ICCJ. Decizia nr. 3157/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3157/2010
Dosar nr. 1660/33/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 474/2009 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia necompetenţei materiale şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.F.P. Cluj-Napoca; a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta M.S.C.M. împotriva pârâtelor A.N.A.F. – D.J.A.O.V. Cluj şi A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 8/4242 din 25 iunie 2009 emisă de pârâta A.N.A.F. – D.R.A.O.V. Cluj, privitor la executarea sumei de 528.107 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Curţii, instanţa a reţinut că motivele invocate pentru a sustrage soluţionarea acestei cereri din competenţa instanţei nu sunt întemeiate.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, corelate cu prevederile art. 29 şi 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazul litigiilor fiscale esenţială este suma contestată ce face obiectul litigiului. Cum în cauză suma contestată de reclamantă pe calea contestaţiei administrative, reper în funcţie de care se stabileşte atât competenţa pentru tranşarea în fond a litigiului, cât şi a cererii incidentale vizând suspendarea executării actului fiscal, depăşeşte valoarea de 500.00 lei, competenţa în primă instanţă revine Curţii de apel.
Având în vedere criteriile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi opţiunea reclamantei, competenţa de a tranşa cererea de suspendare de faţă aparţine Curţii de Apel Cluj, astfel încât excepţia de necompetenţă a fost apreciată, ca neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a organului fiscal care a demarat executarea silită, Curtea a avut în vedere justificarea reclamantei cu privire la configurarea cadrului procesual din litigiul de faţă şi anume faptul că, odată demarată executarea, hotărârea judecătorească care statuează asupra suspendării executării titlului trebuie să fie opozabilă şi organului de executare, cu atât mai mult cu cât, în speţă, se antamează caracterul şi forţa executorie a actului fiscal.
Din această perspectivă, instanţa a reţinut că, deşi raportul material de drept fiscal generator al contenciosului fiscal nu este legat nemijlocit cu pârâta A.F.P. Cluj-Napoca, dar având în vedere că între timp actul a fost pus în executare silită, este oportună participarea în proces a acesteia, sentinţa urmând a-i fi astfel opozabilă.
Pe fondul cererii, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura provizorie a suspendării executării actului administrativ, referitoare la existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, dacă actul administrativ fiscal a fost desfiinţat în cadrul procedurii administrative şi iminenţa procedurii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, în situaţia în care prin executarea actului administrativ posibilele consecinţe negative s-ar răsfrânge nu doar asupra patrimoniului reclamantului, ci şi asupra terţilor.
Instanţa a reţinut că măsura provizorie solicitată de reclamantă se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea acestei condiţii rezultând în cauză din motivele de nelegalitate invocate în procedura administrativă, legate în special de maniera în care organul de control fiscal a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în materia desfăşurării activităţii de comercializare, respectiv de prestare a serviciilor specifice cu aur.
S-a mai reţinut că reclamanta a dovedit şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea somaţiei nr. 12/3/1/2009/35358 din 2 august 2009, având în vedere şi calitatea societăţii reclamante de producător şi prestator de servicii specializate cu metale preţioase.
În consecinţă, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, ca atare, a admis cererea de suspendare, în sensul că a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 8/4242 din 25 iunie 2009, emisă în urma raportului de inspecţie fiscală nr. 8/4241 din data de 25 iunie 2009 de către pârâta D.J.O.A.V. Cluj, până la soluţionarea în fond a acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj Napoca, A.N.V. şi D.R.A.O.V. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat de A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj Napoca se arată că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii s-a datorat încălcării de către prima instanţă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, faptului că prima instanţă a interpretat greşit actele aflate la dosar şi a nesocotit faptul că actul administrativ fiscal a cărui suspendare a executării s-a solicitat nu a fost emis de această instituţie, care are calitatea de organ de executare, dar nu are calitate procesuală în acţiunile în contencios administrativ fiscal.
Prin motivele de recurs formulate de D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V., se arată că instanţa de fond a motivat superficial existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, nefăcând altceva decât să „valideze", cu titlu general, afirmaţiile petentei cu privire la pretinsele nereguli în interpretarea şi aplicarea legii, făcute de organele de control, iar în ceea ce priveşte condiţia iminenţei unei pagube, instanţa de fond nu a arătat, în concret, în ce constă acest prejudiciu determinat şi cât este de iminent, adică imediat şi nu într-un viitor nedeterminat.
Înainte de analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul D.R.A.O.V. Cluj, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare".
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 2 noiembrie 2009, iar recursul a fost declarat de către pârâta D.R.A.O.V. Cluj la data de 11 noiembrie 2009 (data depunerii recursului la O.P., conform din dosarul de recurs), cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, aplicabil în speţă.
Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei".
Cum în cauză recurenta-pârâtă D.R.A.O.V. Cluj nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, se va constata că acest recurs este tardiv formulat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta A.F.P.M. Cluj Napoca este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Decizia de impunere nr. 8/4242 din 25 iunie 2009 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 8/4241 din 25 iunie 2009, emise de A.N.A.F. – D.J.A.O.V. Cluj, până la soluţionarea acţiunii în fond, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În speţă, recurenta-pârâtă A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj-Napoca a formulat motive de recurs care vizează strict aspecte legate de calitatea procesuală pasivă a pârâtei, invocând faptul că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii s-a datorat încălcării de către prima instanţă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa nesocotind faptul că actul administrativ fiscal a cărui suspendare a executării s-a solicitat nu a fost emis de către această instituţie.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat în mod corect că, deşi raportul material de drept fiscal generator al contenciosului fiscal nu este legat nemijlocit cu pârâta A.F.P. Cluj Napoca, având în vedere că între timp actul atacat a fost pus în executare silită, este oportună participarea în proces a acestei pârâte, sentinţa urmând a-i fi astfel opozabilă, cu atât mai mult cu cât în speţă se antamează caracterul şi forţa executorie a actului fiscal.
Astfel, chiar dacă recurenta nu a emis actul administrativ fiscal atacat, a pus în executare acest act, având astfel calitate procesuală pasivă raportat la acest aspect.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj-Napoca sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj – Napoca va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu şi pentru A.N.V., împotriva sentinţei civile nr. 474/2009 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3153/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3161/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
