ICCJ. Decizia nr. 3088/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3088/2010
Dosar nr. 1681.1/330/2007
Şedinţa publică din 11 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 950 din data de 23 februarie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul I.P. Ialomiţa şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul C.O., în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.R.- D.A. Buzău, M.F.P., I.P. Ialomiţa, C.J.R.D.P.A.T. Ialomiţa, I.P. Urziceni, C.L.F.F. Urziceni şi G.R.
Totodată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de M.M.P.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 28 noiembrie 2007, în dosarul nr. 1681/330/2007, Judecătoria Urziceni a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 1705/2006 invocată de intervenientul în nume propriu C.O.
în motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamantul a arătat că, în mod nelegal, prin HG 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul statului s-a trecut balta C. III în domeniul public al statului, fiind încălcate dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 şi art. 11 alin. (21) din Legea nr. 18/1991.
A mai argumentat că hotărârea a fost emisă în anul 2006, după ce intervenientul a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în anul 2005, deci în timp ce se derulau procedurile administrativ jurisdicţionale pentru retrocedarea bălţii în litigiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2138 din 09 martie 2008, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate.
Prin Decizia nr. 1363 din 12 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de reclamantul C.O. împotriva acestei sentinţe şi, pe cale de consecinţă, a casat sentinţa atacată şi a trimis spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de control judiciar, a reţinut că instanţa de fond era datoare să solicite părţilor dovezi din care să rezulte faptul că râul C. pe care se află balta C. III este sau nu un afluent de ordinul I - VI în bazinul hidrografic Ialomiţa.
De asemenea, instanţa nu a solicitat a se face dovada ca anterior includerii în inventar, bunul a fost dobândit în mod legal în proprietatea statului, nefiind suficientă dovada îndeplinirii formale a prevederilor Legii nr. 213/1990 şi Legii nr. 24/2000, fiind obligatorie dovedirea titlului cu care statul a dobândit bunul.
Prin cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului G.R., de către M.M.D.D. (actualmente M.M.P., conform OUG 115/2009), intervenientul a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, motivat că balta C. III este, în fapt, o prelungire a bălţii C. II situată pe cursul de apă codificat care are o lungime de 18 Km şi care face parte din bazinul hidrografic Ialomiţa cu toţi afluenţii de ordin I - VI.
Conform deciziei de casare, pârâta A.N. A.R. – D.A. Buzău a depus la dosar înscrisuri, iar pârâta I.P. judeţul Ialomiţa a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât potrivit Legii nr. 18/1991 nu are competenţă în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor legale în materie de fond funciar şi nu are nici calitatea de emitent faţă de actul a cărui nelegalitate este pusă în discuţie.
în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii pasive invocată de I.P. Ialomiţa, instanţa a respins-o, reţinând că acesta are calitatea de pârât în litigiul în care a fost invocată excepţia de nelegalitate, unde s-a stabilit cadrul procesual pentru soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, în speţă, litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Urziceni în care reclamanta A.N.A.R. – D.A. Buzău - Ialomiţa a solicitat anularea Hotărârii nr. 10/1 din 25 octombrie 2006 privind reconstituirea dreptului de proprietate al intervenientului C.O. pentru suprafaţa de 9,9967 ha, balta C. III, în contradictoriu cu mai mulţi pârâţi printre care şi I.P. Ialomiţa.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a susţinut că prin HG 1705/2006 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prevăzut în anexele nr. 1 - 46 care fac parte integrantă din hotărâre.
Anexa nr. 12 cuprinde bunurile aflate în administrarea M.M.D.D. printre acestea numărându-se şi acumulările C. I şi C. II din judeţul Ialomiţa.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 9,9967 ha denumită de reclamant balta C. III deşi nu figurează în documente cu această denumire se constată din înscrisurile depuse la dosar ca aceasta este o prelungire a bălţii C. II situată pe cursul de apă C. ce are o lungime de 18 km şi care face parte din bazinul hidrografic Ialomiţa cu toţi afluenţii de ordin I - VI.
Potrivit Ordinului ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 399/1997, modificat prin Ordinul nr. 1276/2005, cursul de apă C. are numărul cadastral XI. 1.23 şi este înregistrat la Ministerul Finanţelor sub nr. 101434, ca bun ce aparţine domeniului public al statului.
A mai arătat instanţa că, Balta C. III este, aşadar, un bun imobil ce aparţine domeniului public al statului, iar HG nr. 1705/2006 inventariază bunurile din domeniul public al statului, fiind emisă potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, având doar efect constatator şi nu în baza art. 8 din aceeaşi lege care se referă la hotărâri de guvern prin care se transmit în proprietatea publică a statului anumite bunuri.
Dealtfel, din probele administrate rezultă că această baltă este o prelungire a bălţii C. II aflată pe cursul de apă C. având o lungime de 18 Km, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (l) din Legea nr. 107/1996 şi nu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol.
Referitor la motivul de nelegalitate a HG nr. 1705/2006 care vizează nepublicarea acesteia în M. Of., instanţa a reţinut că, în cuprinsul acestui act administrativ, se face precizarea că anexele 1 - 3 şi 5 - 46 se publică ulterior în M. Of. al României, Partea I, nr. 1020 bis, în afara abonamentului care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „M. Of".
Concluzionează instanţa susţinând că nu se poate considera că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 care reglementează obligaţia publicării hotărârilor de Guvern în M. Of., atâta timp cât anexele HG nr. 1705/2006, exceptând anexa nr. 4, care constituie informaţie clasificată, au fost publicate în M. Of., Partea I, nr. 1020 bis, neavând relevanţă faptul că numărul în care au fost publicate este în afara abonamentului.
S-a mai constatat că reclamantul nu a făcut dovada nelegalităţii hotărârii de Guvern contestate sub aspectul încadrării bunului în litigiu în categoria bunurilor prevăzute la art. 3 alin. (l) din legea nr. 107/1996, astfel încât excepţia de nelegalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.O., care şi-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., criticând-o pentru următoarele motive:
- La rejudecarea după casare, prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate a HG nr. 1705/2006 fără a ţine cont de motivele de casare conform art. 315 C. proc. civ.;
- În mod greşit s-a reţinut că balta C. III este prelungire a bălţii C. II;
- Balta C. III nu apare în anexele HG nr. 1705/2006 sau în documentele depuse de D.A. Buzău – Ialomiţa;
- Instanţa ajunge la concluzia că balta C. III este un bun imobil ce aparţine domeniului public al statului în lipsa unor dovezi la dosarul cauzei;
- balta C. III este în prelungirea Bălţii C. II dar distinctă de aceasta, în suprafaţă de 9,9967 ha, astfel încât apreciază recurentul se poate face aplicarea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 107/1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar C.J.R.D.P. Asupra Terenurilor Ialomiţa, arată că în baza inventarului anexat la dosarul cauzei rezultă că acumulările C. sunt bunuri care fac parte din proprietatea publică a statului, iar recursul ar putea fi admis doar în situaţia în care se constată inexistenţa unui titlu valabil în temeiul căruia apartenenţa bunului la proprietatea statului să poată fi considerată legală, aşa cum prevede de altfel şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.
A.N.A.R. – D.A. Buzău – Ialomiţa prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivând că balta în litigiu se încadrează în bunurile din domeniul public al statului aflată în administrarea sa, C. III este o prelungire a bălţii C. II şi că în fapt în Acumularea C. II, s-a realizat un dig de pământ cu tuburi pentru acces, situaţie care a determinat împărţirea Acumulării numai declarativ în C. II şi C. III, în fapt şi în acte fiind numai C. II.
Examinând cauza în raport cu motivele invocare şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor şi de probele administrate în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Curtea de apel a fost învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o excepţie de nelegalitate având ca obiect HG nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, care în Anexa nr. 12, la numărul de ordin 101434 prevede Bazinul Hidrografic Ialomiţa, cu toţi afluenţii de ordin I - IV.
HG nr. 1705/2006 a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 108 din Constituţia României, republicată şi ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnico - legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată: probele cauzei nefiind de natură să releve motive de nelegalitate formală a actului administrativ.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă Balta C. III este situată pe curs de apă codificat care are o lungime de 18 km şi care face parte din B.H. Ialomiţa cu toţi afluenţii de ordin I - VI, fiind inventariată ca bun din domeniul public al statului din anul 2000 prin HG nr. 1045/2000.
În fond, după casare, la dosar s-au depus înscrisuri, din analiza cărora rezultă că din anul 1977 s-a aprobat şi efectuat o investiţie pentru Apărarea împotriva inundaţiilor a oraşului Urziceni şi a platformei sale industriale, constând în refacerea acumulării, consolidări mal, derivaţii afluenţi, îndiguire Ialomiţa, poduri.
Acumularea C. a fost realizată astfel cum susţine intimata în urma acestor investiţii pe cursul de apă C. ce are o lungime de 18 km.
Suprafaţa de 9,9967 ha, ce reprezintă balta C. III este incontestabil o prelungire a bălţii C. II care a fost realizată în urma investiţiilor realizate pentru apărarea împotriva inundaţiilor şi reprezintă un bun imobil ce aparţine domeniului public al statului.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, aparţine domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiilor lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazinele hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km.
Cum în cauză rezultă faptul că bunul care este inventariat prin HG nr. 1705/2006 face parte din domeniul public al statului, iar în fond după casare s-au depus înscrisuri care atestă modul de realizare în fapt a Acumulării C., fără a se schimba regimul juridic al bunului, nu se poate reţine critica recurentului că nu au fost respectate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesitării administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Susţinerea recurentului privind aplicabilitatea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 107/2006, în mod corect a fost înlăturată de prima instanţă care a reţinut că balta C. III (care nu figurează în documente) este de fapt o prelungire a bălţii C. II situată pe cursul de apă C., care face parte din bazinul hidrografic al Judeţului Ialomiţa, fiindu-i aplicabile deci dispoziţiile art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.O. împotriva sentinţei civile nr. 950 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3086/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3098/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
---|