ICCJ. Decizia nr. 3115/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3115/2010
Dosar nr. 744/59/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul H.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.S., suspendarea executării Ordinului nr. 923/2009 emis de pârât privind revocarea sa din funcţia de manager al Spitalului Teritorial Gurahonţ, până la pronunţarea instanţei de fond pe acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea acestui act.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în perioada 14 ianuarie 2006 – 22 mai 2009, reclamantul şi-a desfăşurat activitatea ca manager al Spitalului Teritorial Gurahonţ, iar prin Ordinul nr. 923/2009 a fost revocat din funcţia de manager începând cu data de 18 mai 2009, considerându-se că nu s-au realizat, conform prevederilor lit. B, cap. VIII din contractul de management, indicatorii de performanţă ai managementului spitalului public.
Prin sentinţa civilă nr. 400 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâtul M.S. şi a suspendat executarea actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 923/2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
- reclamantul a deţinut funcţia de manager al Spitalului Teritorial Gurahonţ, fiind numit prin ordinul nr. 1426 din 13 decembrie 2006 emis de ministerul Sănătăţii Publice şi a încheiat un contract de management constând în organizarea şi conducerea spitalului în data de 14 decembrie 2006 pe o perioadă de 3 ani;
- prin Ordinul nr. 923/2009 reclamantul a fost eliberat din funcţia deţinută începând cu data de 18 mai 2009, considerându-se că nu s-a realizat, conform prevederilor lit. b) capitolul VIII din contractul de management indicatorii de performanţă ai managementului spitalului public, iar împotriva acestui ordin s-a formulat plângere prealabilă la data de 17 iunie 2008.
Analizând îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 14 pentru suspendarea executării actului administrativ, prima instanţă a constatat că, în ceea ce priveşte „cazul bine justificat" acesta este dovedit prin faptul că reclamantul critică măsura eliberării din funcţie prin raportare la încălcarea prevederilor contractului de management, învederându-se că în cursul anului 2008 s-a aprobat modificarea structurii organizatorice a spitalului, reclamantul solicitând A.S.P. Arad renegocierea indicatorilor pe anul 2008, operaţiune care nu a avut loc. Faţă de această situaţie, instanţa a concluzionat în sensul că s-au creat suficiente îndoieli în legătură cu legalitatea întocmirii actului administrativ atacat.
Cu privire la existenţa unei pagube iminente, prima instanţă a reţinut că în contextul în care reclamantul a deţinut funcţia de manager al Spitalului Gurahonţ, în temeiul unui contract de management pe o perioadă de 3 ani, a impus o serie de reguli interne în scopul funcţionării optime a compartimentelor instituţiei spitaliceşti, care, prin eliberarea din funcţie a reclamantului pot suferi perturbări, care sunt denatură să afecteze buna funcţionare a spitalului.
Pe de altă parte, a mai reţinut instanţa de fond, că eliberarea din funcţie a reclamantului intervenită înainte de expirarea duratei de 3 ani pentru care a fost încheiat contractul de management şi fără acordarea unui preaviz, este de natură a încălca şi principiul protecţiei aşteptărilor legitime, în condiţiile în care, în considerarea duratei mandatului de 3 ani, reclamantul şi-a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului de management şi a fişei postului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.S.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul M.S., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esenţă, următoarele: cerinţa pagubei iminente, pentru admisibilitatea cererii de suspendare, nu este îndeplinită, deoarece modificările de structură ale spitalului şi, implicit, modificarea bugetului de venituri şi cheltuieli nu reprezintă elemente care să justifice îndeplinirea acestei condiţii. De altfel, a precizat pârâtul, contractul de management al acestuia a încetat ca urmare a constatării că activitatea reclamantului nu s-a desfăşurat în conformitate cu indicatorii de performanţă şi cu clauzele contractuale. De asemenea, a mai arătat pârâtul, nici aspectele reţinute de instanţa de fond nu se încadrează în noţiunea de caz bine justificat, aşa cum prevede legiuitorul în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Asupra actului nu poate exista îndoială în privinţa legalităţii acestuia, deoarece a fost emis de organul competent, M.S., în baza prerogativelor legale conferite, iar ordinul reprezintă finalitatea acţiunii de evaluare anuală a performanţelor activităţii manageriale, aşa cum este prevăzută în Legea nr. 95/2006. Deşi, instanţa a invocat Recomandarea (89)8/1989 a Comitetului de Miniştri, în speţă nu este vorba de un prejudiciu ireparabil astfel cum pretinde acel document. Pe de altă parte, instanţa de judecată a obligat M.S. la cheltuieli de judecată mult prea mari, fără să verifice dacă valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat justifică acordarea sumei de 2000 lei. De aceea, se impune diminuarea cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conţinut: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, legea (Contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. în termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În recursul său, pârâtul M.S., susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi ale pagubei iminente.
Contrar celor susţinute de către recurent, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului, soluţionând cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 923/2009, s-a raportat la exigenţele legale ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, în mod întemeiat, a ordonat suspendarea executării respectivului ordin.
Aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, analiza pe care o realizează judecătorul cauzei limitându-se la o simplă „pipăire a fondului". Din această perspectivă, judecătorul urmează să identifice împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului sau, altfel spus, să observe dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului. Or, la nivelul acesta de analiză a actului administrativ în privinţa legalităţii sale, limitată la „pipăirea fondului", judecătorul cauzei a reţinut elemente de natură să creeze acea îndoială serioasă despre care se face vorbire în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care s-a semnalat că eliberarea din funcţie a reclamantului s-a produs cu încălcarea prevederilor contractului de management.
În fine, în ceea ce priveşte condiţia iminenţei producerii unei pagube, elementele reţinute de instanţă, care indică producerea unor perturbări de natură să nu asigure buna funcţionare a spitalului, se încadrează în definiţia legală a pagubei iminente, din art. 2 lit. ş) a Legii nr. 554/2004, în care se vorbeşte despre perturbarea previzibilă a funcţionării unei autorităţi sau a unui serviciu public.
Nici critica cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în primă instanţă nu poate fi primită. Suma de 2000 lei, acordate cu acest titlu de prima instanţă, este justificată atât din perspectiva complexităţii cauzei, cât şi a activităţii prestate de avocat. Astfel că, în condiţiile în care pârâtul a căzut în pretenţii, în mod corect, a fost obligat la plata acestor cheltuieli de judecată.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârât, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs, Înalta Curte va obliga recurentul să-i plătească intimatului, cu acest titlu, suma de 2000 de lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.S., împotriva sentinţei civile nr. 400 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatului H.M. cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 de lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3114/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3117/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
