raport de împrejurările de fapt ale pricinii, în fiinţă atât la data introducerii acţiunii în contencios administrativ cât şi la momentul pronunţării hotărârii recurate, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, procedând în mod întemeiat la admiterea acţiunii reclamantului şi la obligarea pârâtului G.R. la formularea unui răspuns relativ la petiţia intimatului transmisă recurentului la data de 13 octombrie 2008.
În aceste condiţii, se constată că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmând a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de G.R. împotriva sentinţei civile nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.R. împotriva sentinţei civile nr. 2544 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 296/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 301/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
Vezi și alte spețe de contencios administrativ:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
