ICCJ. Decizia nr. 3415/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3415/2010

Dosar nr. 1317/36/200.

Şedinţa publică din 25 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 455/CA din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul F.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, a anulat hotărârea nr. 32768 din 8 septembrie 2009 emisă de pârâtă şi a constatat în favoarea reclamantului calitatea de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că reclamantul beneficiază de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 în calitate de copil născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să-şi părăsească localitatea de domiciliu din Bulgaria şi să se stabilească pe teritoriul României, ca urmare a schimbului de populaţiei ce a avut loc în urma Tratatului româno-bulgar de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Împotriva hotărârii astfel pronunţate a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Constanţa criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Recurenta a susţinut în esenţă că în mod greşit prima instanţă a acordat drepturile compensatorii şi reclamantului întrucât beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 numai persoanele născute la data strămutării.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

In cauză nu se contestă că părinţii reclamantului au fost strămutaţi. împrejurare ce rezultă din probele depuse la dosar şi că reclamantul s-a născut după data strămutării respectiv la data de 12 septembrie 1942.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se într-una situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.

În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

În consecinţă, pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 455/CA din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3415/2010. Contencios