ICCJ. Decizia nr. 3198/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3198/2010
Dosar nr. 1318/36/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa reclamantul L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa anularea hotărârii nr. 32662 din 4 septembrie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a născut la data de 3 aprilie 1945, în perioada în care părinţii săi au fost refugiaţi.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, acte de stare civilă şi hotărârea atacată.
Prin sentinţa civilă nr. 451/CA din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul s-a născut la data de 3 aprilie 1945, deci după data limită prevăzută de legiuitor, astfel că o dată cu încetarea persecuţiilor la care au fost supuşi părinţii săi – 6 martie 1945 - nu se mai poate recunoaşte pentru copii născuţi după această dată existenţa unei alte situaţii decât cea a părinţilor.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul L.A. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs recurentul susţine că s-a născut în perioada în care părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria.
Recurentul mai arată că dintr-o analiză atentă a art. 1 şi art. 2 din OG nr. 105/1999, se poate observa că legiuitorul nu distinge între persoane care au suferit în mod direct de pe urma strămutării şi cele care au suferit în mod indirect din aceleaşi motive. Astfel că nu pot fi excluşi de la beneficiile legii copiii celor strămutaţi şi care au suferit şi ei aceleaşi interdicţii ca şi părinţii lor, la care îşi aveau în mod normal domiciliul.
A interpreta altfel, înseamnă a aplica un tratament discriminatoriu faţă de copiii celor strămutaţi, în sensul de a-i lipsi de posibilitatea de reparare a prejudiciului moral suferit ca şi părinţii lor şi a încălca astfel voinţa avută în vedere de legiuitor la momentul adoptării textului normativ.
Recurentul mai susţine că instanţa de fond nu a evocat considerentele ce au dus la soluţia prezentului litigiu, încălcând astfel normele imperative prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul apreciază ca fiind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din actele dosarului rezultă că recurentul este născut la data de 3 aprilie 1945, deci după data limită prevăzută de legiuitor, respectiv 6 martie 1945.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
De asemenea, instanţa de control judiciar constată că şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiat.
Din analiza hotărârii recurate rezultă, fără putinţă de tăgadă, că aceasta respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, astfel că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar hotărârea recurată este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.A., împotriva sentinţei civile nr. 451/CA din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3195/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3199/2010. Contencios → |
|---|
