ICCJ. Decizia nr. 3289/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3289/2010
Dosar nr. 778/59/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 401 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei Armeniş în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, instanţa dispunând anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamant împotriva procesului-verbal de constatare întocmit la data de 22 ianuarie 2009 şi înregistrat la A.P.I.A. sub nr. 87 din 27 ianuarie 2009 şi în consecinţă a admis contestaţia formulată anulând procesul verbal atacat. S-a dispus exonerarea reclamantului de la restituirea sumei de 101.766,35 lei, respingându-se cererea de suspendare a executării deciziei atacate ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 2697774/27 iunie 2008 s-a acordat reclamantului suma de 101.766,35 lei, sumă ce urma să fie utilizată pentru valorificarea superioară a păşunilor permanente comunale, iar la data de 22 ianuarie 2009, în urma controlului efectuat de o echipă din cadrul Direcţiei Antifraudă şi Control Intern din cadrul A.P.I.A. s-a constatat că prin Decizia nr. 2697774 din 27 iunie 2008 s-a aprobat nelegal suma în speţă. Organele de control au apreciat că nelegalitatea acordării sumei respective este determinată de faptul că reclamantul nu a desfăşurat activitate agricolă proprie conform prevederilor art. 6 alin. (1) al Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 125/2006.
A constatat instanţa fondului că în momentul depunerii cererii de finanţare şi după aprobarea acesteia reclamantul nu a primit nicio atenţionare din partea pârâtei în sensul de a depune înscrisuri prin care să facă dovada că a desfăşurat o activitate agricolă, considerând aşadar că reclamantul îndeplineşte toate condiţiile de eligibilitate impuse de legiuitor pentru a beneficia de suma acordată.
In plus, a mai reţinut instanţa, în urma solicitării formulate de către pârâtă în sensul ca reclamantul să facă dovada că desfăşoară o activitate agricolă, acesta a făcut demersuri pentru amenajarea păşinilor şi anume a achiziţionat utilaje pentru întreţinere.
A constatat judecătorul fondului că în acord cu înscrisurile depuse la dosar reclamantul a achitat către furnizori din sumele primite de la A.P.I.A. suma de 101.327 lei, diferenţa de 439,35 lei existând în continuare în contul special deschis în acest scop.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă că instanţa de fond nu a arătat în mod concret motivele de fapt şi normele legale încălcate de emitent, astfel încât să opereze sancţiunea anulării actului administrativ atacat.
S-a mai susţinut că în raport cu prevederea art. 6 alin. (1) din O.M.A.D.R. nr. 704/2007, consiliul local este obligat să desfăşoare activitate agricolă proprie, cu respectarea condiţiilor impuse oricărui fermier care solicită subvenţii de la bugetul UE şi de la bugetul de stat.
Totodată, prima instanţă a reţinut greşit faptul că adresa A.P.I.A. nr. 22716 din 21 iulie 2009 confirmă faptul că activitatea agricolă proprie a consiliilor locale se rezumă la întreţinerea pajiştilor prin cosit şi înlăturarea vegetaţiei nedorite, scop în care se poate apela şi la serviciile unor persoane juridice sau fizice.
Ulterior, recurenta a invocat un motiv de ordine publică, în speţă lipsa competenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara, în raport cu prevederea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Astfel, prin procesul verbal de constatare încheiat la data de 22 ianuarie 2009, menţinut prin Decizia atacată, pârâta a dispus, în baza prevederilor OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare utilizate necorespunzător, restituirea de către reclamant a sumei de 101.766,35 lei.
Întrucât acest act normativ nu conţine norme de competenţă materială speciale, competenţa de soluţionare a litigiilor privind obligaţiile financiare stabilite este cea reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
In cauză nu sunt incidente prevederile tezei a II-a a textului ce stabilesc competenţa curţilor de apel pentru soluţionarea litigiilor privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale.
In raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (6) din OG nr. 79/2003, actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare sunt titluri de creanţă ce pot fi contestate în condiţiile şi termenele prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanţe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare, fiind aplicabile în materie de competenţă prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, acţiunea având ca obiect anularea unei decizii emisă de pârâtă în procedura reglementată de OG nr. 79/2003 este de competenţa instanţei de contencios administrativ determinate de valoarea creanţei bugetare.
Întrucât în cauză, valoarea debitului este sub 500.000 lei, competenţa de soluţionare în fond a litigiului aparţine Tribunalului Caras - Severin.
Ca urmare, Curtea, admiţând recursul, va casa sentinţa ce a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Caras - Severin.
În raport de soluţia dată cauzei, Curtea nu va analiza şi motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei civile nr. 401 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Caraş-Severin, secţia contencios.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3287/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3302/2010. Contencios → |
|---|
