ICCJ. Decizia nr. 3134/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3134/2010
Dosar nr. 1567/46/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 11/ F-CONT din 13 ianuarie 2010, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâţii Preşedintele A.N.P.S. şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a admis acţiunea formulată de reclamanta E.A., în contradictoriu cu pârâţii A.V. – Preşedintele A.N.P.S., A.N.P.S. şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu consecinţa anulării Ordinului nr. 164/2009 emis de pârâtul A.V. în calitate de Preşedinte al A.N.P.S.
Luând în examinare excepţiile invocate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv necompetenţa materială a curţii de apel, secţia de contencios administrativ, lipsa calităţii sale procesuale pasive, lipsa procedurii prealabile şi netimbrarea cererii, precum şi excepţiile invocate de A.N.P.S., respectiv, lipsa calităţii sale procesuale pasive, lipsa procedurii prealabile şi netimbrarea cererii, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În speţă, este pusă în discuţie, exclusiv, legalitatea Ordinului nr. 164/2009 de revocare a reclamantei din funcţia de conducere, ordin care este un act administrativ în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi ca atare litigiul este unul de contencios administrativ, fiind incidente dispoziţiile art. 10 din aceeaşi lege, în conformitate cu care competenţa aparţine în primă instanţă curţilor de apel.
Calitatea procesuală pasivă a pârâţilor A.V. şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este dată de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din OUG nr. 16/2007, în înţelesul dat sintagmei de autoritate publică de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi, respectiv, de calitatea de persoană de la care se pretinde o conduită de recunoaştere a raportului de serviciu pe care l-a generat prin numirea reclamantei în funcţia de conducere, încheind contractul de management al acesteia, în emiterea ordinului contestat fiind invocat Ordinul nr. 1636/2009 al Ministerului Muncii.
Potrivit dovezilor, procedura prealabilă a fost realizată.
Instanţa a stabilit că cererea reclamantei este scutită de taxa judiciară de timbru, litigiul vizând un raport de muncă, în sens generic şi faţă de dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 şi art. 281 şi 285 C. muncii.
Pe fondul pricinii s-a reţinut că reclamanta a fost numită director coordonator al A.J.P.S. Argeş, în temeiul OUG nr. 37/2009 şi a fost revocată din funcţie în temeiul OUG nr. 105/2009, motiv pentru care a apreciat că Preşedintele A.N.P.S. avea calitatea să emită ordinul în discuţie, aspect pentru care acest motiv de nelegalitate, invocat de reclamantă, nu a fost reţinut.
A mai reţinut instanţa că O.U.G nr. 105/2009 indicat ca temei al emiterii ordinului contestat, în însăşi conţinutul acestuia nu prevede revocarea din funcţie a directorilor coordonatori sau a altor persoane de conducere numite anterior adoptării acesteia, iar abrogarea OUG nr. 37/2009 nu lipseşte acest act de efecte juridice, efectele lui fiind recunoscute de însăşi OUG nr. 105/2009, în art. IV alin. (1) care, mai mult de cât atât, prin art. VIII prevede menţinerea în funcţia de director coordonator înfiinţată prin OUG nr. 37/2009, a persoanelor care ocupau deja această funcţie.
Pe cale de consecinţă s-a concluzionat că directorul coordonator A.J.P.S., numit în funcţie conform OUG nr. 37/2009, îşi păstrează funcţia şi toate drepturile iar contractul său de management, încheiat în temeiul aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, îşi produce efectele până la intervenirea unui alt caz de încetare decât OUG nr. 105/2009, motiv pentru care ordonanţa nu poate fi invocată nici în legătură cu aplicarea art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management.
Cu privire la faptul că OUG nr. 105/2009 a preluat dispoziţiile OUG nr. 37/2009, a cărei lege de aprobare a fost declarată neconstituţională, s-a apreciat că ultima a fost abrogată de prima, mai înainte de a fi declarată neconstituţionalitatea dispoziţiilor ei, iar din prezentul litigiu instanţa nu este investită să verifice legalitatea unui act administrativ emis în temeiul OG nr. 37/2009 astfel încât neconstituţionalitatea acesteia nu poate fi motiv de anulare a Ordinului contestat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii.
În recursul său Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a reiterat excepţiile invocate în faţa instanţei de fond iar recurenta A.N.P.S. a solicitat, prin recursul formulat şi ca o consecinţă a admiterii acestuia, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiate a acţiunii susţinând că, în condiţiile în care dispoziţiile OUG nr. 105/2009 prevăd în mod expres că funcţiile publice care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice de concentrate sunt şi rămân desfiinţate sau, după caz, se desfiinţează, motivarea instanţei în sensul asimilării contractului de management cu cel individual de muncă, nu conduce la concluzia înlăturării caracterului de funcţie publică, iar reţinerea instanţei de fond privind necesitatea menţionării explicite a cauzelor şi motivelor emiterii actului este greşită atâta vreme cât acesta a fost emis cu respectarea OUG nr. 105/2009; a fost criticată sentinţa instanţei de fond şi pentru nereţinerea împrejurării că această autoritate se află în proces de reorganizare.
Criticile formulate de A.N.P.S. au fost reluate şi de recurentul A.V., în calitate de preşedinte al acestei autorităţi, în recursul său.
Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, Curtea constată că, în mod corect, prima instanţă a respins excepţiile invocate în cauză de către recurenţii pârâţi, în condiţiile în care acţiunea are ca obiect anularea unui act administrativ şi prin urmare este guvernată de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte regulile de competenţă aplicate, iar cei doi recurenţi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Preşedintele A.N.P.S. sunt chemaţi în judecată în calitatea lor de autorităţi publice; de asemenea se constată că litigiul vizează un raport de muncă în sens generic, fiind scutit de plata taxei de timbru, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile a fost făcut în dosar, aspecte de asemenea corect reţinute de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate, în legătură cu problemele de drept deduse judecăţii, se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, în condiţiile în care temeiul juridic al măsurii administrative luate este, aşa cum rezultă explicit din chiar ordinul contestat, OUG nr. 37/2009.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea actelor administrative de eliberare din funcţia de conducere, temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 554/2004 şi după cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că atât OUG nr. 37/2009 cât şi legea de aprobare a acestei ordonanţe au fost declarate ca neconstituţionale, prin Decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actele şi măsurile adoptate în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, în mod corect au fost anulate de instanţa de fond.
Recurentul a invocat, de asemenea neîntemeiat, incidenţa în cauză a OUG nr. 105/2009, arătând că aceasta preia în integritate şi cu modificări nesemnificative conţinutul dispoziţiilor OUG nr. 37/2009.
Or, reţinând că OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie2009, a constatat că sunt neconstituţionale şi prevederile celui din urmă act normativ.
Pentru considerentele arătate, recursurile vor fi respinse, ca nefondate, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, A.N.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 11/ F – CONT din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3133/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3144/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
