ICCJ. Decizia nr. 3206/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3206/2010
Dosar nr. 202.1/32/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 22 din 12 februarie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de Guvernul României şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Locuinţei şi a respins excepţia de nelegalitate a anexei 4 pct. 4.11 şi 4.12 din HG nr. 525/1996, privind aprobarea Regulamentului general de urbanism, formulată de petentele C.N.T.E.E.E.T. SA Bucureşti, sucursala de Transport Bacău şi C.N.T.E.E.E.T. SA Bucureşti în contradictoriu cu intimaţii T.C., T.D. şi Guvernul României, precum şi cu intervenientul în nume propriu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată la Judecătoria Piatra Neamţ, reclamanţii T.C. şi T.D. au solicitat în contradictoriu cu C.N. T.E.E.E.T. SA Bucureşti, sucursala de Transport Bacău, constituirea unui drept de servitute pe o lăţime de 1,5 m (in continuarea celor 2.5 mp deja constituiţi) pe terenul proprietatea paratei.
Pârâta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti, sucursala de Transport Bacău, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor din anexa 4 pct. 4.11 şi 4.12 din HG nr. 525/1996 privind aprobarea Regulamentului general de urbanism.
În motivarea excepţiei s-a arătat că reclamanţii susţin că anexa 4 din HG nr. 525 1996 instituie o servitute legală asupra fondului aservit, situaţie în care a invocat excepţia de nelegalitate apreciind că pct. 4.11 şi 4.12. din anexa 4 a HG nr. 525/ 1996 îi încalcă dreptul de proprietate prin instituirea unei sarcini exagerate asupra terenului C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti şi micşorează valoarea terenului, făcându-l impracticabil pentru scopul avut în vedere la achiziţionare şi anume construirea unei clădiri pentru Centru regional Piatra Neamţ.
Prin instituirea servituţii de 4 m se ajunge la o lăţime a terenului de 8 m, care nu mai este construibil. Prin aceste dispoziţii sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României care garantează dreptul de proprietate.
Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554 2004 vizează doar actele administrative cu caracter individual, nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care partea are la îndemână acţiunea în anulare prevăzută de art. 11 alin. (2) pct. 4 din Legea nr. 554/2004.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, arătând că este succesorul în drepturi şi obligaţii al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, iniţiatorul HG nr. 525/1996.
Intervenientul a invocat excepţia inadmisibilităţii şi a formulat aceleaşi apărări ca şi Guvernul României.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată de Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, în raport de natura actului administrativ a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, instanţa de fond a reţinut că în expunerea de motive a iniţiatorilor Legii nr. 262/2007, care a modificat art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma actuală, se propune ca art. 4 să aibă următorul conţinut:"Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces".
Aşadar, modificarea textului viza includerea ambelor categorii de acte administrative în art. 4 şi nu excluderea actelor administrative cu caracter normativ.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, instanţa a constatat că Hotărârea nr. 525/1996 aprobă Regulamentul General de Urbanism, iar în art. 25 din acest act normativ sunt stabilite condiţiile de autorizare a executării construcţiilor în raport de posibilităţile de acces la drumurile publice. În anexa nr. 4 sunt prevăzute numărul şi configuraţia căilor de acces la drumurile publice.
Stabilirea unei lăţimi a căii de acces de 3,5 m este o măsură dictată de interesul general, are ca scop asigurarea accesului la locuinţă şi mai ales, asigurarea accesului maşinilor de intervenţie în caz, de calamităţi.
Apreciind că dispoziţiile contestate sunt edictate în raport cu dispoziţiile constituţionale, instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate ca nefondată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, sucursala de Transport Bacău, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegealitate şi netemeinicie.
Recurenta-reclamantă aduce critici sentinţei atacate susţinând, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut, conform argumentelor expuse în considerente, că dispoziţiile anexei 4 din HG nr. 525/1996 nu sunt contrare prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, întrucât nu poate fi instituită o servitute legală asupra proprietăţii sale prin îngrădirea dreptului de proprietate şi imposibilitatea folosirii terenului conform destinaţiei dorite.
Se arată că normele legale a căror excepţie de nelegalitate a invocat-o stabilesc doar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană fizică pentru a putea constitui un imobil pe terenul său fără însă ca acestea să stabilească o servitute legală obligatorie asupra fondului dominant.
Ministerul Dezvoltări Regionale şi Turismului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că afirmaţia recurentei-reclamante referitoare la faptul că dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României este nefondată, deoarece dispoziţiile constituţionale menţionate garantează oricărui titular dreptul la proprietatea privată, însă limitele acestui drept sunt stabilite de legiuitor.
Recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei concluziile scrise prin care au fost reiterate criticile din cererea de recurs cu referire la sentinţa atacată.
Înalta Curte apreciază că, deşi recurenta-reclamantă nu a indicat în mod concret motivele de recurs, criticile formulate se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Analizând recursul în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu cercetarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor anexei nr. 4 punctele 4.11 şi 4.12 din HG nr. 525/1996, privind aprobarea Regulamentului general de urbanism, invocând faptul că prin aceste prevederi sunt încălcate, în situaţia terenului Companiei, dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
Regulamentul general de urbanism, aprobat prin HG nr. 525/1996 (r1) prevede în anexa nr.4 referitoare la „Accese carosabile" la pct. 4.11 şi 4.12 următoarele:
„4.11. – Construcţii de locuinţe
4.11. 1."Pentru locuinţe unifamiliale cu acces şi lot propriu se vor asigura:
- accese carosabile pentru locatari;
- acces carosabil pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul mijloacelor de stingere a incendiilor;
- alei (semi) carosabile în interiorul zonelor parcelate, cu o lungime de maximum 25 m vor avea o lăţime de minimum 3,5 m, iar pentru cele cu lungimi mai mari de 2 5 m vor fi prevăzute supralărgiri de depăşire şi suprafeţe pentru manevre de întoarcere;
- în cazul unei parcelari pe doua rânduri, accesele la parcelele din spate se vor realiza prin alei de deservire locală (fundături):
- cele cu o lungime de 30 m - o singura banda de 3,5 m lăţime;
- cele cu o lungime de maximum 100 m - minimum 2 benzi (total 7 m), cu trotuar cel puţin pe o latura şi supralărgiri pentru manevre de întoarcere l.
4.11.2. - Pentru locuinţe semicolective cu acces propriu şi lot folosit în comun se vor asigura:
- accese carosabile pentru locatari;
- accese de serviciu pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul mijloacelor de stingere a incendiilor.
- în cazul unei parcelari pe doua rânduri, accesele la parcelele din spate se vor realiza prin alei de deservire locală (fundături):
- cele cu o lungime de maximum 3 0 m - o singura banda de 3,5 m lăţime;
- cele cu o lungime de 30 m pana la maximum 100 m - minimum 2 benzi (total 7 cu trotuar cel puţin pe o latură; supralărgiri pentru manevre de întoarcere la capăt.
4.11.3. - Locuinţele colective cu acces şi lot folosit în comun vor fi prevăzute cu:
- accese carosabile pentru locatari;
- accese de serviciu pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul mijloacelor de stingere a incendiilor;
- accese la parcaje şi garaje.
4.12. - Toate categoriile de construcţii
Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări se vor asigura accese pentru intervenţii în caz de incendiu, dimensionate conform normelor pentru trafic greu.
În cazul construcţiilor ce formează curţi interioare, asigurarea accesului vehiculelor de pompieri se va face prin ganguri cu o lăţime minima de 3 m şi o înălţime de 3,5 m.
Accesele şi pasajele carosabile nu trebuie sa fie obstrucţionate prin mobilier urban şi trebuie sa fie păstrate libere în permanenţă".
Aceste dispoziţii vin în aplicarea art. 25 „Accese carosabile" din Regulamentul menţionat care, la alin. (3) prevede că „numărul şi configuraţia acceselor prevăzute la alin. (1) se determină conform anexei 4 la prezentul regulament".
Conform prevederilor art. 25 alin. (1) şi (2) menţionat este permisă autorizarea executării construcţiilor numai dacă există posibilitatea de acces la drumurile publice care să permită intervenţia mijloacelor de stingere a incendiilor, care să respecte cerinţe prevăzute de Regulamentul general de urbanism anexa 4.
Dispoziţii legale a căror nelegalitate se solicită a se constata au fost date de legiuitor în aplicarea art. 25 menţionat, pentru asigurarea funcţionalităţii şi siguranţei accesului la drumurile publice, în mod direct sau prin servitute, conform destinaţiei construcţiei, atunci când se solicită autorizarea executării unor construcţii.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a statuat că stabilirea căii de acces nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate ci constituie o limitare legală a exerciţiului acestui drept în acord cu art. 44 alin. (1) din Constituţie.
Această limitare are în vedere, evident, titularul dreptului de proprietate interesat în autorizarea executării construcţiilor, care trebuie să facă dovada asigurării accesului pentru locuinţă conform cerinţelor impuse de pct. 4.11 şi 4.12 din anexa 4 a Regulamentului general de urbanism.
Tocmai de aceea intimaţilor-pârâţi din cauza de faţă, T.C. şi T.D., le-a fost respinsă cererea privind eliberarea autorizaţiei de construire motivat de împrejurarea că nu îndeplinesc condiţiile impuse de prevederile HG nr. 525/1996, astfel cum susţin aceştia prin înscrisurile depuse la dosar.
Recurenta-reclamantă este în eroare cu privire la argumentele instanţei de fond ce au condus la soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate întrucât acestea sunt în sensul celor reţinute anterior şi nicidecum în sensul celor menţionate în cererea de recurs „că este de interes general ca proprietarul fondului dominant să aibă dreptul să îngrădească dreptul de proprietate a doi proprietari care nu mai pot folosi acel teren pentru destinaţia dorită". Aceste menţiuni reprezintă doar interpretări personale ale recurentei ce nu se regăsesc în considerentele sentinţei recurate.
În consecinţă, criticile formulate sunt nefondate, astfel că nu poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază că este legală soluţia instanţei de fond, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.T.E.E.T. SA, sucursala de Transport Bacău, împotriva sentinţei civile nr. 22 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3204/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3214/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
