ICCJ. Decizia nr. 987/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 987/2010
Dosar nr. 2989/2/200.
Şedinţa publică din 23 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 martie 2009, reclamanta D.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - în calitate de reprezentant al Secţiei consulare al Ambasadei României din Chişinău, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a soluţiona cererea reclamantului, privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, într-un termen scurt rezonabil, (30 de zile).
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 20 iunie 2008 s-a prezentat personal la Secţia Consulară să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, şi a fost invitat să depună această cerere prin poştă, pe care a depus-o la data de 2 iulie 2008.
Deoarece până la data de 30 martie 2009 reclamanta nu a primit nici un răspuns de acceptare a cererii sale a considerat că atitudinea secţiei consulare reprezintă un refuz nejustificat de a soluţiona cererea într-un termen scurt rezonabil.
S-a mai arătat că pârâtul nu poate invoca propria vinovăţie, fiind direct responsabil de această tergiversare de soluţionare nejustificată.
De asemenea, s-a arătat că reclamantului îi este îngrădit dreptul actual, legal şi constituţional la depunerea, înregistrarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991 şi care stabileşte cu valoare de principiu că ceste cereri se vor depune la secţiile consulare ale României în străinătate.
Instituţia redobândirii cetăţeniei române reprezintă o măsură legală reparatorie prin care persoanele care au fost deposedate fără voia lor, sau din motive neimputabile lor de această cetăţenie, precum şi descendenţii acestora până la gradul II, sunt repuse în drepturi ori îngrădirea depunerii acestor cereri la secţia consulară lipseşte de efectele juridice legale dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004; art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, art. 10 din Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, art. 5 alin. (1) din Constituţia României.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală, motivat de faptul că Secţia Consulară din cadrul Ambasadei României la Chişinău are o capacitate limitată de a procesa dosarele, activitatea se desfăşoară în două schimburi datorită numărului mic de funcţionari, faţă de numărul foarte mare de cereri (peste 360.000) aşa încât persoanele care au dorit să depună cerere pentru redobândirea cetăţeniei române sunt invitate în ordinea cronologică a formulării cererilor de intenţie, să se prezinte la Secţia consulară unde are loc verificarea documentelor, dosarul fiind transmis ulterior în tară la Ministerul Justiţiei.
Pârâtul a considerat că reclamanta a formulat scrisoare de intenţie la data de 2 iulie 2008 şi în aceste condiţii nu poate pârâta să creeze premisele unei discriminări prin acceptarea depunerii documentelor peste rând din partea reclamantei, considerând-o ca inechitabilă.
În ceea ce priveşte respectarea unui termen rezonabil, reglementat prin art. 10 al Convenţiei Europene privind cetăţenia, se impune a se avea în vedere situaţia reală , respectiv numărul mare de cereri în lucru, raportat la personalul consular desemnat să îndeplinească formalităţile de primire a dosarelor.
S-a mai arătat că nu este vorba de un refuz nejustificat având în vedere că pârâtul a adresat un răspuns reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2471 din 10 iunie 2009 a admis acţiunea formulată de D.S. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamantă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că deşi în cazul cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 21/1991 nu este statuat un termen în care autoritatea pârâtă să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetăţeniei române, amânarea reclamantei la o dată neprecizată duce la imposibilitatea acesteia de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991 lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, în sensul constatării greşite a existenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei având ca obiect redobândirea cetăţeniei române.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a susţinut că cererea intimatei nu a fost respinsă ci urma să fie soluţionată, în contextul procesării celorlalte cereri similare ale altor petenţi, depuse în aceeaşi perioadă.
De asemenea, recurentul a reluat susţinerea, făcută şi în faţa instanţei de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric - cele peste 300.000 de cereri înregistrate cu acest obiect - care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.
În opinia recurentului, instanţa de fond trebuia să evalueze exact situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României şi gradul în care Ministerul Afacerilor Externe îşi poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, recurentul a arătat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recurentul invocă motivul referitor la greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
In lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de altfel, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinească atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe sa curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - iunie 2008 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatei-reclamante de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2471 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 982/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 988/2010. Contencios → |
|---|
