ICCJ. Decizia nr. 3406/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3406/2010
Dosar nr. 4511/2/200.
Şedinţa publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2692 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată în dosarul nr. 2340/98/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în cauza având ca obiect apelul declarat de reclamantul G.C. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Feteşti, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001. Feteşti. R.E. - Secretarul Primăriei Municipiului Feteşti, Viceprimarul Municipiului Feteşti - C.S. şi Primarul Municipiului Feteşti. împotriva sentinţei civile nr. 303/F din 04 martie 2008 a Tribunalului Ialomiţa.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut în esenţă, faptul că în cadrul procedurii desfăşurate în dosarul mai sus menţionat, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca instanţă de apel, reclamantul G.C. a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 391 din 02 februarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Feteşti. în motivarea căreia a susţinut, în esenţă, faptul că aceasta este nesemnată de Primar, a fost dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 şi nu a fost emisă o dispoziţie de soluţionare a Notificării nr. 44/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Instanţa a constatat că prin cererea ce a făcut obiectul cauzei înregistrată la Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, sub nr. 2340/98/2006 reclamantul a solicitat tocmai anularea dispoziţiei nr. 391 din 02 februarie 2006 şi obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 644 mp din Feteşti, Jud. Ialomiţa, faţă de care a invocat şi excepţia de nelegalitate.
În raport cu această împrejurare, curtea de apel a reţinut, că excepţia de nelegalitate este inadmisibilă din dublă perspectivă: pe de o parte, dată fiind lipsa caracterului de act administrativ al dispoziţiei atacate, aceasta fiind un act juridic civil, şi pe de altă parte, dat fiind faptul că Secţia a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti a sesizat instanţa de contencios administrativ în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu excepţia de nelegalitate tocmai asupra actului cu care era investită cu acţiunea civilă în anulare, ce făcea obiectul cauzei sale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare a indicat, ca motive de nelegalitate, următoarele:
Instanţa de judecată a încălcat competenţa teritorială de judecare a cauzei; nu i-au fost comunicate întâmpinările pârâţilor; instanţa de judecată a interpretat greşit probele din dosar; nu i-a fost permis accesul la dosarul cauzei;
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
La o primă analiză a criticilor aduse prin cererea de recurs sentinţei primei instanţe, Înalta Curte constată că acestea nu au fost argumentate în nici un fel, recurentul rezumându-se doar la a le enumera, fără să procedeze şi la susţinerea lor prin invocarea unor aspecte de fapt şi de drept care să poată face obiectul analizei instanţei de recurs, în ceea ce priveşte temeinicia acestora.
În raport cu împrejurarea că motivele de recurs nu au fost nici argumentate, nici dovedite, Înalta Curte, le va respinge ca nefondate, având în vedere faptul că din actele dosarului nu rezultă aspecte de fapt şi de drept care să poată să fie luate în considerare de către instanţă, din oficiu, în susţinerea celor invocate de recurent. Astfel, critica privind pronunţarea sentinţei de către o instanţă necompetentă teritorial, va fi respinsă atât din perspectiva depăşirii stadiului procedural în care recurentul-pârât putea invoca această excepţie, (dat fiind caracterul relativ al competenţei teritoriale, această excepţie nu putea fi invocată decât până la prima zi de înfăţişare, în faţa primei instanţe) cât şi din perspectiva caracterului vădit nefondat al acesteia: cauza civilă în care a fost invocată excepţia de nelegalitate fiind soluţionată în fond de Tribunalul Ialomiţa (ce funcţionează în raza de competenţă a Curţii de Apel Bucureşti) iar în apel de către Secţia Civilă a Curţii de Apel Bucureşti - aşadar de către secţia civilă a aceleiaşi instanţe a cărei necompetenţă teritorială a fost invocată de recurent în ceea ce priveşte secţia de contencios administrativ, investită cu soluţionarea în fond a excepţiei de nelegalitate; critica privind necomunicarea întâmpinărilor pârâţilor, va fi respinsă având în vedere faptul că din actele dosarului de la fond rezultă că în cauză nu au fost formulate întâmpinări, iar „notele scrise" depuse de intimata-pârâtă Primăria Feteşti, nu constituie un act de procedură supus cerinţei comunicării (acestea echivalând practic cu concluziile scrise pe care părţile le pot depune după dezbateri. în dezvoltarea concluziilor susţinute oral şi care nu au valoarea juridică a unei întâmpinări); critica privitoare la interpretarea greşită a probatoriului va fi respinsă dat fiind faptul că în soluţionarea excepţiei de nelegalitate instanţa nu a administrat nici un fel de probă, acestea fiind, de altfel, inutile; iar critica privitoare la împiedicarea recurentului de a avea acces la dosarul cauzei, fiind întemeiată strict pe o împrejurare de fapt, va fi respinsă întrucât în lipsa dovedirii acesteia, nu poate luată în considerare.
Analizând apoi, în temeiul art. 304 C. proc. civ., cauza sub toate aspecte acesteia, Înalta Curte constată că soluţia adoptată de prima instanţă este cea corectă, sentinţa nr. 2692/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, fiind prin urmare legală şi temeinică.
În acest sens. se constată faptul că în mod corect prima instanţă a reţinut că dispoziţia atacată pe calea excepţiei de nelegalitate este de fapt acelaşi act pe care reclamantul a înţeles să îl atace, pe cale civilă. în cauza ce face obiectul dosarului nr. 2340/98/2006. al Tribunalului Ialomiţa. secţia civilă, aflat în faza procesuală a apelului, şi în interiorul căruia a şi invocat excepţia în cauză - Secţia a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti sesizând astfel secţia de contencios a aceleiaşi instanţe, cu excepţia de nelegalitate a actului dedus judecăţii în cauza cu care ea însăşi fusese investită, ca instanţă civilă.
Or. pentru a putea fi investită instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este necesar, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ca excepţia să fie invocată în privinţa unui act administrativ de a cărui existenţă să depindă soluţionarea cauzei pe fond.
Dat fiind caracterul civil de necontestat al dispoziţiei nr. 391/2006 - ce a permis de altfel, investirea secţiei civile (în prim grad de jurisdicţie a Tribunalului Ialomiţa iar în al doilea grad de jurisdicţie a Curţii de Apel Bucureşti) ca instanţă competentă să judece cererea de anulare a acesteia - este evident faptul că în cauză, nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei primordiale de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate: aceea de a fi fost invocată împotriva unui act administrativ.
Lipsa caracterului administrativ al deciziei atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, precum şi faptul că această decizie constituie chiar obiectul acţiunii de fond în care a fost invocată excepţia, conduc indubitabil la concluzia, adoptată de altfel şi de prima instanţă. privind caracterul inadmisibil al excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantul G.C. împotriva Dispoziţiei nr. 391 din 02 februarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Feteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.C. împotriva sentinţei civile nr. 2692 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3404/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3413/2010. Contencios → |
---|