ICCJ. Decizia nr. 318/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 318/2010
Dosar nr. 154/295/2009
Şedinţa de la 22 ianuarie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare, reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro, exprimată în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 323 din 11 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria a reţinut că acţiunea reclamantului priveşte acte emise de autorităţile publice centrale, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî în acest mod, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, în esenţă următoarele:
A constatat că obiectul acţiunii reclamantului este reprezentat de obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri civile, cu titlu de daune morale pentru suferinţele fizice şi psihice suferite de reclamant ca urmare a deportării sale în Bărăgan.
A observat că acţiunea reclamantului este de natură civilă întrucât nu a fost atacat vreun act administrativ, ori refuzul pentru emiterea unui astfel de act de către o autoritate publică prin care să fie incidente normele speciale din materia contenciosului administrativ.
Stabilind că litigiul este de natură civilă şi ţinând seama de valoarea obiectului cererii, Curtea de Apel Timişoara a aplicat dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa competentă să soluţioneze cauza ar fi Judecătoria Sânnicolau Mare.
Examinând actele şi lucrările dosarului pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamantul M.M., beneficiar al despăgubirilor acordate prin legi speciale, s-a plâns instanţelor judecătoreşti române că indemnizaţia acordată prin aceste legi nu poate fi acoperitoare faţă de suferinţa trăită în anii de deportare, astfel încât se impune o măsură reparatorie care să constea în plata de daune morale în cuantum de 50.000 euro.
Reclamantul nu a contestat hotărârea emisă în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 şi nu a formulat cerere la comisia special constituită în temeiul prevederilor OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, pentru a determina competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea cererii.
Se mai constată că, în speţă, nu s-a solicitat emiterea vreunui act administrativ, anularea unui act administrativ şi nu s-a atacat refuzul nejustificat al vreunei autorităţi în emiterea actelor administrative, pentru a fi aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Cererea de obligare a S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice la plata unor despăgubiri morale nu poate fi dată în atare condiţii, decât în competenţa instanţelor de drept comun.
Faţă de acestea, în temeiul art. 22 C. proc. civ., coroborat cu art. 1 pct. 1 C. proc. civ., urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul M.M. şi pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 317/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 319/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
