ICCJ. Decizia nr. 3074/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3074/2010
Dosar nr.1512/44/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.C. a chemat în judecată Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea Ordinului nr. 1037 din 13 octombrie 2009, emis de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator în cadrul Casei Judeţene de Pensii Vrancea.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că există o puternică îndoială asupra actului criticat atâta vreme cât se tinde la desfiinţarea unilaterală a unui contract de natură bilaterală, iar paguba constă în privarea de drepturile salariale cuvenite.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii pentru nedovedirea în cauză a îndeplinirii condiţiilor legale pentru a solicita suspendarea executării.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 244 din 10 noiembrie 2009, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului 1037 din 13 octombrie 2009 formulată de reclamantul G.C., dispunând suspendarea efectelor ordinului emis de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a pronunţa suspendarea executării ordinului, instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în privinţa cazului bine justificat, cât şi referitor la prevenirea unei pagube iminente.
Instanţa de fond a constatat că în cauză există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, pornind de la premiza posibilităţii revocării unilaterale a unui contract bilateral, iar în privinţa pagubei iminente, instanţa a apreciat că afectarea dreptului la muncă al reclamantului şi imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale din funcţia deţinută pot fii de natură a-i produce reclamantului un prejudiciu sigur.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivele de recurs se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulate prin întâmpinare.
Recurentul a arătat că excepţia de prematuritate trebuia admisă deoarece reclamantul a înţeles să introducă acţiunea în contencios înainte să primească răspuns la plângerea prealabilă adresată instituţiei, astfel că dreptul la acţiune nu este actual pentru că dispoziţiile legale impun existenţa unui anumit moment pentru a formula acţiune, respectiv data de la care s-a primit răspunsul la plângerea prealabilă adresată instituţiei publice.
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a solicitat a fi admisă pentru că nu au fost respectate termenele prevăzute de lege pentru soluţionarea unei plângeri prealabile.
Mai arată recurenta că actul administrativ şi-a produs efectele, nefiind un act administrativ cu executare în timp, astfel că nu produce prejudiciu prin executarea sa, prin urmare nu există un interes actual în susţinerea cererii de suspendare.
Pe fondul cererii se critică soluţia instanţei de fond pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Se arată că temeiul legal actual al Ordinului nr. 1037 din 13 octombrie 2009 îl constituie OUG nr. 105/2009, având în vedere că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin Ordinul nr. 1037 din 13 octombrie 2009, pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale a dispus ca începând cu data 14 octombrie 2009 contractul de management încheiat cu reclamantul G.C., încetează.
La data de 15 octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea ordinului menţionat, cu consecinţa repunerii sale în situaţia anterioară emiterii acestuia, iar la data de 16 octombrie 2009 a solicitat instanţei competente acordarea măsurii de protecţie provizorie a suspendării executării actului contestat şi a efectelor respectivului concurs, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Excepţia prematurităţii nu este întemeiată întrucât reclamanta a făcut dovada introducerii plângerii, prealabile însă este evident că nu a primit un răspuns pozitiv de la pârâtă şi că nu a existat posibilitatea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Faptul că reclamanta nu a aşteptat exact 30 de zile cât avea la dispoziţie pârâta pentru a soluţiona plângerea este irelevant în condiţiile în care la împlinirea celor 30 de zile reclamanta nu a primit un răspuns pozitiv la plângerea prealabilă.
In ceea ce priveşte inadmisibilitatea, această excepţie face parte din categoria excepţiilor procesuale de fond, care privesc lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, cu efect dirimant, care fără a pune în discuţie fondul dreptului, pot conduce la respingerea acţiunii, ca urmare a neîndeplinirii unei condiţii prealabile.
In cauză, prin reglementarea cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004 s-a introdus ca şi condiţie de exercitare a acţiunii formularea plângerii prealabile, adică obligaţia persoanei care se consideră vătămată de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent, sau celui ierarhic superior, dacă există, mai înainte de a sesiza instanţa de judecată cu anularea actului apreciat ca nelegal.
Din examinarea textului art. 7 din Legea nr. 554/2004 rezultă că numai în situaţia în care nu s-a formulat plângere prealabilă şi deci nu s-a îndeplinit una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii, intervine sancţiunea inadmisibilităţii acţiunii.
Introducerea acţiunii, mai înainte de epuizarea termenului prevăzut de lege, pentru ca organul administrativ emitent sau celui ierarhic superior să soluţioneze recursul graţios sau ierarhic, nu este sancţionată cu inadmisibilitatea, astfel că această excepţie este nefondată.
In raport cu aceste prevederi legale, care reglementează un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanţa de judecată, pe parcursul etapei procedurii prealabile administrative (recursul graţios şi recursul ierarhic), susţinerea recurentei în sensul că ordinul atacat nu poate face obiectul unei cereri de suspendare în înţelesul art. 14 din Legea nr. 554/2005 este neîntemeiată, întrucât această instituţie este aplicabilă şi în privinţa actelor administrative ale căror consecinţe se întind în timp pe o perioadă nedeterminată.
Susţinerile contrare ale recurentei nu pot fi primite, fiind de natură să restrângă nejustificat sfera actelor administrative vizate de legiuitor prin reglementarea instituţiei suspendării executării, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu consecinţa afectării dreptului unor categorii de particulari de a solicita acordarea respectivei măsuri de protecţie provizorie împotriva eventualului exces de putere sau abuz de drept al administraţiei.
Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea respectivelor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
In speţă, contrar susţinerilor recurentului, prevederile OUG nr. 105/2009, care au preluat soluţiile juridice cuprinse în OUG nr. 37/2009, a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională reţinând, între altele, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice şi a actului de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze, de natură a afecta statutul juridic al unor funcţionari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate.
Or, această împrejurare este .de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant şi reţinute de prima instanţă, astfel încât susţinerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat nu pot fi primite.
Nejustificate sunt şi susţinerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, întrucât prin desfiinţarea funcţiei publice de conducere se produce un prejudiciu material şi previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarului public eliberat din funcţie, precum şi o posibilă perturbare gravă a funcţionării respectivului serviciu public.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei civile nr. 244 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3073/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3093/2010. Contencios → |
|---|
