ICCJ. Decizia nr. 330/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 330/2010
Dosar nr. 1673/2/2008
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 995 din 10 martie 2009, a respins întâmpinarea formulată de reclamantul Ministerul Culturii şi cultelor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul Ministerul Culturii şi Cultelor a solicitat anularea deciziei nr. 3 din data de 6 martie 2008 emisă de P.S.C.F.U. a Curţii de Conturi.
În motivarea întâmpinării, reclamantul a susţinut că Decizia contestată nu respectă dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. a) şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, modificată, în sensul că nu rezultă dacă raportul de control intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008 (încheiat ca urmare a controlului efectuat de reclamant) a fost examinat deun complet format din 3 consilieri de conturi din P.S.C.F.U. şi nici dacă s-a pronunţat o încheiere potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992.
A mai susţinut reclamantul că, potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, modificată, se impunea suspendarea examinării cazului cu ocazia transmiterii întregului raport intermediar de control Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe de altă parte, faptele consemnate în paragraful 15 - 28 al raportului, precum şi la pct. 6 al deciziei, nu întrunesc condiţiile generale în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală potrivit art. 998 – art. 999 C. civ., privitor la suma de 3750 euro.
Reclamantul a susţinut că nu se justifică recuperarea sumei de 3750 euro, în absenţa unui prejudiciu în contextul în care solicitanţii au primit sumele acordate, au realizat termenul la care au fost invitaţi şi au decontat, în mod corect, respectivele granturi pentru transport şi diurnă.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 95 din Legea nr. 77/2002 măsurile prevăzute de dispoziţiile art. 94 din acelaşi act normativ, se iau prin decizie emisă de P.S.C.F.U., Decizia fiind aşadar emisă de organul competent.
Prima instanţă a mai reţinut că, în cauză, nu este vorba despre un raport în sensul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 77/2002 astfel că nu se impunea suspendarea soluţionării cauzei până la finalizarea cercetărilor penale iniţiate la cererea petentei.
A mai constatat instanţa că, nici criticile reclamantei privind constatările pe fond, cuprinse în punctul 6 al Deciziei nr. 3 din 6 martie 2008 nu au fost susţinute de niciunmijloc de probă care să conducă la concluzia că, în cauză s-ar fi respectat prevederile Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2199/2005 şi că suma de 3750 euro a fost plătită cu îndeplinirea condiţiilor legale.
În ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ., instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată nu a fost investită cu stabilirea răspunderii civile a persoanelor considerate răspunzătoare cu producerea vreunui prejudiciu, sens în care a înlăturat această critică.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a promovat recurs, reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (actualmente Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional).
În motivarea recursului reclamantul a arătat, în esenţă, următoarele:
- prima instanţă a respins nemotivat cererea de anulare a punctului 6 din Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a Curţii de Conturi, secţia de control financiar ulterior, fără să arate probele pe care le-a avut în vedere când a concluzionat astfel şi, în acelaşi timp, care este textul de lege incident constatărilor sale în baza probelor administrate în cauză; simpla trimitere la dispoziţiile ordinului invocat nu este suficientă pentru a concluziona că plata s-a făcut nelegal, câtă vreme suma de bani acordată a fost decontată;
- judecătorul fondului nu a indicat faptele sau actele juridice care au probat, în opinia lui, plata nelegală a sumei de 3750 de euro, în condiţiile în care chiar Curtea de Conturi a reţinut în raportul său o serie de aspecte birocratice obişnuite care se manifestă în toate instituţiile publice, disfuncţionalităţi ce nu pot constitui, în nici un caz, temei legal pentru constatarea nelegalităţii unei plăţi, câtă vreme ea a fost decontată cu documente justificative verificate de controlorii de conturi şi necontestate pe fond, ci doar din punct de vedere formal;
- motivarea instanţei de fond că prin cererea de chemare în judecată nu a fost învestită cu stabilirea răspunderii civile în sarcina persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului, nominalizate la pagina 23 din raport, este vădit nelegală. Contrar celor susţinute de instanţă, prin cererea formulată a cerut verificarea temeiurilor legale în baza cărora intimata a constatat un prejudiciu în bugetul ministerului şi a stabilit răspunderea unor persoane, în afara oricăror proceduri legale;
- în ceea ce priveşte respingerea solicitării ce avea ca obiect constatarea neexaminării raportului de control nr. 636 din 30 ianuarie 2008, este de observat că, în speţă, nu este vorba de un act de control intermediar, aşa cum greşit şi fără temei legal l-a calificat instanţa, ci de un act de control asupra contului de execuţie, astfel că raportul trebuia examinat de 3 consilieri ai S.C.F.U.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru cele ce urmează:
Prima instanţă a respins întâmpinarea formulată împotriva deciziei nr. 3 din 6 martie 2008 a P.S.C.F.U. a Curţii de Conturi, reţinând că raportul intermediar de control nr. 636 din 30 ianuarie 2008 nu poate fi cenzurat de completul menţionat în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, deoarece pot fi controlate doar rapoartele asupra conturilor de execuţie, nu şi cele de control intermediar.
În realitate, observă Înalta Curte, raportul în discuţie a vizat verificarea contului de execuţie bugetară şi a bilanţului contabil încheiat pe anul 2006, încheiat de controlorii financiari în exercitarea atribuţiei prevăzute în art. 22 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, aşadar, nefiind exclus examinării completului constituit în temeiul art. 31 alin. (1) din actul normativ precitat.
În consecinţă, soluţionând cauza în modul mai sus arătat, prima instanţă, practic, nu a examinatfondul cauzei, astfel că, potrivit art. 312 alin. (5) C. proCod Fiscal, va fi admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, va fi casată sentinţa recurată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (actualmente Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional), împotriva sentinţei civile nr. 995 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 319/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 377/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
