ICCJ. Decizia nr. 3164/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3164/2010
Dosar nr. 3039/54/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 492 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilită de inspecţia fiscală nr. 1157 din 30 octombrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestaţie este reglementată în cuprinsul art. 215 C. proCod Fiscal, Titlul IX; Cap. III, privind „soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Art. 215 C. proCod Fiscal, dispune că introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în alin. (2) se precizează că dispoziţiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul mai sus precizat prevede ca o condiţie cumulativă şi că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiţia depunerii unei cauţiuni.
În speţa de faţă, reclamanta a plătit cauţiunea prevăzută de art. 215 C. proCod Fiscal
Referitor la cazul bine justificat se reţine că prin contestaţia formulată, reclamanta invocă în esenţă faptul că în cadrul controlului efectuat la aceasta s-au săvârşit mai multe nereguli cu privire la calcularea impozitului pe profit si a TVA-ului.
Argumentele aduse de reclamantă aşa cum au fost mai sus prezentate succint constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actelor administrativ – fiscale contestate.
Cazul bine justificat derivă şi din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la existenţa unei pagube iminente aşa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ se reţine că şi această condiţie este îndeplinită în speţă fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reţinută prin Decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societăţii reclamante aşa cum acesta a fost dovedită în cauză.
Ca urmare, faţă de probele administrate şi de prevederile legale incidente, Curtea reţine că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi recomandarea nr. R/ 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat de altfel şi în recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică Decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă şi efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiţia s-a pronunţat şi a stabilit că sumele reţinute în actul fiscal sunt datorate.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acţiunii împotriva actelor administrative, precum şi suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunţate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situaţia în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecinţele în sensul că va plăti majorări asupra obligaţiilor fiscale principale şi pentru perioadele respective.
Va fi reţinută însă ca întemeiată apărarea formulată prin întâmpinare în sensul inadmisibilităţii cererii de suspendare referitor la raportul de inspecţie fiscală şi procesul verbal de control, acestea nereprezentând acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de Decizia de impunere potrivit art. 85 şi 86 C. proc. civ.
În consecinţă, potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ urmează a se admite cererea formulată de reclamantă şi se va dispune suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală cu nr. 1157 din 30 octombrie 2008 până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri pârâta D.G.F.P. Olt a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Craiova este nelegală şi netemeinică, că instanţa în mod greşit a admis cererea şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Se mai arată că simpla susţinere a reclamantei în sensul că nu datorează suma la care a fost obligată, precum şi împrejurarea că, prin cuantumul ridicat al sumei, executarea silită a ar perturba grav activitatea economică a societăţii nu sunt de natură a satisface cerinţele legii în ce priveşte admisibilitatea cererii de suspendare.
Recurenta apreciază că soluţia instanţei este greşită şi pentru faptul că din actele dosarului nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, astfel încât solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1157 din 30 octombrie 2009.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a apreciat că este previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin exercitarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reţinută prin Decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societăţii reclamante aşa cum aceasta a fost dovedită în cauză.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, motivat şi argumentat, a apreciat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Olt împotriva sentinţei nr. 492 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3163/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3168/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
