ICCJ. Decizia nr. 3163/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3163/2010
Dosar nr. 1597/44/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 253 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul M.C.V., în contradictoriu cu instituţia pârâtă Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3079/2009 emis de autoritatea pârâtă, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 3079/2009 emis de M.F.P. – A.N.A.F., prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator adjunct în cadrul D.G.F.P. Vrancea.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a susţinut că revocarea sa din funcţie este nelegală, deoarece a survenit la mai puţin de un an de la numirea sa în această funcţie, precum şi faptul că noii indicatori de performanţă au fost deja asumaţi prin contractul de management, astfel încât nu s-a schimbat nimic în structura postului.
Pe de altă parte, reclamantul a considerat că este bine justificată cererea sa prin aceea că există o puternică îndoială asupra legalităţii actului criticat, atâta vreme cât se tinde ca în mod unilateral să fie desfiinţat un contract de factură bilaterală.
Reclamantul a mai susţinut că, în ceea ce priveşte paguba, aceasta constă în imposibilitatea exercitării funcţiei câştigate prin numire directă şi în cele din urmă în privarea de drepturile salariale cuvenite.
În cauza dedusă judecăţii, fără a prejudeca fondul, instanţa a apreciat că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamant, pornind chiar de la premisa posibilităţii revocării unilaterale a unui contract bilateral, aşa cum este contractul intervenit între reclamant şi autoritatea pârâtă, reţinându-se că instanţa de fond urma să stabilească în ce măsură modificarea indicatorilor de performanţă este într-adevăr de natură a modifica considerabil obiectul contractului, astfel încât măsura să fie justificată.
Instanţa a mai reţinut că, în privinţa pagubei iminente, afectarea dreptului la muncă al reclamantului, precum şi imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale din funcţia deţinută, pot fi considerate de natură a-i produce acestuia un prejudiciu viitor şi sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui. Neprestând munca la care s-a angajat prin contract, acesta a fost pus în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor, ca şi condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri pârâta A.N.A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta - pârâtă a solicitat instanţei să facă aplicarea prevederilor art. 247 C. proc. civ., faţă de declaraţia intimatului - reclamant de renunţare la aplicarea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 253 prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3079/2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu cercetează îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că situaţia prezentată de reclamant este de natură a concluziona ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Raportat la probele administrate, instanţa de fond, motivat şi argumentat, a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, afectarea dreptului la muncă al reclamantului, precum şi imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale din funcţia deţinută, pot fi considerate de natură a-i produce reclamantului un prejudiciu viitor şi sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ., care reglementează instituţia renunţării la însuşi dreptul pretins, având în vedere că declaraţia de renunţare, depusă în copie la dosar, nu a fost făcută în forma prevăzută de prevederile alin. (3) al articolului invocat de recurenta - pârâtă, respectiv în şedinţă sau prin înscris autentic.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 253 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3162/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3164/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
