ICCJ. Decizia nr. 3418/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3418/2010
Dosar nr. 1398/39/200.
Şedinţa publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 31 din 1 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantul B.N., în sensul că a dispus anularea Ordinului nr. 2177 din 09 octombrie 2009 emis de pârâtul M.A.P.D.R.. şi a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
In privinţa excepţiei invocată de pârât prin întâmpinare, privind lipsa de obiect a cauzei, instanţa a reţinut că aceasta este nefondată, obiectul cauzei fiind clar determinat, respectiv anularea ordinului nr. 2177/2009 al M.A.P.D.R.
Asupra fondului cauzei, instanţa a reţinut că Ordinul nr. 2177 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R., prin care reclamantul a fost demis din funcţia de director coordonator adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi a cărei anulare face obiectul acţiunii, a fost emis în conformitate cu prevederile art. IV şi art. XV din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
Faptul că OUG nr. 105/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1629 din 03 decembrie 2009 - cu referire la dispoziţiile art. 1 pct. 1-5 şi art. 26. art. IV, art. V şi art. VIII ale anexei nr. 1, a fost apreciat de instanţa de fond ca fiind de natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat, acesta fiind lipsit de temei legal.
Capătul de cerere vizând acordarea daunelor morale, a fost respins ca ne fondat, curtea de apel reţinând în acest sens că. ministerul pârât a emis respectivul ordin în baza unui act normativ emis de Guvernul României, fiind aşadar obligat să aplice acest act normativ şi neavând un drept de opţiune, astfel încât acesta nu poate fi obligat la daune pentru aplicarea legii. In plus, a apreciat instanţa, anularea ordinului constituie o reparaţie morală suficientă şi mai mult, reclamantul nu poate justifica un prejudiciu moral, având în vedere că ordinul în discuţie a fost suspendat imediat după emiterea lui (14 zile) în temeiul sentinţei nr. 193 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava.
Împotriva sentinţei nr. 31 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ.
In susţinerea recursului său, pârâtul a formulat următoarele critici:
În mod eronat prima instanţă a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii, ignorând faptul că pretenţia dedusă judecăţii este lipsită de obiect atâta timp cât actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior pronunţării şi chiar introducerii acţiunii.
În mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a admis cererea de anulare a Ordinului nr. 2177 din 09 octombrie 2009. ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis, tară a ţine cont de faptul că legalitatea ordinului contestat trebuia verificată în raport cu legislaţia în vigoare la momentul emiterii sale, şi nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment. Astfel, susţine recurenta-pârâtă că reclamantul prin Ordinul nr. 2356 din 09 octombrie 2009, a fost eliberat din funcţia publică de conducere, de director coordonator în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava. în aplicarea art. IX alin. (1) şi (4) şi art. V din OUG nr. 105/2009. Din acest considerent recurenta a arătat că desfiinţarea funcţiei intimatului-reclamant s-a produs ope legis, instituţia publică fiind obligată să procedeze în conformitate cu dispoziţiile imperative ale OUG nr. 105/2009, în vigoare la data emiterii ordinului contestat.
În opinia recurentei-pârâte regula care-şi găseşte aplicabilitate în cauză este cea exprimată în adagiul tempus regit actum, potrivit cu care o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În ceea ce priveşte prima critică de nelegalitate, referitoare la greşita respingere de către curtea de apel a excepţiei lipsei de obiect, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că în pofida celor susţinute de recurent, cererea de anulare ar fi putut fi respinsă ca rămasă tară obiect numai dacă actul administrativ dedus judecăţii ar fi fost revocat de către autoritatea publică emitentă, situaţie ce nu poate fi reţinută din examinarea probelor administrate în cauză.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, este necontestat faptul că Ordinul nr. 2177 din 09 octombrie 2009 a fost emis de ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în temeiul art. IV din OUG nr. 105/1999 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local şi ca urmare a abrogării OUG nr. 37/2009 prin art. XIV.
Este de asemenea de necontestat faptul că temeiul legal al actului administrativ în litigiu, anume art. IV din OUG nr. 105/2009, a fost constatat ca fiind neconstituţional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of., al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010.
Or, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz. nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Cum lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute şi de prima instanţă, că ordinul de eliberare din funcţie a reclamantului este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 31 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3415/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3419/2010. Contencios → |
|---|
