ICCJ. Decizia nr. 3200/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3200/2010
Dosar nr. 1424/46/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Sănătăţii şi pe Ministrul B.I., pentru a fi obligaţi să-i răspundă la sesizările sale şi pentru a-i plăti daune morale în sumă de un leu.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că s-a adresat pârâtului cu mai multe sesizări, legate de măsurile privind răspunderea Clinicii Private Centrul Medical Proctologic din Craiova, respectiv a medicului U.G. şi pentru a-i fi indicate drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii, în relaţiile cu aceste clinici private, însă nu i s-a răspuns, înaintându-se petiţiile sale Direcţiei de Sănătate Vâlcea, care la rândul său, le-a trimis Direcţiei de Sănătate Dolj şi care i-a răspuns evaziv.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, invocând excepţia lipsei de obiect.
Pârâtul a mai susţinut că reclamantul a primit răspuns la sesizări, prin adresele nr. RA 1046/2009 şi nr. 63120/2009 şi că, pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, medicul poate fi reclamat la Colegiul Medicilor şi la Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cauzele de malpraxis, potrivit Legii nr. 95/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 214/F-CONT din 2 decembrie 2009 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului; a obligat pârâtul să răspundă reclamantului la sesizările formulate; a respins cererea privitoare la acordarea daunelor morale, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că după investirea instanţei, pârâtul a emis adresa nr. 63120 din 27 august 2009, informându-l pe reclamant că se poate adresa Colegiului medicilor sau Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, constituită la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţeană, precizând totodată că nu are atribuţii legale cu privire la intervenţia în cazurile de malpraxis.
Instanţa de fond a apreciat că din această „corespondenţă", se poate constata că pârâtul i-a răspuns reclamantului după ce a fost acţionat în judecată, însă răspunsul este incomplet, deoarece nu explică şi dacă în sarcina sa există atribuţii de a verifica legala funcţionare a clinicii reclamate, modul de desfăşurare a activităţii, realitatea publicităţii, corectitudinea perceperii taxelor, respectarea disciplinei medicale în tratarea pacienţilor etc.
Câtă vreme pârâtul nu a transmis către reclamant un răspuns complet, nu se poate aprecia că acţiunea a devenit lipsită de obiect.
Cât priveşte daunele morale solicitate, instanţa de fond a apreciat că sunt simbolice şi lipsite de eficienţă.
De asemenea, a constatat că nu sunt pretinse de la persoana vinovată de acest refuz, ci de la un reprezentant al acesteia, căruia nu i-a fost probată culpa şi calitatea procesuală pasivă, iar în raport de cuantum, acest capăt de cerere, este şi lipsit de interes.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Sănătăţii a fost obligat şi la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţei de fond, pârâtul Ministerul Sănătăţii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a indica temeiul legal al acestuia.
Recurentul-pârât aduce critici sentinţei recurate susţinând, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii pe motiv că răspunsurile comunicate sunt incomplete, întrucât prin adresele nr. RA 1046/2009 şi nr. 63120/2009 s-a răspuns solicitărilor reclamantului. Se arată că în cazul în care reclamantul consideră că medicul şi personalul medical al clinicii au avut un comportament neprofesional şi nu a beneficiat de un tratament medical corespunzător, medicul poate fi reclamat la Colegiul Medicilor şi la Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cauzele de malpraxis, potrivit Legii nr. 95/2006.
Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentinţa recurată este legală şi temeinică.
Deşi recurentul nu a indicat temeiul legal al recursului, Înalta Curte apreciază că pot fi subsumate criticile formulate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul formulat este nefondat.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că acţiunea nu este lipsită de obiect întrucât răspunsul comunicat reclamantului după chemarea în judecată nu răspunde tuturor solicitărilor acestuia, fiind incomplet, lipsit de finalitate.
În completarea celor statuate de prima instanţă, se reţine că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 se referă la atacarea în justiţie a refuzului nejustificat de a rezolva cererea privitoare la un drept, fără să prevadă prin ce anume trebuie rezolvată cererea-prin act administrativ sau printr-o manifestare de voinţă.
Cum rezolvarea unei cereri poate îmbrăca şi forma unei operaţiuni administrative faptice în raport de faptele reclamate ce se referă la un drept subiectiv public opozabil autorităţii publice pârâte, se reţine că atitudinea acesteia reprezintă un „refuz nejustificat de a soluţiona o cerere", astfel cum această noţiune este definită în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Prima solicitare a reclamantului este din anul 2008 şi viza un drept subiectiv public (art. 34 din Constituţia României – dreptul la ocrotirea sănătăţii), iar autoritatea publică pârâtă a răspuns în anul 2009, fără a întreprinde vreo operaţiune administrativă faptică relativ la aspectele reclamate, rezumându-se doar la a indica dispoziţiile legale ce reglementează malpraxixul, deşi, potrivit art. 668 din Legea nr.95/2006, cu modificările ulterioare, Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cauzele de malpraxis se constituie la nivelul Direcţiilor de sănătate publică judeţene, care sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, în subordinea şi coordonarea acestuia, conform art. 12, art. 13, art. 15 din aceeaşi lege.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că răspunsul recurentului-pârât este incomplet, cu atât mai mult cu cât acesta nu răspunde nici principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor publice administrative, nefiind întreprinsă nici operaţiunea administrativă faptică de a se înainta sesizarea comisiei competente.
În consecinţă, criticile formulate sunt nefondate.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 214/F-CONT din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3199/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3201/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
